marți, 16 decembrie 2014

Erată la „În româna veche nu au existat cuvinte specifice armatei sau administrației romane. Păi, și romanizarea... Hai să ne uimim puțin!”

        Da, și eu zic să ne uimim puțin... Sursa prostiei este o fântână fără fund... De la cuvinte politicoase, sunt nevoit să trec la asemenea declarații. Am să și argumentez și vă rog pe dumenavoastră, să concluzionați la final dacă este justifică această trecere sau nu.
        În acest articol prospătuț, marii deținători ai adevărului istoric referitor la antichitatea românească (și nu numai), au scos O CHESTIE (mă iertați dar nu îi pot spune articol, oricât de indulgent aș fi), prin care în 33 de rânduri, cu tot cu numele autorului (așa cum apare în formatul ferestrei browserului meu), au prezentat „Argumentele care demolează aberația cu romanizarea dacilor și fantezia cu etnogeneza poporului român...”. Citez doar unul din ele care arată nu doar ignoranța, lipsa de cultură și aroganța (care până la urmă nu reprezintă o problemă, deoarece nu este o rușine să fii prost ci este o rușine să rămâi așa): „Doar că, populația de pe aceste meleaguri nu s-a arătat prea receptivă la așa ceva și nu a păstrat termeni militari romani de genul: LEGIUNE, CENTURION, COHORTĂ, LANCE, CASTRU, VETERAN…”.
        Na bun. Le reamintesc autorilor de celebrul și indiscutabilul caz: veteranus -> bătrân. Aici, orice om cu capul pe umeri închide pagina, își face cruce mare și se scutură, să uite repede asemenea prostie. Dar pentru cei care nu au notat, nu au fost atenți, mai speră sau orice altceva, voi prezenta o listă de termeni militari latini care au intrat în limba română (și care au sau nu, utilizare militară). Aceste informații sunt extrase din cartea autorului Cristian Mihail, Limbajul militar (daco-)roman. Influența sa asupra limbii și istoriei poporului român. Nu discut aici, valoarea cărții sau a informației încapsulate în ea. Doar ofer o listă de cuvinte verificabile la o simplă căutare în DEX. Mai sus am arătat că în primul rând lista lor are greșeli grave iar lista de mai jos va arăta gravele lacune pe care stimabilii „daci puri” le prezintă cu o nonșalanță care îi aruncă în derizoriu.
        Arc, armă, crud, a învinge, jurământ, măciucă, săgeată, scut, spadă, tufă, val, văl, gratie, secure, armăsar, călare, căpăstru, a descăleca, a încăleca, frâu, iapă, șa, a bate, a frânge, a împunge, a înfige, a întărâta, a pătrunde, a răpi, a rupe, a smulge, a sparge, a tăia, a ucide, a apăra, cetate, a împresura, a încumeta, a pleca, teacă, turmă, a înșela, rost, sat, șes, solz, scamă, a se apleca, a certa, lingură, merindă, a peți, sarcină, scândură, a stoarce, a supăra, tindă, țară, pământ, vârtos etc. Și unele mai speciale pentru română, din cauza latinei de frontieră: corn, împărat, a începe, a înjunghia, pedestru, a purcede, seceră, subțioară, a trepăda, virtute etc.
        Na bun, ce am vrut cu lista asta? Nu am vrut să aduc un argument necesar și suficient ci doar să arăt complexitatea acestei probleme. Deoarece, la fiecare cuvânt în parte, trebuie puse întrebări de genul: Cuvântul respectiv este dintr-un substrat mai vechi decât cel latin? A venit direct pe filieră romană? A venit pe filieră militară? Când? Cum? De ce? etc. etc. Fiecare cuvânt în parte prezintă o complexitate amețitoare. Când le mai și punem la un loc, nici nu mai știi cum te cheamă, ca să zic așa... Ce se poate spune însă, atunci când vine cineva și în 33 de rânduri declară cu aroganță că toate cercetările realizate de oameni cu școală mai multă decât au ei ani de viață, sunt un mare rahat? Mă abțin de la răspuns.

vineri, 17 octombrie 2014

„MÂNZ, BRÂNZĂ, DEZAMĂGIRE. AM FOST LA FESTIVALUL DACILOR, CA SĂ NU MERGI TU”

        Pe blogul VICE.ro a apărut un articol despre vizita autorului la festivalul „Adevărul despre daci”, în care se explică clar și la obiect cum semidocția își lasă adânc amprenta negativă asupra unei părți importante a moștenirii noastre culturale, o terfelesc și o duc în derizoriu până creează un curent de rezistență și respingere a acestui aspect din istoria noastră îndepărtată. Inclusiv în cazul autorului articolului menționat.
        Voi cita câteva rânduri din articolul menționat mai sus:
        „Hârjoneală cu ungurii pe stadioane. Marşuri pentru Basarabia. Campanie electorală. E clar că-i vremea dacilor. Şi, ca să vezi!, MŢR tocmai a găzduit Festivalul „Adevărul despre daci". Probabil ca să-şi recâştige locul în inimile românilor, după ce a dat odată un film cu lesbiene.
        Având în vedere că sunt un expert în domeniu (am făcut un scheci hazliu cu Gerunziu, ultimul dac în viaţă), nu puteam rata ocazia să văd cu ochii mei ceea ce speram că e un renaissance fair grandios cu daci. Păcat că n-a fost să fie nici grandios, nici cu foarte mulţi daci. Mai mult cu fascişti.
        Intru plin de speranţă în curtea muzeului, unde era obişnuita forfotă de weekend: jumări, dulceţuri, leacuri băbeşti, antichităţi, ii şi iţari, căciuli cu urechi din Dragonul Roşu la suprapreţ, amulete magice cu orgoni şi dinţi de dinozaur din Malawi, care au cumva legătură cu ţăranul român. Serios, au dinţi de dinozaur la MŢR.
        Dar unde sunt dacii? Ah, uite dacii.

[...]

        Iar eu am plecat de la Festivalul „Adevărul despre daci” mai puţin patriot decât eram când venisem. În faţa mea, nici Superman nu părea foarte impresionat, dar lui măcar îi luaseră părinţii o mantie mişto.”

        Și în încheiere vă invit să citiți tot articolul AICI.

duminică, 21 septembrie 2014

Erată la „Dacii de la Salzburg”

