luni, 14 octombrie 2013

Erată la un comentariu

Pe blogul Velico Dacus, la prima postare intitulată "Menţiuni iniţiale" cineva a adăugat un comentariu pe care îl consider demn de o nouă postare. Atât prin problemele (greşit) puse cât şi prin răspunsul necesar. Am lăsat comentariile şi în locaţia originară dar le voi adăuga fără alte comentarii şi sub forma acestei noi postări.

Mitrut la 14 octombrie 2013, 02:58

"...Oamenii de ştiinţă nu au voie să îşi transpună sentimentele şi trăirile în produsul ştiinţific creat..." Nu exista obiectivitate decat asa in discutii derizorii! Orice om modeleaza realitatea lui imediata conform propriei structuri mentale. Asa ca abureala asta cu coamenii de stiinta impartiali, obiectivi, care respecta doar adevarul istoric, este un mare fas! Iar in general oamenii de stiinta nu creeaza nimic, ci doar inteleg ceea ce este deja manifest si existent, apoi modeleaza realitatea inconjuratoare functie de ce si cum au inteles! Stiinta oficiala nu este cu nimic mai presus de stiinta populara! Decat prin faptul ca IMPUNE anumite modele! Bune sau rele, fiind doar interpretari subiective! Corect ar fi sa expuna doar, asa cum face stiinta populara, iar fiecare sa-si aleaga ceea ce si cat poate duce! Iar educatia constiintelor sa se faca pe acest principiu al EXPUNERII nu al IMPUNERII! Altfel se cheama manipulare nu stiinta! In concluzie: nimic nou sub soare... pretutindeni doar manipulare!


Velico Dacus la 14 octombrie 2013, 20:31

Dle Mitrut, confundaţi, încurcaţi şi nu cunoaşteţi anumite lucruri, prin urmare cu tot respectul, cam spuneţi prostii. Să vă explic:

1.Ştiinţa populară nu este la acelaşi nivel cu ştiinţa academică, deoarece pentru cea din urmă este nevoie de o condiţie esenţială: studii de specialitate. Din lipsa acestora ştiinţa populară trebuie să se limiteze la domeniul ei şi tot din acest motiv ştiinţa academică îşi IMPUNE rezultatele asupra celei populare.

2.Nu confundaţi lucrurile: ştiinţa academică nu impune nimic nimănui cu forţa. Nu cred că a venit vreun istoric de profesie la dumneavoastră în casă să vă bage pe gât adevăruri tulburătoare.

3.Există un concept numit deontologia ştiinţifică. Din cauza ei oamenii de ştiinţă NU AU VOIE să îşi lase sentimentele să le influenţeze munca.

4.Aveţi dreptate, oamenii nu sunt perfecţi şi mai calcă în străchini dar regulile trebuiesc urmate. Altfel adevărul ştiinţific îi va ajunge din urmă pe cei ce nu le respectă.

5.Ştiinţa academică are mecanisme de autoreglare, adică principii care fac ca teoriile greşite să fie eliminate, cele corecte păstrate şi necunoscutele revelate. Şi toate astea fără sentimentalism, fără reproşuri şi fără mândrii deşarte. Cine nu se încadrează nu este om de ştiinţă de cel mai înalt nivel ci doar unul mediocru.

6.De la nivel ştiinţific academic mediocru se poate cădea foarte uşor în pseudoştiinţă sau semidocţie. Un om de ştiinţă mediocru din cauza lipsei de educaţie profesională cade în categoria de semidocţi patologici. Cei pregătiţi dar imorali sunt semidocţi frauduloşi.

7.Ştiinţa NU MANIPULEAZĂ deoarece manipularea implică ascunderea parţială sau totală a motivaţiei sau metodei. Ştiinţa pur şi simplu demonstrează. O teorie ştiinţifică bine fundamentată nu ai cum să n-o crezi deoarece are argumentaţie atât necesară cât şi suficientă.

8.O teorie serioasă are la expunere toată argumentaţia necesară iar la subsol trimiteri la bibliografie completă. O teorie expusă aiurea în mass-media de tip tabloid trebuie judecată şi analizată la rece. Asta vă recomand să faceţi atât în cazul menţionat cât şi înainte de a vă expune public opiniile care nesusţinute de argumente se transformă în pălăvrăgeală de bodegă. Judecaţi de două ori înainte să vorbiţi. Atât ce citiţi cât şi ceea ce vorbiţi.