        Pe situl semidoct (în general) „Adevărul despre daci”, a apărut un nou material. Ei bine, este nou, dar nu chiar ultimul, deoarece, cercetarea argumentelor pro sau contra acestui material au fost obținute prin contactarea unor persoane care sunt destul de ocupate, dar destul de amabile încât să ne ajute în obținerea câtorva informații. Dar să începem cu începutul. Articolul pe care îl discutăm este „Statuile de daci din grădina Palatului Hellbrunn din Salzburg, Austria. De ce sunt acolo?” și pe scurt, sunt publicate câteva poze ale unui fan al blogului AdD în care se prezintă niște statui ale unor personaje presupuse dacice, statui inedite, din grădinile palatului Hellbrunn din Salzburg. Buuuun, să vedem despre ce-i vorba...
        În primul rând nu voi insista cu informații despre palat, deoarece sunt destule disponibile online la o simplă interogare în motoarele de căutare. Mai mult decât atât, în articolul de pe blogul AdD, sunt prezentate corect câteva informații succinte pe care le voi cita, pentru a demonstra că autorii blogului Velico Dacus nu sunt subiectivi ci apreciază lucrurile bine făcute chiar și cele rare de pe blogul frate (vitreg) AdD: „Construit în secolul 17, mai precis între anii 1613 – 1619, sub îndrumarea prinţului şi arhiepiscopului Markus Sittikus Von Hohenems, avându-l ca arhitect pe Santino Solari”.
        Dar desigur, pentru autorii AdD, trei rânduri de date corecte sunt prea mult de suportat și încep cu artificiile jurnalistice: „Palatul Hellbrunn ne atrage atenția prin prezența a două statui de daci, așezate la mare cinste în grădina acestuia. Cum de le-a venit o astfel de idee celor care au realizat castelul?”. Așezate la mare cinste? Discutabil. Sunt așezate într-una din nenumăratele fântâni din grădină. Această fântână este amplasată într-un colț al palatului, la intrare, nici în față, nici în spate, nici parte a complexului mai mare de bazine care erau unite printr-o singură alee, avea o masă interesantă unde oaspeții erau primiți și aveau o surpriză foarte udă. Io știu ce să zic? Nici pe departe nu sunt convins că au fost așezați la loc de cinste. Să zicem doar că nu erau punctul central al grădinilor, iar la o căutare pe internet, cele mai multe poze sunt ale altor puncte, mai mult, acest complex de statui este aproape inexistent pe internet ca și imagistică. Și după cum vedem și pentru AdD a fost o mare surpriză. Oare din cauza locului de mare cinste?
        Dar acest aspect este pe jumătate subiectiv deci să trecem mai departe, citând următorul alineat din articolul AdD: „Desigur, se vor găsi câțiva cârcotași de serviciu care vor spune că sunt frigieni sau vor găsi orice altă explicație, numai geto-daci să nu fie! Până la urmă, ce ar căuta acolo, nu?” Hoaaaa!!! Să ne oprim puțin! În primul rând: când faci o afirmație cu titlul de adevăr, ar trebui să conțină un minim de bun simț logic și anume să vină în urma argumentației. Adicătelea, dacă prezinți niște argumente necesare poți formula pe baza lor o ipoteză. Dacă prezinți argumente necesare și suficiente, prin consecință logică, poți deduce o concluzie. Dar dacă nu prezinți nici o urmă de argument dar declari un adevăr, avem ... Adevărul despre daci!
        În articolul menționat la început, autorii se lăfăie în semidoctism la toate nivelele. Au preluat niște informații, nu le-au verificat, le-au declarat adevăr conform convingerilor lor și colac peste pupăză, i-au declarat pe toți scepticii dușmani nu doar ai lor ci a întregii culturi românești! Hai sictir! Noi suntem deasupra tuturor! Acuzator, judecător și călău.
        Eu fiind, așa, om mai răbdător, am început cu primul pas: am căutat informații pe internet. Așa cum am mai spus, sărace rău referitor la subiectul care ne doare. Următorul pas? Am contactat politicos administrația palatului, care s-au dovedit la fel politicoși și doritori să ofere informații dar se vedea de la o poștă că sunt ocupați. Am discutat cu cineva din administrația palatului, apoi am fost redirecționat cu un fel de responsabil pe cultură din primăria Salzburgului, de aici redirecționat la un profesor de istorie care și-a bătut capul cu acest palat. Am întrebat și am fost rugat să nu le ofer numele deoarece nu vor să pice în mijlocul acestei dispute. Ați putea spune că acest lucru nu miroase a bine. Poate. Dar eu voi prezenta niște informații, iar dacă cineva va avea interesul să cerceteze problema (Hm! Dați-mi voie să nu-mi fac griji că cineva vrea să facă lucrurile serios...) poate urma același traseu informațional și prezenta contraargumente.
        Așadar: La intrarea principală în grădina palatului se află un complex care conține câteva bazine micuțe, o masă de marmură „Furstentisch” la care oaspeții erau udați cu niște stropitori când se așteptau mai puțin, iar în spatele ei se afla o construcție numită „Teatrul roman” care conține 3 mari statui: în mijloc a unui împărat roman, iar pe margini a doi prizonieri de război. De unde deducem acest fapt? Deoarece pe acest complex statuar se află Roma Victrix. Adică victoria romană, cum ar veni, pe care însă autorii AdD fac pariu că nu au văzut-o. Aici facem prima observație pe care am ales să n-o aduc mai sus. Acești doi daci erau prizonieri de război, deci mai molcom cu măreția și admirația dacilor, da? Poate respect pentru niște adversari redutabili, dar să nu băgăm gânduri în capul celor vechi, zic eu. Persoanele pe care le-am contactat mi-au oferit informația conform căreia, statuia care reprezintă Roma și pe cei doi barbari prizonieri, au fost sculptate de către Hans Waldburger după modele dintr-o carte în care se găsesc reproduceri după gravurile lui Giovanni Baptista De Cavalieri, carte în care sunt adunate imagini care reproduc sculpturi și clădiri construite în Roma antică, dar atenție, așa cum le-a văzut De Cavalieri. Ediția după care se presupune că au fost realizate lucrările, a fost publicată în anul 1585. Datele complete despre carte sunt: „Cavalieri Giovanni Battista, Antiquarum statuarum urbis Romae primus et secundus liber, Roma, 1585”. Celelalte statui din complex nu se știe de cine au fost realizate și după ce modele. Împăratul roman se pare că a fost Augustus. Eu nu am găsit și nici nu am căutat foarte mult după argumente pro sau contra identității împăratului de la Hellbrunn. Deși ar putea fi un aspect important în determinarea originii celor doi barbari. În sensul că, împăratul respectiv a avut de-a face cu etnia dacă sau partă? Sau pe realizatorii complexului statuar i-a interesat acest aspect istoriografic? Dacă ne uităm în cartea lui De Cavalieri, găsim 5 statui de barbari (fără a le număra pe cele de pe monumente). Dacă analizăm atent statuile de la Hellbrunn, vom observa că seamănă dar nu sunt identice, nici cu cele din cartea lui Cavalieri, iar cele două statui nu le găsim nici în colecția statuidedaci.ro. Așadar orice urmă de siguranță dispare. Dar cartea lui Cavalieri ne oferă o informație remarcabilă:



        Dacă priviți statuile din desene, ne sunt extrem de familiare. Seamănă cu tot ce știm despre daci de pe variatele monumente din lumea antică. Dar! Priviți notele: „Partorum Rex”. Scris chiar și pe soclul statuii (în altă ediție a acestei cărți și anume 1594). Cavalieri a scris ce a crezut sau ce a văzut? Imaginea de mai jos pare să spună ce a văzut deoarece menționează chiar și locul în care se afla statuia. Fapt ce creează o mare problemă. La care mai putem adăuga (pentru unii) și arcul lui Septimius Severus. Multe statui pe care le credeam a fi despre daci s-ar putea să fie ale altor etnii. Amestecarea acestor etnii ar fi o mare greșeală din punct de vedere istoriografic și implicațiile ar fi foarte mari la nivel cultural. Să presupunem că statuile nu ar fi ale unor daci, ci ale unor parți. Ce ar însemna să ne creăm o moștenire națională bazat pe niște idei false?



        Articolul de față nu se vrea o zguduire a subiectului prezentat de AdD ci doar a metodologiei semidocte pe care o utilizează, deoarece priviți câte semne de întrebare apar. Și nici un băț în roata unor studii precum celui a lui Leonard Velcescu dar priviți câte probleme trebuie rezolvate doar în cazul acestor statui de la palatul Hellbrunn: cine le-a realizat defapt, dacă au fost realizate după modelul lui Cavalieri, cine a fost acest Cavalieri, dacă el a desenat ceea ce a văzut, dacă a desenat parți multe statui trebuie reconsiderate etc.
        În concluzie: articolul scris pe blogul AdD este de o semidocție crasă (nici nu mai contează dacă este de origine patologică sau frauduloasă), statuile acelea s-ar putea să fie ale unor personaje dacice sau nu (în articolul de față nu s-a declarat nimic), dacă sunt daci nu sunt puși acolo ca niște învingători ci ca niște învinși (lucru care nu scade cu nimic nivelul culturii și civilizației dacice), dacă nu sunt și Cavalieri are dreptate, avem o mare problemă. Fiecare statuie trebuie să aibă o fișă istoriografică care este amețitor de complexă.

marți, 2 septembrie 2014

Erată la „NEdecapitarea lui Decebal”

ACTUALIZARE 3 septembrie: Și iată cum această prostie preluată nefiltrată, fără a se specifica sursa, se propagă la nivel național: ARTICOL DESCOPERA.RO

        Un nou articol a apărut pe firmamentul dacologiei și anume: „Tiberius Claudius Maximus, omul care l-a decapitat pe Decebal…”, scris de către dl. Dan Alexe pe blogul dumnealui, a venit să ne răscolească gândurile și rețelele sociale. Foarte pe scurt, în articol, dl. Alexe discută stela lui Tiberius Maximus, soldatul roman care a adus mâna și capul lui Decebal și promovează ideea că Decebal nu s-ar fi sinucis ci ar fi fost ucis de către Tiberius Maximus. Ipoteza dumnealui este greșită deoarece stela nu spune explicit cum a murit Decebal, în plus, există izvoare literare (Dio Cassius, Istoria romană, LXVIII,14,3) care menționează expres că Decebal s-a sinucis, la fel cum sugerează și celebra Columnă a lui Traian. Dl. Alexe mai aduce ca și argumente două articole străine (le puteți găsi în notele de subsol din postarea dumnealui), și care sunt lejer demontate de către George Damian în articolul său: „Pro şi contra despre sinuciderea lui Decebal”, deci nu mai insist pe acest subiect.
        Aș vrea doar să subliniez că dl. Dan Alexe, pe care așa cum am mai menționat pe acest blog îl respect, a comis-o din nou: în primul rând prezintă niște dovezi care nu stau în picioare nici măcare în fața bunului simț logic, mai apoi adoptă atitudinea tăioasă, zeflemitoare și superioară foarte la modă astăzi, a „demitizatorului” care răscolește toate lucrurile pe care credeam că le știm. Din păcate răscolirea aceasta nu se face pe fundamente solide și singurul efect este căderea în ridicol. Și nu-mi pare rău de persoanele care pățesc asta ci de răul pe care îl fac culturii românești.
        Motivația? Inconștiența sau dorința de faimă, chiar și călcând pe cadavre. Ce contează că sunt mari personalități dacă au făcut prostia să moară și acum nu mai pot contraargumenta?

vineri, 1 august 2014

Erată la „Frumusețea Lupului Alb… Galerie foto”

        Rece, sistematic, fără oprire, serviciul de știri ne oferă titluri de pe pagina de internet, „Adevărul despre Daci”. Ultimul, este articolul „Frumusețea Lupului Alb… Galerie foto”.
        În acest articol, ni se prezintă niște imagini, unele poze, altele desene, cu lupi albi. Incontestabil, animale maiestuoase, minunate din multe puncte de vedere, rare, ceea ce le face și mai prețioase. O încântare vizuală. Apoi ni se amintește „fascinația dacilor pentru lupi, deveniți un totem al culturii lor”. Aici aș dori să menționez o neclaritate în exprimare: au devenit totem datorită fascinației sau sunt fascinați datorită faptului că este totem. Această neclaritate este un semn că autorii nu stăpânesc foarte bine noțiunile vehiculate. Totemul este un animal considerat de către un anumit grup social, strămoș și protector al respectivului grup. Considerau dacii lupul, ca fiind strămoș al lor? Poate. Avem doar presupunerea că „dac” ar proveni din „daos” care ar însemna lup. A fost lupul protector al dacilor? Poate, avem doar certitudinea că stindardul dacic avea cap de lup (uneori de mistreț) și incertitudinea că acest cap de lup era un animal protector. Este doar o posibilitate. Din păcate însă, nimic cert, nici o dovadă directă, referitor la credințele dacilor referitor la lup. Să zicem că sub forma unei discuții este mai mult decât acceptabil, poate chiar probabil, scenariul. Să zicem că lupul ar fi putut fi totem al dacilor. Ce bine ar fi dacă ne-am opri aici!
        Apoi urmează marea afirmație: „Legenda Marelui Lup Alb, ajunsă la noi până astăzi prin intermediul tradițiilor populare, este o moștenire cu o vechime de peste 2.000 de ani care ne vorbește despre lumea magică, misterioasă în care se ancorau credințele strămoșilor noștri…”. Care legende ale lupului alb domniile voastre? Care vechime de 2.000 de ani? Unde naiba există cea mai mică dovadă referitor la acest fapt? Aduceți-o și îmi cer public scuze și mă declar public dac protejat de Marele Lup Alb. Să ne înțelegem: Legenda Marelui Lup Alb nu este o legendă dacică, este o legendă românească modernă (creată după Revoluția din 1989 de către autorul de romane, Pavel Coruț), asociată civilizației dacice. Punct.
        Dar ce rost au dovezile, oricât de circumstanțiale ar fi ele, dacă Marii Restauratori ai civilizației dacice au proclamat un adevăr tulburător: Legenda Lupului Dacic are „o vechime de peste 2.000 de ani”? Acest adevăr nu poate fi pus la îndoială. Are vreun rost faptul că nu se aduce nici cea mai mică dovadă în acest sens? Pentru noi, cei care mai citim, măcar Wikipedia, are. Pentru alții nu are rost. Pentru cine? Dați-mi voie să vă citez un comentariu lăsat de un cititor al acestui articol: „As vrea eu sa ma intalnesc asa, din intamplare, prin munti cu Lupul Alb. Dar simt ca nu oricine are aceasta sansa minunata. Atunci mai bine sa-l chemam in meditatiile noastre ca sa ne fie scut energetic, ghid si ajutor in vremuri de rastriste. Asa cum era acum 2000 de ani, ariergarda armatelor dacice, prieten de nadejde si ajutor in a apara tara.Il iubesc si ma rog lui acum in vremurile acestea sa vegheze cu drag, chiar daca este dezamagit de noi romanii ca ne-am uitat radacinile,fruntariile tarii ca odata.”. În primul rând că eu sunt om milos și îi urez Lenuței, să nu aibă parte de o întâlnire cu un lup, indiferent de culoare, mai ales dacă nu are pregătire marțială, noțiuni despre psihologia lupului și nu este echipată corespunzător și legal cu mijloace de protecție. Și în plus, să omori un lup, nu-i frumos, chiar și în legitimă apărare. În sensul că nu ar trebui să-i invadăm habitatul. Măcar unu' mic să-i lăsăm, să trăiască în pace. Lăsând la o parte treaba cu scuturile energetice, dna. Lenuța ne explică cum Marele Lup Alb, conducea armata dacică, aruncând cu fulgere și punând scuturi energetice și hăulind curajos, maiestuos ca un adevărat lider ... din spatele armatei. Sau „ariergarda” însemna în capu' la armată pe vremea dacilor? Nu știu, numa' zic... Din păcate, pentru astfel de oameni, sunt scrise astfel de articole...
        Lupule Alb, dacă exiști fă ceva cu așa oameni, nu-i mai da hrană la cei care profită de naivitatea și like-urile lor...

marți, 29 iulie 2014

Erată la „Mozaicul de la Ravenna”