ŞI SPRE DELICIUL MEU, DISCUŢIA CONTINUĂ. ACTUALIZARE 16-10-2013 14:13





Mitrut 16 octombrie 2013, 10:34

Renuntta la formalism ca nu dau doi bani pe el. Sunt satul de fariseismul academic si institutional. Prefer injuraturile directe!

1. In actuala paradigma stiintifica asa este cum sustii. Insa doar in actuala! Expandeaza sau schimba paradigma, reevalueaza fundamentele acesteia iar ea se va schimba complet. Ai acest curaj? Nu cred, pentru ca probabil nici macar nu sesizezi acest aspect!

2.IMPUNEREA nu se face doar cu forta si direct, ci chiar si prin educatie, ca sa nu mai zic de alte metode indirecte, inafara celor constiente si conventionale.

3. De la a "NU AU VOIE" pana la "NU FAC" e cale lunga! Inteleg intentia, insa inteleg si natura umana! Omul perfect nu exista!

4. Adevarul ii ajunge din urma inclusiv pe cei ce respecta adevarul stiintific... actual! Revezi pct.1

5. Depinde cine-l cantareste si ce unitate de masura foloseste! Cea academica este doar una relativa la mediul respectiv. Revezi pct.1

6. Revezi pct.5 si pct.1

7. Ha! Acuma chiar m-ai facut sa rad! Probabil stiinta se face total neconditionat, benevol si doar in interesul celolalti in acceptiunea ta! Stiinta actuala nu exista fara SUPORT si CONDITIONARE financiara! Banul si interesul finantatorului este cel ce hotaraste adevarul stiintific! Mai ales pentru stiinta materialist-mecanicista din ultimii 500 de ani!

8. Orice teorie asa zis serioasa, este serioasa pana apare un neica nimeni ca mine, apoi devine neserioasa! Adica pana apare cineva care nu vrea sa se incadreze in tiparele IMPUSE constient sau subconstient de mainstream-ul academic. NU uitati ca si atunci cand Pamantul era plat, existau argumentatii si bibliografie suficienta pentru a confirma STIINTIFIC acel adevar imuabil ... devenit acum foarte muabil, mai ales in cadrul falsei teorii a heliocentrismului!

9. Asta e de la mine pentru tine! Intelege si accepta ca tu, eu si ceilalti modelam lumea dupa propriile noastre intentii! Modelul academic este doar un model dupa care se incearca modelarea mediului inconjurator! La fel cum sunt si modelele religioase, sociale, economice... Vechea stiinta insemna intelegerea legilor firii, legilor deja existente si manifeste, nu emanarea de teorii aberante, asa zis serioase, pe baza ingustimii mintii unora, si/sau a intereselor altora, cu care apoi sa se incerce modelarea total absurda a mediului inconjurator!

10. Ai in vedere permanent de acum incolo in tot ceea ce faci si intreprinzi, inclusiv in domeniul tau de expertiza, pct.1!



Velico Dacus 16 octombrie 2013, 14:06

PARTEA I



Introducerea spune totul despre personalitatea dumneavoastră, nivelul de educaţie şi felul cum vă raportaţi la lume.



Eu nu apelez la formalism deoarece formalismul implică lipsa fondului în detrimentul formei. Eu apelez şi nu renunţ la codul bunelor maniere care nu implică lipsa fondului. Eu nu dau doi bani pe cât preţ puneţi pe maniere. Lipsa lor însă spune multe. Şi vă rog să lăsaţi la o parte aspectul. Nu pot şi nu vreau să substitui la dumneavoastră lipsa celor şapte ani de-acasă prin câteva mesaje. Eu nu v-am cerut să adoptaţi bunele maniere, aşadar vă rog să nu-mi cereţi să renunţ la ele. Este clar aspectul acesta? Parcă spuneaţi să nu impunem nimic nimănui.