        Serviciul de știri, mi-a comunicat implacabil un nou articol din lumea „Adevărurilor tulburătoare” despre daci. Titlul zice, „Mozaicul de la Ravenna”. Îmi frec mâinile abitir, deoarece știu unde bate articolul.
        Pe de-o parte, din lipsă de timp, pe de altă parte din motive de acces facil la informație, voi aduce ca și argumente, materiale disponibile pe internet la o simplă căutare în motoarele de căutare, scrise într-un limbaj accesibil oricui. Oricui vrea să citească, nu să creadă orbește inepțiile unora. Cei care cred dogmatic în creațiile fantasmagorice ale celor ce scriu articole pe situl adevaruldespredaci.ro, pot închide liniștiți această pagină și să viseze în continuare.
        Să începem cu prezentarea problematicii: în Ravenna, există o biserică bizantină, Sant'Apollinare Nuovo, în care se află un mozaic care prezintă scena biblică în care cei trei magi de la răsărit, aduc daruri pruncului Isus. În această imagine, magii poartă niște bonete care seamănă cu pilleumul dacic. Asemănarea, este într-adevăr izbitoare. Din această cauză, fără nici o urmă de îndoială sau argumentație, pe situl adevaruldespredaci.ro, se decretează: „Mozaicul de la Ravena, vechi de 1.500 de ani, a născut multe controverse de-a lungul timpului, inclusiv zbârlirea părului de pe ceafă al adversarilor dacismului care au sărit ca arși, pretinzând că respectivele căciuli ar fi frigiene sau, în orice caz, de oriunde de altundeva, numai de la daci nu. Această politică absurdă în care dacii sunt tratați de unii așa-ziși specialiști ca fiind o populație de mâna a treia pe care au civilizat-o romanii continuă și astăzi, orice descoperire importantă asociată dacilor fiind taxată cel mai adesea ca un împrumut de la celți, greci, romani, eventual marțieni… numai dacică să nu fie.”. În concluzie, bonetele ar fi dacice și nu este recunoscut acest fapt.
        Bun, să trecem la studierea problemei. În primul rând, cine sunt cele trei personaje care poartă bonetele? Sunt cei trei magi, „de la răsărit” cum știm atât de automat din colinzi. Adică de la răsărit de Israel! Dacia, îi în partea ailaltă! Scena biblică este descrisă în Biblie, Matei, 2:1-12 și puteți afla mai multe detalii AICI. Acești magi sunt din zona Persiei. Lăsând la o parte lungile discuții despre originea acestor magi, apare o întrebare de bun simț, în legătură cu însăși poza prezentată pe adevaruldespredaci.ro. Cum explică dumnealor legătura dintre pilleumul dacic și numele personajelor care le poartă: Balthassar, Melchior și Gaspar? Nume dacice?!? Măcar de tăiau aceste trei nume, pentru a nu-și afișa prostia așa ostentativ! În concluzia acestui paragraf: cele trei personaje nu au nici cea mai mică legătură cu dacii! În legătură cu originea personajelor și zona din care provin, vă mai recomand aceste două articole: MAGI și Zoroastrianism.
        Aceste trei personaje sunt un subiect amețitor de complex, vorbind din punct de vedere al reprezentării lor artistice. Mai multe detalii puteți vedea AICI.
        Și totuși, bonetele, purtate de cele trei personaje, seamănă izbitor cu pilleumul dacic... Ar putea, niște personaje persane să poarte, prin cine știe ce simbolism al autorului mozaicului, un pilleum dacic? Nu, deoarece, autorii materialului de pe adevruldespredaci.ro, nu au habar despre boneta frigiană. Detalii despre răspândirea acestui accesoriu vestimentar puteți citi AICI, pentru a vedea că o asemenea căciulă nu este nici pe departe exclusivitate dacică, ea având origini mult îndepărtate în timp și o răspândire mult mai largă decât Dacia. În concluzie, autorii materialului aflat în dezbatere, fac confuzie între pilleumul dacic și boneta frigiană, mai exact, în cazul de față cu cea de tip persan, mai ales că întreaga ținută vestimentară a celor trei magi este de tip persan. Dar acest lucru este mult prea complex pentru prostiile organizate în cele „trei” rânduri pe adevaruldespredaci.ro. Să citești vreo 3-4 articole pe wikipedia ca să te verifici este lucru dificil. Să scrii prostii în 3-4 rânduri e floare la ureche. Să le citești și să te simți, astfel, buricul pământului este cel mai dulce sentiment. Să verifici informațiile de acolo urmărind 3-4 linkuri oferite de un motor de căutare îi lucru anevoios, care îți mai poate oferi și o doză amară de adevăr istoric... Așa că... decideți dumneavoastră tabăra în care vă aflați!
        Închei cu o necesară precizare: când spun articol, acest cuvânt aduce o notă științifică, ceea ce nu este cazul pentru materialul menționat anterior. Este o prostie imensă.
        Un alt articol care tratează, destul de detaliat, pentru publicul larg, această confuzie dintre pilleumul dacic și boneta frigiană, cu ținta finală, scena aflată în discuție, îl puteți lectura AICI. Plus un bonus, pe care vă las pe dumneavoastră să îl descoperiți. Dar, acesta este alt subiect pe care, sigur îl vom întâlni, în viitor, pe situl adevaruldespredaci.ro și pe care îl vom discuta atunci.

joi, 24 iulie 2014

O altă erată la filmul „Dacii, adevăruri tulburătoare”



        Am ajuns şi eu, după mai multe reţineri, să vizionez unul dintre cele mai de succes producţii video din ultima vreme: realizarea scriitoruli Daniel Roxin intitulată „Dacii- Adevăruri tulburătoare”. Spun realizare pentru că, în general, la „Dacii....” se face referire ca la un film documentar. Ceea ce e inexact. Filmul NU este un documentar. În cel mai fericit caz, este o serie de interviuri ilustrare cu fotografii, ce e drept, în condiţii video excelente (ceea ce e de apreciat). În linii mari (şi dacă nu ştiţi deja) subiectul este unul destul de la modă: faptul că noi suntem leagănul civilizaţiei europene dacă nu mondiale, că nu suntem urmaşii Romei, că romanii vorbeau limba traco-dacă dar o ştiau ca fiind latină, deci şi noi prin corcirea latinii-dace cu daca-dacă vorbim tot limba dacă, că dacii au fost un super-popor evoluat spiritual care se pricepea la orice dar şi viteaz în lupte, că Oculta Mondială şi istoricii/arheologii autohtoni au un interes de a ne ţine, aşa în întuneric, fără a ne dezvălui din ce neam de supraoameni facem parte. Argumentele sunt din cele tradiţionale ale dacomanilor: că suntem aici din paleolitic şi nu am plecat nicăieri, că nu aveam cum să fim romanizaţi pentru că am fost prea puţin (ca timp şi teritoriu) sub administraţie romană, că Traian era dac, că Dacia a trăit veşnic atât în memoria locală cât şi în cea europeană, că sunt prea multe statui şi busturi de daci, că Tăbliţele de la Tărtăria, că Codex Rohonczy (menţionat doar episodic), că tăbliţele de la Sinaia, că „De Bello Dacico” şi mai ales că ultimele cercetări genetice.
        Din start, filmul (hai să-i spunem film, că e mai uşor de „lucrat” cu acest cuvânt decât cu cel real: „producţie video”) nu îţi lasă loc de îndoială cu privire la teoriile prezentate: „Dacii, ADEVĂRURI (sl.ns.) tulburătoare. Nu „ipoteze”, nu „idei”, nu „teorii”. Ci adevăruri. Nu crezi că sunt adevăruri, păi ori eşti prost, ori papistaş. Ori slugă a ocultei care l-a ucis şi pe Eminescu. Totalitarismul ăsta exclusivist m-a deranjat din start, pentru că autorii nu dau loc de întors, deşi ar fi berechet.

[...]



        Am citat primele două alineate dintr-un articol care mi-a plăcut și pe care îl puteți citi în întregime AICI:

luni, 21 iulie 2014

Dacomanii „lovește” din nou!

        Am fost martorului unui experiment ad-hoc, eram tentat să spun și inedit dar este departe de a fi primul, care să demonstreze de ce teoriile emanate din cercurile dacomane sunt prostii.
        Totul a început cu plasarea strategică unui material într-un cerc tangențial cu cel al dacomanilor. Acesta a fost împachetat corespunzător iar dacomanii l-au preluat instantaneu. De ce pe acesta și nu din altă sursă? Deoarece știrea a fost publicată pe nenumărate situri, inclusiv românești, inclusiv de știri care se actualizează aproape instantaneu. Știrea „plantată” a fost de pe un site străin și nu chiar primul în motoarele de căutare.
        Știrea plantată se referă la niște urme vechi de Homo Sapiens, descoperite într-o peșteră din România, despre care niște oameni de știință străini au afirmat că ar fi mai vechi decât se estimase inițial. Puteți accesa articolul AICI.
        Ei bine, dacomanii, l-au preluat instant și l-au publicat AICI. No și care-i problema? No, problema îi că din articolul original care zice: „Human footprints found in Romania’s Ciur-Izbuc Cave represent the oldest such impressions in Europe, and perhaps the world, researchers say. [...] Published ages for other H. sapiens footprints in Europe and elsewhere go back no more than 33,000 years. At a 2011 conference, scientists said that H. sapiens tracks at Tanzania’s Engare Sero site were 120,000 years old. Those findings have not been published yet, suggesting to Webb a problem with dating or footprint authenticity. Nearly 1-million-year-old footprints of modern human ancestors were recently documented at a British site.”. Adicătelea că aceste urme, ar fi cele mai vechi din Europa dar în pofida acelui „probabil și din lume”, așa ceva este imposibil. În lume există urme lăsate de Homo Sapiens, mult mai vechi de 35.000 de ani. Dar dacomanii au declarat: „Cele mai vechi urme de pasi din lume au fost descoperite in Romania”. Ați înțeles? Ce rost are să citești atent? Ce rost are să coroborezi informațiile cu alte surse istorice? Păi are vreun rost devreme ce ești semidoct, îți gâdilă orgoliul și îți crește afacerea?
        Dacomanii nu citesc decât printre rânduri și rândurile care le convin le publică deformat. De aia dacomanii sunt semidocți și fac o grămadă de rău. Că oamenii sinceri care nu au timp să studieze dar le face plăcere să citească astfel de lucruri, le cred toate prostiile. Acum, există oameni care știau de mult timp acest fapt, există oameni care îi cred orbește oricâte argumente le-ai pune în față și există oameni care, poate cititnd acest articol, vor înțelege să nu-i mai citească. Sau măcar să-i citească critic. Adică „velico”, cum ar veni pe latină, pentru cei s-au burzuluit pe aici că ce-i cu numele ăsta slav și care nu au fost în stare să caute pe un dicționar online ce înseamnă. Sau altfel spus, dacomanii, mai ales cei de pe Adevăruri tulburătoare, nu fac cercetare sau „documentare”, fac jurnalism. Iar jurnalismul nu e știință. Nici măcar populară. E afacere.

joi, 22 mai 2014

Un comentariu meritoriu

        O postare scurtă și la obiect: la articolul Renaşterea Daciei? din cadrul prezentului blog, Sorin a lăsat un comentariu care descrie într-un mod deosebit de corect și succint întreaga problemă a diletanților în materie de istorie antică românească (și nu numai), care se consideră deținătorii unor mari adevăruri, în lipsa evidentă de cunoștințe și adeseori a simplului bun simț logic. Reproduc mai jos comentariul care merită o postare separată și care se termină cu o întrebare care mie îmi răsună ca un zgomot de clopot, cu un ecou ce va dura mult timp. Atâta timp cât problema va exista...

Sorin, 22 mai 2014, 18:01
Articolul din link este superb, problema e ca nu exista nici un filtru pentru ne-profesionisti si diletanti, sau, cum se spune in introducere "una din puţinele luări de atitudine de către un istoric profesionist împotriva dacomanilor.", luarile de atitudine sunt subtiri ca numar comparativ cu grosimea/intensitatea "activitatii" acestor mai devreme numiti.
Sigur, libertatea de exprimare si de OPINIE este si trebuie sa ramana inviolabila, treba e ca acesti domni nu isi exprima teoriiile sub forma de opinii, ci de adevaruri deja dovedite ( afirmatiile lor = adevar incontestabil) si nici nu o fac la o bere sau amestecati intr-o discutie pe forumuri, ori ca membri la un miting....ci se erijaza in formatori de opinie si de "educatie". Cu alte cuvinte ei chiar influenteaza sute de mii de insi, referindu-ma nu la aceia care au ca scop vre-un soi de manipulare, ci oameni de buna credinta, dar naivi si/sau mai putin cititi, care dintr-un entuziasm patriotic gresit cultivat si directionat, ajung sa-i perceapa ca pe un fel de guru sau chiar eroi nationali, iar pe adevaratii calificati in domeniu ca pe niste parsivi corupti, care din totdeauna au avut si au un anume interes sa ascunda adevarul si sa serveasca cine stie ce grupari masonice care au drept singur scop conspiratia impotriva tarii noastre si a istoriei ei (inclusiv a nu ascunde ca de aici a inceput viata pe pamant, ori ca la inceput au fost dacii si apoi euglena verde si parameciul...probabil ei i-au creat).

Cum poate fi indreptata/corectata educatia a macar o parte dintre acestia?...pentru ca din pacate cei care striga mai tare si fac valuri mai mari, le capteaza atentia mai usor.


        Mănușa a fost aruncată... O va ridica cineva la modul serios și profesionist?

miercuri, 14 mai 2014

Gândirea dacomană

        Există un blog al unui stimabil domn, Ion Coja, persoană respectabilă, cu un produs respectabil, cu multe lucruri interesante, dar care nu este pe gustul meu, pe deplin.
        Serviciul de știri însă, mi-a adus spre citire un articol interesant, pe care îl găsesc corect. Pentru cei interesați de fenomenul dacoman nu este o noutate, aș vrea doar să aduc o confirmare că problemele sunt aceleași și generale, nu le semnalez doar eu. Oricât s-ar încerca educarea dacomanilor, întotdeauna va exista un procent absolut insensibil la orice argument de bun-simț, ca să nu ducem discuția la un nivel superior, cel al argumentelor istorice sau și mai abitir la cel academic, unde este nevoie de studiu serios, nu de două-trei cărți citite.
        Ca să nu lungesc vorba inutil, deoarece nu acesta este scopul postării de față, articolul în cauză poate fi citit AICI, iar mai jos, puteți găsi un mic citat:

„[...]

…Cam așa s-au derulat lucrurile și pe site-ul nostru, unde i-am găzduit pe toți „daciștii” care au avut de spus ceva. Adică nu s-a putut înjgheba cu dînșii niciun dialog adevărat!… I-am lăsat să-și expună teoriile, mirările, contestațiile fără nicio cenzură vreme de aproape un an. Până de curând când am mai făcut puțină cenzură, dar fără efectul scontat: dialogul a rămas mai departe o himeră!… Am formulat și eu, dar și alții, obiecții la teoriile lor când hilare, când absurde, și am așteptat răspuns la contestațiile noastre! Nici vorbă de răspuns la obiecțiile noastre! Au continuat indivizii să-și susțină trăznăile netulburați, ca element nou care a intervenit în timp fiind tonul tot mai obraznic, mai lipsit de buna cuviință elementară!

E drept, nu la toți „dacii”!

[...]”

miercuri, 30 aprilie 2014

Erată la Lucian Boia

        Există în istoriografia românească modernă doi mari „demitizatori” care, din păcate, fac foarte mult rău. Despre Neagu Djuvara am discutat într-un alt articol, Erată la Neagu Djuvara.
        A venit vremea să îl menționez și pe cel de-al doilea mare „demitizator”, Lucian Boia. Ca și în cazul dlui Djuvara, nu voi comenta eu greșelile ci mă voi folosi de un articol al altcuiva. Articolul în cauză se numește „Lucian Boia NU mai este istoric” și poate fi citit în întregime AICI. Voi cita doar prima parte a acestui articol pentru a vă face poftă:

„Am urmărit cu deosebit interes emisunea “Jocuri de Putere” a lui Rareş Bogdan despre ultima carte publicată de Lucian Boia. Felicit pe realizatorul emisiunii pentru reuşita dezbaterii, dar şi pentru acribia oferită de istoricii clujeni I.A. Pop, Ion Novăcescu sau jurnalistul şi poetul Tavi Hoandră. Emisiunea trebuie înregistrată pe DVD şi oferită cadou în şcoliile româneşti, pentru a se preîntâmpina falsificatorii istoriei, care pregătesc un atac ideologic demitizator, la împlinirea a 100 de ani de la realizarea Marii Uniri din 1918. Nu intru în detaliile excelentei emisiuni, doar doresc să fac o completare la afirmaţia jurnalistului Rareş Bogdan, care după ce a criticat corect şi pertinent ultima carte a lui Boia despre Primul Război Mondial, i-a lăudat apoi celelate cărţi scrise de autor. Din păcate, nu e adevărat. Şi celelalte cărţi scrise de Lucian Boia se încadrează în politica de demitizare a istoriei naţionale, cu bună ştiinţă, şi se pare bine stipendiată de fundaţii străine. Şi cărţile despre mit şi conştiinţă în istoria românească, despre germanofili sau capcanele istoriei, nu sunt decât literaturizări subiective, compliaţii bine însăilate, fără apel la documente şi arhive. Lucian Boia scrie în cel mai pur stil marxist şi încearcă într-un registru ideologic materialist să-şi depăşească înaintaşul, pe istoricul stalinist Mihail Roller. [...]”

sâmbătă, 15 martie 2014

Erată la Tăblițele de plumb

        Am dat în sfârșit peste o luare de poziție demnă de luat în seamă împotriva tablomaniacilor. Adică aceia care consideră tăblițele de plumb de la Sinaia, ca fiind geto-dacice, fără cea mai mică analiză logică și coroborare cu informațiile istorice sau contemporane de specialitate. Lingvistica fiind un subiect care mă depășește într-un mod copios, am așteptat reacția unui specialist. Și aceasta, iată, a venit. Aparține domnului Sorin Olteanu. Nu este un articol extins, dar cine este nehotărât sau bine intenționat va pricepe ceea ce este de priceput. Îmi permit să citez din articolul dumnealui doar începutul, atât cât să vă fac poftă.
        În încheiere, salut inițiativa domnului Olteanu și vă urez lectură plăcută.