Dar să revenim la ale noastre:



Velico Dacus 16 octombrie 2013, 14:07

PARTEA A II-A



1.Eu nu contest că poate sunteţi vreun geniu de care eu, în cunoştinţele mele limitate, nu am auzit dar prin ceea ce spuneţi, din gura dumneavoastră ies aşa ca nişte aburi doar vorbe goale. Aveţi dumneavoastră o nouă doctrină ştiinţifică revoluţionară şi nerecunoscută de diabolica şi oculta societate ştiinţifică academică? Puneţi-o pe masă şi discutăm. Altfel nu mă alătur în demersul dumneavoastră care aduce a discuţie de bodegă şi ia în batjocură şi nefundamentat ştiinţa academică.

2.De acord. Educaţia nu este perfectă. Aşa. Şi?!? Omul are libertatea de a se ridica deasupra educaţiei. Cine are cap să gândească. Nu am văzut vreun profesor care să extirpe din capul vreunui elev bucăţica aia de creier care dă naştere curiozităţii şi acesta să rămână în negura necunoaşterii. Totul ţine de dorinţa elevului de a se ridica deasupra acestei necunoaşteri. Adică e vorba de personalitatea omului.

3.Am spus-o şi eu. Problema este că dumneavoastră nu vedeţi că există oameni de ştiinţă de un înalt nivel şi mulţi mediocri. Despre care şi ce vorbim? Eu am o problemă cu mediocrii, semidocţii şi inculţii care atacă oamenii de înalt nivel ştiinţific. Şi saracii primii nu văd cât de penibili sunt şi cât jignesc ideea de om de ştiinţă de înalt nivel. Aici este tot miezul problemei. În care tabără din cele patru vă situaţi?

4.Repet: care nouă doctrină? Aveţi puterea premoniţiei? Spune-ţi cum arată viitorul şi-l discutăm. Sau nu aveţi voie să schimbaţi cursul istoriei prin revelarea viitorului? Să ne înţelegem: nu cred că un necunoscut precum dumneavoastră poate schimba o ditamai teoria referitoare la doctrina ştiinţifică şlefuită în milenii. Sau în orice caz nu aduceţi nici un argument. Iar teoriile în lipsa argumentelor ştiţi în ce se transformă. Vorbăraie de bodegă.

5.Unitate de măsură universală. Dacă aţi cunoaşte doctrina ştiinţifică aţi şti ce aberaţii scoateţi pe gură. Revezi punctul 1 şi 4.

6.Revezi punctele 1 şi 4 din mesajul actual şi punctele 1 şi 6 din mesajul meu anterior.

7.Râdeţi din necunoaştere nu din alt motiv. Nu mă obosesc să vă spun mai mult decât: "quod erat demonstrandum" şi Nikola Tesla vs Thomas Edison.

8.În sfârşit spuneţi ceva adevărat. Sunteţi un neica nimeni şi orice neica nimeni poate să ia în derâdere o teorie oarecare. Asta nu înseamnă că vă şi ridicaţi deasupra ei. Iarăşi vă menţionez că atunci când pământul era plat, se cunoştea de secole că pământul era rotund (v. Erastothene de exemplu) şi în plus tocmai aţi oferit dovada că mecanismele de autoreglare ale ştiinţei funcţionează şi astăzi ştim că pământul nu este plat. Ştiinţa a învins dogma! Nu că aţi fi avut dumneavoastră vreo contribuţie. Atunci de ce? Vezi punctul 5 din mesajul anterior.

9.Prostii! De la mine pentru dumneavoastră: ştiinţa nu modelează nimic: "ŞTIÍNŢĂ ~e f. 1) Sferă de activitate umană a cărei funcţie constă în dobândirea şi sistematizarea teoretică a cunoştințelor despre realitate.". Adică descoperirea realităţii. Nu inventarea ei după propria noastră dorinţă. Sau dacă vă credeţi în Matrix vă rog să nu vă mai deranjaţi să o afirmaţi dacă nu aveţi dovezi. Din ce spuneţi dumneavoastră reiese că nu aveţi habar ce înseamnă ştiinţă şi nici măcar curiozitatea să vă verificaţi cu DEX-ul.

10.Şi dumneavoastră să aveţi permanent în vedere punctul 1 şi 6 din mesajul anterior precum şi 1,4,8 şi 9 din cel actual.



Ca să renunţăm la punte: ce anume vreţi să afirmaţi defapt? Vă rog să vă concentraţi şi să expuneţi într-o propoziţie mesajul pe care vreţi să îl transmiteţi. Căci dumneavoastră oricum sunteţi dogmatic şi dacă nu discutăm clar, scurt, la obiect şi bazat pe dovezi verificabile discuţia nu se termină oricâte dovezi v-aş prezenta. În final: continuăm pe această linie sau renunăm la dialog? De dumneavoastră depinde.


ŞI SPRE FERICIREA MEA, DISCUŢIA A AJUNS LA FINAL ÎNTR-UN MOD APOTEOTIC. LA PRESUPUSA AROGANŢĂ ACADEMICĂ, INTERLOCUTORUL POATE RĂSPUNDE DOAR CU IGNORANŢĂ SEMIDOCTĂ. NICI URMĂ DE ARGUMENT, LOGICĂ SAU DEMONSTRAŢIE. ASTEA-S TREBURI URÂTE DIN TRUSA ACADEMICIANULUI AROGANT... ACTUALIZARE 13-11-2013 15:50




Mitrut17 octombrie 2013, 15:31
Introducere, cuprins si inchiere.., totul la persoana II-a si singular!

Da, dpmdv o discutie searbada pentru privitori! Ca nuca-n perete! Interpretari eronate si limitate la propria dogma academica, ale celor expuse de mine. Asta vad eu! Exact genul de discutie inchisa, obtuza, din inaltul luminatiei academice catre prostimea de rand! Intr-un cuvant: AROGANTA ACADEMICA!

Inchei discutia aici, lasandu-te sa iti modelezi propriul univers apropiat asa dupa cum doresti, iar eu voi vontinua sa-l modelez pe al meu dupa propria mea vointa si intelegere! Undeva, candva drumurile ni se vor intersecta din nou! Oricum discrepantele si convingerile sunt prea mari pentru a fi compatibile! De aici si polarizarea accentuata in toate domeniile civilizatiei actuale!

Doar un singur amanunt as mai avea de punctat: era bine daca faceai trimire la Nikola Tesla si Edison versus J.P. Morgan! Era mai relevant la ceea ce am expus eu! Si cu asta afirm si eu "quod erat expectandum"!

luni, 7 octombrie 2013

Erată la "Extratereştri de viţă veche"

        Revin cu o nouă postare, tot din afara sferei antichităţii clasice româneşti. Nu doar din afara sferei istoriei vechi a teritoriului carpato-danubiano-pontic ci din afara normalului, paranormalului şi chiar a bunului simţ. Există un canal de televiziune denumit "History" pe care la vremea apariţiei sale în grilele româneşti de televiziune îl respectam dar care pe drum şi-a pierdut scopul: acela de a prezenta istoria. Printre altele, a ales la un moment dat să prezinte un serial denumit "Ancient Aliens". Am văzut de-a lungul vremii, mai multe studii şi programe ale unor oameni de ştiinţă serioşi, referitoare la viaţa extraterestră, poate chiar inteligentă: programe de căutare a ei, teorii, presupuneri culte, posibilităţi, probabilităţi, calcule statistice etc. Prin prisma acestui fapt am urmărit un prim (pentru mine) episod. M-am lămurit instant: semidocţia, lipsa bunului simţ logic, pseudoştiinţa frauduloasă şi patologică sunt în floare în acest serial. Nu mi-am bătut capul cu această lungă înşiruire de prostii şi nici nu am mai urmărit vreun alt episod. Dar după o vreme, ceva legat de el mi-a atras atenţia: un film care combate întreg serialul. Acest film este realizat de un fan înfocat al influenţei unor civilizaţii extraterestre asupra omenirii în timpuri străvechi dar care prin studiu şi spirit critic a intuit nu doar patologia teoriilor din serialul mai sus menţionat ci chiar demonstrează fără tăgadă şi cu o eleganţă frumoasă intenţiile frauduloase ale autorilor serialului. Acest lucru mi-a plăcut şi acest lucru aş vrea să îl subliniez şi să îl transmit: eleganţa combaterii teoriilor aberante. Inepţiile şi semidocţia inclusiv cele cu tentă frauduloasă nu au limite temporale şi spaţiale. Sunt aceleaşi peste tot. Fiţi siguri: dacă auziţi de o teorie revoluţionară cu aer amatoricesc şi conspiraţionist, ea sigur are probleme de argumentare. Cu siguranţă! Nu vă lăsaţi păcăliţi, nu lăsaţi nici un sentiment să vă deturneze de la această axiomă. Problema este că aceşti semidocţi au un auditoriu larg care niciodată nu va fi în stare să-şi depăşească condiţia. Atâta timp cât vor vinde nişte cărţi şi vor primi nişte bani pentru o apariţie TV, nu contează cât mint sau cât aberează în faţa persoanelor care îi ascultă şi care se lasă minţite conştient sau nu. Filmul de mai jos este lung, dar mie mi-a făcut plăcere să îl urmăresc. Spre deosebire de serialul pe care îl combate. Puteţi urmări doar câteva fragmente pentru a vedea cum se face o treabă serioasă. Atenţie, de către un amator! Felicitări autorului.