Tăbliţele de plumb "davogete"

         „Prezentul text reprezintă ciorna unui articol care va apărea, sper, în curând într-o formă mai îngrijită şi mai elaborată într-o revistă de specialitate. Această scurtă analiză nu propune nici un dialog. Neautenticitatea plăcuţelor este evidentă, pentru toţi specialiştii cu care am stat de vorbă. Cei care le-au lansat în circulaţie, ca pe nişte sfinte moaşte ale istoriei românilor (nici măcar a dacilor!), nici nu sunt interesaţi de dialog. Domniile lor ştiu, chiar fără să demonstreze, că ele sunt şi autentice, şi vechi, şi dace; şi dacă nu e aşa, mai ajustează pe ici-pe colo. Iar cine nu gândeşte aşa, nu poate fi - în mod evident - decât vrednic de dispreţ şi încondeiat în consecinţă. Aşa se face că, drept răspuns la rândurile de mai jos, am găsit de curând pe internet câteva trivialităţi ofensatoare pe post de argumente. Aici (and here for English speakers) este singurul loc şi singura oară în care le răspund pe site-ul meu, şi-i invit totodată să treacă un simplu test. A trebuit să fac această scurtă critică a tăbliţelor apocrife nu din dorinţa de a mă război cu cineva şi nu din lipsă de "patriotism" (îmi pare de altfel evident că cine denaturează în mod iresponsabil istoria neamului pe interpretări fanteziste ale surselor istorice ori pe documente false nu poate fi un adevărat patriot), ci din nevoia de adevăr. Ştiu că există mulţi oameni care nu cred în toate năzbâtiile tracomanilor, pan-româniştilor şi protocroniştilor, dar, în lipsa punctului de vedere ştiinţific, nu ştiu ce să creadă. Poate că acesta este un început.
        Celor dispuşi să discute argumentele mele, le propun şi o altă abordare: o analiză în profunzime a unora din ele (pentru început numele Dačibalo).
        Motto: Ori toate sursele mint, ori mint tăbliţele.
        De existenţa tăbliţelor de plumb scrise într-o limbă necunoscută şi conţinând nume dacice am aflat prin iarna lui 1998, când prof. Suceveanu m-a pus în legătură cu dl. ing. Romalo, care se ocupa de ele de mulţi ani. Prin bunăvoinţa acestuia am intrat atunci pentru prima dată în posesia fotografiilor precum şi a lecturilor şi interpretării făcute de d-sa până atunci. Mărturisesc că le-am luat cu mare emoţie, ca pe nişte relicve unice – de abia mai târziu aveam să aflu că originalele încă se aflau, în mare parte, în depozitul Institutului de Arheologie –, şi cu o urmă de speranţă că, în pofida dezinteresului marilor înaintaşi care le-au văzut şi care nu le-au considerat demne de vreo atenţie, ele ar putea totuşi conţine texte autentice în limbă dacică. Din nefericire, entuziasmul meu s-a topit de la prima lectură, când am găsit atât de multe elemente de modernitate şi o atât de mare contradicţie între textele tăbliţelor şi cunoştinţele - puţine dar sigure - pe care le avem azi despre limbile traco-dacice, încât am conchis categoric că ele nu pot fi nişte originale dacice ori antice şi nici cópii după asemenea originale. Părerea mea a fost şi atunci, ca şi acum, că plăcuţele ar fi putut (şi ar fi trebuit) fi publicate ca atare, deci ca artifacte moderne, de către un epigrafist, care să ofere fotografiile şi transliterările textelor, să evidenţieze elementele de neautencititate şi să încerce să le descopere scopul şi autorul. Pe de altă parte însă, n-aş fi putut lua eu această iniţiativă înainte ca dl. Romalo, care-şi închinase o bună parte din viaţă acestor piese pe care le credea şi atunci, ca şi acum, autentice, să-şi publice lucrarea. Am luat, de aceea, decizia de a-i comunica d-lui Romalo rezultatele la care ajunsesem şi de a încerca să-l conving să renunţe la "traduceri", pentru a se limita doar la publicarea fotografiilor şi la transcrierea textelor, insistând pe cercetarea de ordin istoric. Aşa cum mă aşteptasem, acest demers al meu a eşuat, aşa că singura mea opţiune a fost atunci să las lucrurile să-şi urmeze cursul, chiar cu riscul – anticipat – al transformării tăbliţelor într-o nouă "mare descoperire" tracomanică. Acum, după ce surpriza publică şi întâietatea d-lui Romalo s-au consumat, mă simt liber să prezint concluziile la care am ajuns atunci. Argumentaţia prezentată în paginile următoare va fi suficientă pentru a lămuri şi poziţia unei tinere lingviste care, profitând de entuziasmul amator al dacomanilor şi de credulitatea nespecialiştilor, a găsit cu cale să atragă atenţia asupra sa, clamând, fără nici un argument, autenticitatea tăbliţelor.
         […]”

        Mai adaug legături la 2 articole interesante:
1. De ce nu putem compara orice și oricum
2. Falsul Cato. Despre pseudo-știința dacomanilor

sâmbătă, 1 martie 2014

Erată la articolul „Istoria fãrã perdea: Daco-geții, niste briganzi nomazi și poligami?…”

        Există un blog pe care eu îl stimez și pe care îl citesc cu plăcere și interes, aproape la fiecare postare pe care serviciul de știri mi-o servește. Blog este întreținut de un semiprofesionist în materie de istorie, dar un om care întotdeauna a vorbit cerebral, cumpătat și a combătut toate pornirile „-pate”. Blogul poate fi accesat AICI.
        Ultimul articol pe care eu l-am citit, m-a dezamăgit profund însă, și nu prin esența lui ci prin abordarea total dezechilibrată care face mare necinste măcar unui jurnalist profesionist, dacă nu unui istoric semiprofesionist. În articolul denumit „Istoria fãrã perdea: Daco-geții, niste briganzi nomazi și poligami?…”, dl.Alexe, pune sub semnul întrebării moralitatea geto-dacilor, utilizând trei citate, de fapt două. Dumnealui menționează o bucată dintr-un text al lui Xenopol unde se află două citate din Menandru și Solinus din care se desprinde faptul că daco-geții erau poligami, femeile daco-gete cu moravuri ușoare, copiii erau vânduți ca sclavi iar daco-geții, în general, niște nomazi.
        Dl.Alexe își începe al doilea alineat astfel: „Dacopaţii se vor îneca citind acestea”. O spun cu un rânjet pe buze că are dreptate. Și, da, și eu mă sufoc, dar nu din motivul menționat de dumnealui, ci din cauză că, deși fenomenul dacomaniac este unul extrem de nociv, nici măcar un jurnalist profesionist nu îi poate combate inatacabil. De ce inatacabil? Păi în primul rând, deoarece cele două izvoare antice au câteva probleme. Nu voi intra în detalii ci voi menționa doar una dintre ele, problemă evidentă și cunoscută dintotdeauna de către istoricii profesioniști: Menandru era un dramaturg nu un istoric, el nu a scris o „istorie” ci o comedie. Ceea ce nu înseamnă, desigur, că trebuie discreditat din start. Asta înseamnă doar, că trebuie tratat cu atenție și neapărat coroborat cu alte izvoare „mai serioase”.
        Care ar fi alte izvoare? Păi dacă dl.Alexe a citat doi (excluzându-l pe Xenopol), citez și eu tot doi. Deși „meniul” este „infinit”. În primul rând am să-l citez pe Horațiu: „Getul zdrențăros sau scitul pribeag târându-și avutul de ici-colo, n-au de ce să-l pizmuiască pe stăpânul celei mai întinse moșii ... Căci nicăieri ca printre acești pribegi nu întâlnești mame maștere care-și iubesc cu duioșie de adevărată mamă copiii vitregi. Aici nu întâlnești soție îngâmfată de zestrea ei și mândră de adulterele ei sau de soțul ei din care a făcut un sclav! Zestrea cea mai frumoasă e socotită aici cinstea tatălui, virtutea mamei și credința soției!” Iar al doilea este din Demostene: „Cantitatea de grâu adusă din Pont e mai mare decât tot ceea ce ne devine din celelalte porturi comerciale, deoarece, acest ținut produce cea mai mare cantitate de grâu”. Se cam schimbă imaginea, nu? Cam la 180°...
        Există mai multe citate ce pot fi invocate atât de-o parte cât și cealaltă. Realitatea istorică pare a fi că geții nu s-au născut cu moralitatea în minte ci au fost oameni cu tot felul de porniri instinctive dar izvoarele antice par a indica câțiva lideri care i-au ridicat treptat la un moral tot mai înalt de fiecare dată: Zamolxis, Dromichaites, Burebista, Deceneu, Oroles etc. Și așa cum nu fac de obicei, din alt punct de vedere, îi răspund domnului Alexe cu aceeași monedă: mai sus nu am menționat nici eu coordonatele exacte ale citatelor. Cine vrea, să le caute!
        În polemica (îmi place să cred) de mai sus, problema nu este sub nici o formă, punerea sub semnul întrebării a moralității „daco-geților”, ci dezechilibrul argumentației, prin care, din păcate, singurul efect este că se dă apă la moară dacomanilor, deși poate a fost conceput inițial ca o glumă. Un dacoman semidoct, citind articolul dlui.Alexe, într-adevăr se îneacă, apoi ia foc, adună două citate cine știe de unde, așa cum am făcut și eu, le prezintă precum cea mai sfântă icoană și marșează triumfător pe calea sa adunând armată de semidocți în spatele său, semidocția împiedicându-l să vadă că de fapt drumul îl duce pe căi total greșite. Dacomanii trebuie să fie combătuți prin argumentație inatacabilă. Astfel cei care pot fi salvați, vor fi salvați, restul își vor urma calea imuabilă. Sau? Renunțăm să mai scriem astfel de articole?
        În încheiere aș vrea să menționez două lucruri: în primul rând, voi citi în continuare blogul dlui.Alexe, care cu siguranță va mai produce materiale de calitate, iar în al doilea rând, iată că nu „mă iau” doar de „cotcodaci”.

marți, 7 ianuarie 2014

Contraargument la "Podul lui Burebista"

        În mediul dacomaniac, a luat naștere și este întreținută de mulți ani, teoria conform căruia, podul peste Dunăre a lui Apollodor din Damasc ar fi fost construit, de fapt, de către Burebista. Nu voi aminti din cadrul argumentaței lor decât faptul că romanii nu ar fi avut timpul și resursele umane necesare ca într-o perioadă de 2 ani să fi construit un asemenea pod. Nu intru în detaliile problemei, referitor la acest lucru am scris mai multe într-un alt articol din cadrul acestui blog, Erată la "Podul lui Burebista".
        Recent, pe un blog pe care eu îl stimez și anume "Tipărituri vechi", a apărut un nou articol, "Luptele lui Mihai Viteazul cu turcii în gravuri". Îmi permit să preiau din acest blog doar două imagini. Acestea vor prezenta vizual celor care nu înțeleg sau care nu pot nici cum să-și imagineze cum funcționează o armată, ce sunt corpurile de cercetași, de ingineri și ce resurse umane se alocă în timpul unei campanii militare. De ce este în stare o armată pentru a-și atinge obiectivul militar. Exemplele sunt cu duiumul în istorie dar aceste două imagini se potrivesc ca o mănușă în contraargumentația teoriei pseudoștiințifice "Podul lui Burebista".
        În imaginile de mai jos se prezintă cum Sinan Pașa construiește cu ajutorul armatei (armata, în general, nu conține doar soldați în armuri strălucitoare, gândiți-vă doar la faptul că fiecare soldat trebuie să mănânce de trei ori pe zi) un pod peste Dunăre, în apropiere de Giurgiu, unde va intra în conflict cu Mihai Viteazul.
        Deși detaliile care ar trebui discutate sunt multe, detalii precum întreaga operă din care provin imaginile și porțiunea de text, contextul istoric (spațial și temporal, general și local) al evenimentului, toate dovezile istorice și eventual arheologice ce privesc construcția podului din imagini, faptul că Dunărea are o cu totul altă conformație la Giurgiu față de cea de la Drobeta, podul de față este mult mai simplu decât cel al lui Traian etc. Dar având în vedere scopul acestui blog și a articolului de față, nu voi intra în asemenea detalii, mă voi rezuma doar la a vă atrage atenția că sunt multe întrebări la care trebuie răspuns dacă se vrea o comparație între Podul lui Apollodor din Damasc și Podul lui Sinan Pașa.
        Lăsând la o parte aceste lucruri, imaginile grăiesc fără putință de tăgadă faptul că Sinan Pașa a ajuns pe malul sudic al Dunării, a construit rapid un pod, a trecut Dunărea și și-a continuat campania militară. La fel a făcut și Traian. Într-un mod puțin diferit cu detalii specifice. Situația e mult mai simplă decât încearcă să o prezinte cercul de aderenți ai teoriei pseudoștiințifice "Podul lui Burebista".
         Acestea fiind spuse, vă prezint mai jos cele două imagini care provin din lucrarea Historia Chronologica Pannoniae. Pentru mai multe detalii vă rog să accesați articolul original AICI.

Turcii construind un pod la Giurgiu.

Armata turcă, trecând Dunărea peste podul proaspăt construit.

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Negarea dovezilor

Ce se întâmplă atunci când lucrurile în care credem sunt infirmate prin dovezi clare? Atitudinea rațională ne-ar obliga să renunțăm la ceea ce credeam la un moment dat și să dăm întâietate dovezilor noi. Așa evoluează știința. Cu pseudoștiința lucrurile stau complet diferit.

Psihologul Ray Hyman, un cunoscut sceptic și investigator al fenomenelor ”paranormale”, care afirma că ”Înainte de a explica ceva trebuie să fim siguri ca acel ceva există”, ne oferă câteva exemple personale în acest sens. Vă voi oferi doar două dintre ele.

În urmă cu câțiva ani Hyman a participat la o demonstrație a unor chiropracticieni. Aceștia vroiau să demonstreze că procedura lor terapeutică este eficientă. Printre altele au vrut să demonstreze cât de important este tipul de zahar pe care îl consumăm. Astfel, glucoza este ceva dăunător sănătății, în timp ce fructoza este benefică. Pentru aceasta unui subiect i se punea pe limbă o cantitate mică de glucoză, sau fructoză, dizolvată în apă. Apoi chiropracticianul încerca să ridice brațul, pe care subiectul îl ținea pe lângă corp. Atunci când era administrată glucoză, brațul subiectului era ușor de ridicat dar atunci când pe limbă i se punea puțină fructoză, ca prin minune, subiectul căpăta puteri suplimentare și nimeni nu mai putea să îi ridice brațul. Un experiment clar, veți zice. S-a demonstrat astfel că fructoza este benefică, iar glucoza malefică.

Nu vă grăbiți. Experimentul a fost repetat. De această dată soluțiile de glucoză și, respectiv, fructoză, au fost puse în fiole marcate doar cu un cod de identificare. Astfel nici experimentatorul, nici subiectul experimentului, nu mai știau ce tip de zahăr este administrat. Vreau să vă spun că această procedură experimentală se numește ”dublu orb”. La repetarea experimentului s-a întâmplat că uneori putea fi ridicat brațul subiectului iar alteori brațul rămânea blocat. A urmat evaluarea rezultatelor. Participanții la experiment au fost surprinși să constate că nu există nici cea mai mică legătură între tipul de zahăr și forța brațului. Altfel spus, brațul subiectului rămânea rigid la fel de des pentru soluția de glucoză cât și pentru soluția de fructoză.

Care a fost reacția chiropracticienilor la acest rezultat clar, care le infirma ipoteza? Unul dintre ei a exclamat: ”Din acest motiv noi nu facem teste dublu orb. Ele nu funcționează niciodată!” Vreau să subliniez, așa cum a subliniat și Ray Hyman, că răspunsul chiropracticianului nu a fost dat sub forma unei glume. Pur și simplu el credea atât de mult în metoda sa terapeutică, încât devenise incapabil să accepte dovezile care o contraziceau. Mai bine schimbăm metoda științifică de confirmare a unei ipoteze (renunțăm la experimente de tip dublu orb), decât să ne punem la îndoială convingerile.

Eureka12-Prime1b_52369b

Un alt exemplu oferit de Hyman este cel al unui radiestezist (în engleză, dowser, un om capabil să descopere apa cu ajutorul a două nuielușe de alun sau al unor sârme), care a fost invitat să își demonstreze capacitățile la un show de televiziune realizat de Alan Alda. La sugestia lui Hyman, radiestezistul a fost rugat să își demonstreze puterile printr-un experiment de tip ”dublu orb”. Plin de încredere, radiestezistul a acceptat provocarea. Pentru că citiți această rubrică, am convingerea că știți deja rezultatul: eșec total. Alan Alda l-a invitat pe radiestezist să explice ce s-a întâmplat. Acesta și-a recunoscut eșecul (nici nu avea cum să îl conteste), dar a ținut să adauge că știința nu este încă pregătită, încă nu este suficient de matură pentru a înțelege radiestezia!