duminică, 6 octombrie 2013

Erată la Neagu Djuvara

        Deşi acest blog pare să fie dedicat iniţiativei "Adevărul despre daci" nu este aşa. Voi ieşi puţin din sfera antichităţii clasice a teritoriului românesc şi voi poposi momentan în înneguratul ev mediu timpuriu. Deşi îl apreciez parţial pe dl. Neagu Djuvara ca şi scriitor, consider că aduce un uriaş deserviciu istoriografiei româneşti în special şi României în general prin cărţile sale "demitizatoare". Acest deserviciu se manifestă prin două lucruri: în primul rând prin fatpul că scrierile dumnealui nu sunt destul de ştiinţifice pe măsura subiectului abordat şi a intenţiilor declarate, acela de a demitiza şi demistifica istoria românească şi în al doilea rând prin faptul că istoria populară (segment căruia i se adresează!) are de nevoie de povestiri, legende şi mituri, iar dl. Neagu Djuvara după ce dărâmă ceea ce dumnealui consideră greşit, nu construieşte nimic în loc.
        Am mai menţionat şi o repet, menţinerea unei istorii curate trebuie făcută prin intervenţia istoricilor profesionişti care să combată din rădăcină iniţiativele aberante prin mici lucrări ambalate în formă uşor digerabilă de către public şi care trebuiesc popularizate. Consider că nu am nici cunoştinţele, nici timpul necesare pentru a îl combate pe dl. Neagu Djuvara dar iată că a apărut o iniţiativă care face eficient şi frumos acest lucru pe un anumit segment. Este vorba despre cartea „Ioan Basarab, un domn român la începutul Ţării Româneşti” scrisă de dl. Matei Cazacu. Articolul de mai jos cuprinde toate datele necesare despre acestă carte, precum şi un scurt interviu cu autorul. Vă recomand să citiţi articolul în intregime dacă sunteţi interesaţi de subiect.
        În speranţa unei istorii curate, salut iniţiativa dlui. Matei Cazacu şi sper că dl. Neagu Djuvara va învăţa ceva din această iniţiativă şi poate va scoate un produs istoric superior din punct de vedere ştiinţific pe care să îl popularizeze cu aceeaşi dedicaţie.


Interviu cu istoricul Matei Cazacu. Negru-Vodă şi „Feţele palide”. O critică a „teoriei cumane” a lui Neagu Djuvara

        Cînd domnul Neagu Djuvara a lansat „teoria cumană” („Thocomerius – Negru vodă. Un voievod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti”, Ed.Humanitas 2007) am rămas surprins de succesul mediatic pe care l-a avut, dar şi mai mult m-a surprins reacţia foarte slabă a lumii istoricilor de la noi. Nu sunt istoric, aşa că nu am o opine legată de acest subiect.
        Am citit însă recent o carte-replică („Ioan Basarab, un domn român la începutul Ţării Româneşti”, Ed.Cartier 2013) dată de doi istorici medievalişti: Matei Cazacu şi Dan Ioan Mureşan. Demult nu am citit o critică mai devastatoare, bine argumentată şi uşor accesibilă unui public mai larg. Zilele acestea am avut ocazia să discut cu istoricul Matei Cazacu*. (V.E.)
        Vasile Ernu: Dragă Matei Cazacu, cartea „Ioan Basarab, un domn român la începutul Ţării Româneşti” este doar o critică a “teoriei cumane” a domnului Neagu Djuvara sau este ceva mai mult de atît? Ce îşi propune această carte?
        Matei Cazacu: Critica teoriei cumane este doar vârful icebergului. Cartea este, înainte de toate, o replică întru apărarea istoriografiei româneşti mai vechi şi mai noi, pe care Neagu Djuvara o desconsideră, ba chiar o calomniază în bloc şi fără nuanţe începând cu Haşdeu, Onciul, Iorga şi Gh. Brătianu până în zilele noastre. Ea este apoi o reaşezare a problemei - întemeierea Ţării Româneşti la cumpăna secolelor 13 şi 14 - cu toate premizele şi consecinţele ei imediate pe terenul solid al documentelor, câte cunoaştem până astăzi.
        Este apoi o lecţie de metodă. Deşi este considerată o ştiinţă, e drept nu exactă, ci umană, istoria nu operează ca matematicile cu teoreme demonstrabile, cu ecuaţii cu una sau mai multe necunoscute ce sunt repede identificate sau ca fizica şi chimia unde experienţele de laborator confirmă sau infirmă o ipoteză fără drept de apel. Istoria permite, ba chiar este nevoită s-o facă, dacă este cu adevărat creatoare, avansarea unor ipoteze, a unor scenarii sau modele pe care cercetarea ulterioară le confirmă sau nu, uneori după decenii sau chiar secole. Istoriografia românească din ultimele secole a construit astfel de modele, unele (general) adoptate, altele respinse. Întemeierea Ţării Româneşti de un voievod român de confesiune ortodoxă este unul din aceste modele general acceptate de istoricii serioşi. Părerile amatorilor, oameni (probabil, uneori) de bună-credinţă, dar fără formaţie ştiinţifică în domeniu, trebuie să rămână în domeniul lor, science fiction. În Franţa, un astfel de personaj a scris o carte la câţiva ani după moartea lui Napoleon I, în care „dovedea" că împăratul nu a existat şi că în realitate e vorba de un mit solar!
        Această carte este deci o pledoarie pentru profesionalism, pentru rigoare ştiinţifică şi pentru onestitate intelectuală.
        În sfârşit, last but not least, ea este realizarea parţială a unui proiect vechi de aproape cinci decenii. În 1966-67 eram student la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi voiam să fac o teză de licenţă (azi îi zice master, cred) cu profesorul Constantin C. Giurescu. Domnia sa m-a întrebat dacă aveam un proiect şi i-am răspuns că mă pasiona chestiunea întemeierii Ţării Româneşti. Am fost foarte decepţionat când profesorul m-a sfătuit să renunţ la el, deoarece era prea complex (pentru un tânăr de 20 de ani) şi mi-a propus să aleg o monografie de domn muntean : „de exemplu, Vlad Ţepeş!” Această propunere mi-a transformat complet existenţa (nu intru acum în detalii), dar nostalgia vechiului meu proiect nu m-a părăsit niciodată. Şi iată că îl văd realizat de Neagu Djuvara, dar, vai, în ce condiţii!
        V.E.: Critica adusă „teoriei cumane” a domnului Neagu Djuvara este devastatoare. Demult nu am mai citit o deconstrucuţie atît de bine argumentată şi nuanţată. Care sînt argumentele centrale ale acestei critici?
        M.C: Faptul că Basarab poartă un nume de origine turcă veche (cumană), nu înseamnă că era de această origine.