Aș putea, la rândul meu, să dau exemple similare. Am avut discuții îndelungate cu un personaj care comercializa un aparat minune de vindecat. Aparatul, bazat pe unde electromagnetice de foarte joasă frecvență, vindeca aproape orice boală, mai ales diabetul. L-am întrebat despre testele clinice dublu orb, care au demonstrat eficiența dispozitivului. Mi-a spus că nu are nevoie de așa ceva (astea cică sunt costisitoare și sunt impuse de ”big pharma” pentru a își asigura supremația). El are scrisori de mulțumire de la pacienți, și asta îi este de ajuns! Nu mai conta nimic pentru el, nici măcar faptul că numărul scrisorilor de mulțumire, raportat la numărul dispozitivelor vândute, era nesemnificativ. Pentru el nu mai conta verificarea științifică riguroasă a celor afirmate în prospectul aparatului-de-videcat-orice. El nu avea îndoieli, el nu avea nevoie de dovezi.

Asta este pseudoștiința: ea se bazează strict pe convingeri personale și pe capacitatea de a convinge pe cât mai mulți creduli. Pentru pseudoștiință nevoia de dovezi este nulă.


Sursa: stiintasitehnica.com

vineri, 3 ianuarie 2014

Problema spațiului ocupat de romani în Dacia

        În a doua postare din prezentul blog, am oferit legătura la un articol scurt, la obiect și care nu lasă loc de interpretare unei prostii referitoare la antichitatea clasică românească, prostie care a fost lansată de dl.Napoleon Săvescu și care este reluată fără pic de judecată de toți adepții dumnealui. Prostia se referă la faptul că romanii ar fi cucerit doar 14% din teritoriul Daciei post-romane. Articolul care contraargumenta această aberație se afla la adresa ACEASTA. Relativ recent însă, situl dracones.ro s-a comasat cu enciclopedia-dacica.ro și ca urmare unele articole din ambele situri au fost eliminate. Acest articol a fost de asemenea eliminat. Am contactat autorul sitului dracones.ro care mi-a oferit permisiunea de a posta pe acest blogul articolul discutat mai sus, ocazie cu care aș dori să-i mulțumesc pentru permisiunea de a-l publica și pentru bunăvoința de a-mi face treaba puțin mai ușoară. Redau mai jos, articolul exact în forma în care apărea pe dracones.ro.

Problema spațiului ocupat de romani în Dacia

        Multe probleme orbitează în jurul spațiului ocupat de romani în Dacia. Aceste probleme ar fi rezolvate simplu dacă s-ar ști exact procentul spațiului în care existau romani și cel în care au rămas dacii liberi. Îmi propun să realizez un instrument necesar în primul rând mie, în al doilea rând tuturor celor care sunt preocupați de această problemă.
        Pentru aceasta, voi folosi două harți realizate de către doi mari istorici și anume: Constantin Daicoviciu1 și Ion Horațiu Crișan2. În prima, este prezentată harta cu delimitarea frontalieră a provinciei romane Dacia.



        În cea de-a doua, găsim întinderea maximă a dacilor, din punct de vedere administrativ și anume, regatul lui Burebista.


        Calculele au fost executate cu ajutorul unui program specializat. Cele două hărți, plus una fizică3, au fost suprapuse, rezultând o hartă compusă, la scara de 1:76, a spațiului carpato-danubiano-pontic cu granițele provinciei și a regatului lui Burebista. Pentru a nu încărca desenul, regatul lui Decebal nu a fost reprezentat, deoarece, el corespunde în linii mari cu granițele naturale Dunăre, Prut, Carpații nordici, Tisa. Aceste granițe au fost desenate vectorial, pentru a putea fi calculate și au fost reprezentate în diverse culori, pentru a putea fi ușor recunoscute, după cum urmează: cu roșu granița provinciei Dacia, cu albastru granița regatului lui Decebal iar cu galben granița regatului lui Burebista, ambele considerate la o extindere maxim posibilă. Argumentul logic va fi descris la final.


        În urma calculelor au rezultat următoarele suprafețe:
- provincia Dacia: 108.480.21 km2
- Dacia în timpul lui Decebal: 268.596.71 km2
- Dacia în timpul lui Burebista: 524.605,78 km2
        Din punct de vedere procentual, suprafața provinciei Dacia reprezintă:
- 40% din regatul lui Decebal
- 20% din regatul lui Burebista.
        Eroarea de calcul este de aproximativ +/- 1%.
        Ambele regate au fost considerate la o extindere maxim posibilă. Granița provinciei romane este puțin supusă modificărilor, pentru trasarea ei, având la îndemână atât un larg set de castre de frontieră și limesuri cât și un citat din Eutropius4 care ne spune că perimetrul provinciei Dacia se afla în limita a un milion de pași (1480km), valoare discutabilă din câteva puncte de vedere și cu o eroare de 20% față de valoarea obținută mai sus (1786km) dar consistentă ca și ordin de mărime. În concluzie, rezultă că procentele de mai sus sunt minimale. Orice discuție care ar duce la modificarea granițelor celor două regate dacice, nu ar avea alt efect decât creșterea celor două procente. Așadar nu putem discuta de o valoare singulară ci de un interval de valori situat între 40% și 99%. Dar se poate afirma cu tărie că orice valoare aflată sub 40%, nu are nici un fundament istoric.
        Mai trebuie neapărat subliniat că din punct de vedere istoric, nu are absolut nici o valoare comparația între provincia Dacia și regatul lui Burebista, dar este un calcul maximal interesant în anumite contexte. Din aceleași raționament, al calculului la limită, am inclus în regatul lui Decebal și unele teritorii care nu îi aparțin, așadar din punct de vedere istoric nu are fundament, dar din punct de vedere matematic, da. Subliniez din nou, în special pentru cei dintre dumneavoastră care nu sunt obișnuiți cu limbajul matematic sau ingineresc că scopul acestui articol nu este de a obține un procent exact ci acela de a ajunge la o expresie de genul "MINIM 40%". Toate discuțiile referitoare la modificarea graniței nu fac decât să ridice valoarea procentuală, mai mult sau mai puțin peste limita 40%.
        Desigur, toată această problemă are ca și variabile, evoluția în timp a suprafeței ocupată de romani, influența militară pe de-o parte și cea civilă pe de altă parte, exercitate de către romani în spațiul dacic. Calculul a fost făcut privind doar problema frontalieră a provinciei.
        Aceste rezultate, trebuie interpretate în context spațial, temporal și istoric. Pe scurt: în spațiu, granițele nu sunt ușor de definit și sunt, cu siguranță, mai mici decât cele trasate în imaginile de mai sus, iar prezența romanilor în Dacia este atestată sub diverse forme și în afara granițelor provinciei. Din punct de vedere temporal, ele au variat de-a lungul vremii, în plus, prezența romană în Dacia sub diverse forme, începe mult înainte de cucerire și continuă mult după retragerea aureliană. Din punct de vedere istoric, problemele sunt și mai complexe, discuțiile cuprinzând un mare număr de subiecte, gen formă administrativ-teritorială, evenimente, demografie, gradul de libertate și izolare al dacilor extra-provinciali, etc.
        În final, valorile de mai sus, sunt niște simple calcule inginerești care din punct de vedere topografic sunt corecte dar care din punct de vedere istoric trebuie privite drept un interval așezat în mijlocul întrebărilor "când?", "unde?" și "cu ce scop?". Discuțiile din jurul unei valori singulare, gen 20% sau 40%, sunt greșeli de logică în context istoric mai larg.

BIBLIOGRAFIE:
1.DAICOVICIU Constantin - Dacica
2.CRIȘAN Ion Horațiu - Burebista și epoca sa
3.http://www.zonu.com/images/0X0/2009-12-22-11443/Mapa-fisico-de-Europa-2006.png
4.Eutropius - Breviarum Ab Urbe Condita (VIII, 2)
"Successit ei Ulpius Crinitus Traianus, natus Italicae in Hispania, familia antiqua magis quam clara. Nam pater eius primum consul fuit. Imperator autem apud Agrippinam in Galliis factus est. Rem publicam ita administravit, ut omnibus principibus merito praeferatur, inusitatae civilitatis et fortitudinis. Romani imperii, quod post Augustum defensum magis fuerat quam nobiliter ampliatum, fines longe lateque diffudit. Urbes trans Rhenum in Germania reparavit. Daciam Decibalo victo subegit, provincia trans Danubium facta in his agris, quos nunc Taifali, Victoali et Tervingi habent. Ea provincia decies centena milia passuum in circuitu tenuit."