        M.C.: Argumentele centrale ale acestei critici sunt înseşi documentele şi cronicile de epoca neglijate şi/sau ignorate de Neagu Djuvara, deşi sunt adunate şi publicate de peste 200 de ani. Faptul că Basarab poartă un nume de origine turcă veche (cumană), nu înseamnă că era de această origine, deoarece toate mărturiile contemporane şi posterioare precizează că era român şi ortodox. Nu există nici măcar un singur izvor care să afirme această aberaţie care a apărut în secolul 20 la unii istorici unguri. Iar numele lui de botez era Ivanco-Ioanco-Iancu, deci Ioan, un prenume care apare şi în familia Asăneştilor (Asan era porecla unuia din cei trei fraţi), întemeietorii celui de-al doilea ţarat româno-bulgar la 1185-6, care erau români (vlahi). Câţiva cneji şi nobili români din Transilvania secolelor XIV-XV poartă nume de această origine, ca şi un număr foarte restrâns de mari boieri munteni din secolele XIV-XVI. Dar aceasta nu înseamnă ca erau cumani, cum afirmă Neagu Djuvara, citând un filolog ungur de tristă amintire, un adevărat "Fachidiot", pe care îl urmează orbeşte.
        Este adevărat, şi nimeni nu contestă faptul că acest popor - de fapt o adunătură de triburi nomade purtând numele grupului dominant, aşa cum au fost hunii, avarii şi pecenegii - s-a instalat în Câmpia Dunării şi în nordul Mării Negre în secolele 12-13 unde au lăsat câteva urme în toponimie (vreo 300 din câteva mii si zeci de mii), câteva cuvinte în limba noastră, câteva morminte şi ceaune de fiert mâncarea. Alţii s-au refugiat în Ungaria de frica tătarilor şi s-au botezat catolici la 1238, urmaşii lor purtând nume creştineşti, astfel că, după această dată, singura indicaţie a originii lor este cea oferită de documente. Aceleaşi documente care spun că Basarab era român şi schismatic (ortodox), iar nu cuman şi catolic!
        Neagu Djuvara ignoră fenomenul de modă în antroponimie (nume de persoane), ca de altfel şi în îmbrăcăminte, tehnică, etc. Johnny Răducanu, un talentat cântăreţ de jazz, era oare american fiindcă purta acest prenume ? Sau comuniştii români care şi-au "botezat" copiii Vladimir, Zoia, Saşa, Serghei, Maia (de la 1 Mai) erau ruşi ? Sau românii din Ardeal şi din Basarabia maghiarizaţi sau rusificaţi de funcţionarii stării civile care făceau din Ion Janoş, şi respectiv Ivan, erau ei unguri sau ruşi ? Guadelupa şi Martinica sunt pline de oameni care se numesc Cezar, Iulius, ba chiar Cantacuzino, deoarece au fost botezaţi astfel de funcţionarii stării civile franceze al căror ghid era un dicţionar latin-francez. In plus, Basarab este un titlu, o funcţie în Imperiul mongol, în care cumanii, cei rămaşi în afara Ungariei, au fost înglobaţi după 1241.
        V.E.: Susţineţi că medievalistica românescă este sub un asediu paraştiinţific. În ce constă acest asediu şi ce rol joacă domnul Djuvara cu a sa „teorie cumană” ultramediată în această problemă? Oare „cumanomania” nu e un soi de nouă „tracomanie”? Cum credeţi că se explică acest succes imens la public a „teoriei cumane” a domnului Djuvara? Şi de ce credeţi că răspunsurile mai multor istorici importanţi au rămas într-un con de umbră?
        M.C.: Tracomania lui Iosif Constantin Drăgan şi cumanomania lui Neagu Djuvara nu pot fi puse pe acelaşi plan, deoarece cea dintâi avea, ca şi slavomania lui Roller, un substrat politic, pe când cea de-a doua este un fenomen de modă, aşa cum la Roma tinerii eleganţi din secolele 4-5 se îmbrăcau şi se coafau după moda "barbară" (gotică sau hunică). Tracomania a fost instrumentalizată de regimul naţional-comunist al lui Ceauşescu pentru a respinge, în numele unei antichităţi venerabile dar, vai, inexistente, moştenirea romană şi creştină care ne ancorează pe noi, românii, în Europa civilizată şi democratică. Tot aşa s-a întâmplat în Germania lui Hitler cu teoria germanismului arian impusă de regimul nazist ca dogmă ştiinţifică. Aceasta, potrivit principiului enunţat de Orwell : cine stăpâneşte trecutul controlează prezentul. Cumanomania a apărut pe un fundal de criză existenţială politică şi economică, de neîncredere în elitele intelectuale şi în discursul lor. Ceea ce i-a dat curaj şi popularitate a fost, o spun cu regret, (mult prea) timida replică a istoricilor români din motive pe care nu e locul să le discut eu acum şi care ţin de demersul personal al fiecăruia din ei.
        V.E.: În ultima perioadă, după ce domul Neagu Djuvara a scos mai multe cărţi de popularizare istorică, numele domniei sale a început să devină unul de referinţă în domeniul istoriei cel puţin pentru noi, profanii. Dumneavoastră afirmaţi tranşant că „Autorul se consideră o autoritate în materie de istorie universală, dar cunoştinţele sale provin din lucrări generale sau învechite, care nu ţin cont de cercetări mai recente.. etc” Unde este locul domniei sale în istoriografia românească? Cum se raportează lumea academică faţă de istoricul Neagu Djuvara?
        M.C.: Este loc pentru toată lumea cu condiţia, ca la medici, să se respecte ierarhia între specialişti şi generalişti. L-am comparat pe Neagu Djuvara cu "unchiaşul sfătos" venit din lumi şi vremuri apuse, care povesteşte cu vervă şi talent istoria "neamului" pentru copii şi tineret, deci un vulgarizator al istoriei. Câtă vreme istoricii specialişti nu vor face efortul de a scrie pe înţelesul unor cercuri largi de nespecialişti, amatori de istorie, ca francezii Frantz Funck-Brentano, Fernand Braudel, Régine Pernoud, Jacques Le Goff, Georges Duby, Marc Ferro şi Emmanuel Leroy-Ladurie, sau ca numeroşi anglo-saxoni (citez doar pe Steven Runciman, Peter Brown, David S. Landes), cititorii români vor fi siliţi sau tentaţi să se adreseze lui Neagu Djuvara pentru a evita limbajul prea tehnic sau limba de lemn.
        Există apoi istorici care fac vulgarizare de bun nivel - în Franţa, Alain Decaux e cel mai cunoscut - dar care nu au pretenţia originalităţii şi în niciun caz nu-şi permit să ignore cu suficienţă documentele şi izvoarele sincere şi autentice. Şi totuşi, în România, Neagu Djuvara a fost numit doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti, dar în "laudatio" se vorbeşte mai mult de activitatea sa politică, diplomatică, de animaţie culturală şi caritativă. In orice caz, nu de Negru Vodă. Iar dacă ar fi să-l plasez în istoriografia română, l-aş aşeza între poligraful Dumitru Popescu (autor de nuvele istorice şi cu haiduci), Bucura Dumbravă ("Haiducul" şi "Pandurul"), Florian Christescu ("Istoria neamului nostru") şi Dumitru Almaş ("Alei codrule fârtate"!).
        Matei CAZACU (n. 1946), istoric francez de origine română. Licenţiat al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1969), diplomat al École Nationale des Chartes din Paris (1977), doctor în istorie şi civilizaţia bizantină şi postbizantină al Universităţii Paris I Sorbonne Panthéon (1979), diplomat al École Pratique des Hautes Études (1984). Cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti, apoi la Centre National de la Recherche Scientifique, Paris, conferenţiar la Sorbona şi la Institut National des Langues et Civilisations Orientales INALCO, Paris. Autor a peste o sută de studii ştiinţifice, printre cele mai recente volume: L'Histoire du prince Dracula en Europe centrale et orientale au XVe siècle, Geneva, 1988 (reed. 1996 şi 2006); Au Caucase. Russes et Tchétchènes, récits d'une guerre sans fin (1785-1996), Geneva, 1998; Histoire des Slaves orientaux. Bibliographie des sources historiques traduites en langues occidentales (Xe siècle -1689), Paris, 1998 (în colaborare); The Story of Romanian Gastronomy, Bucureşti, 1999; Des femmes sur les routes de l'Orient. Le voyage à Constantinople aux XVIIIe-XIXe siècles, Geneva, 1999; Basarabia, pământ românesc disputat între Est si Vest, 2 vol., Bucureşti, 2001 (în colaborare); Minuni, vedenii şi vise premonitorii în trecutul românesc, Bucureşti, 2003; România interbelică, Bucureşti, 2004; Dracula, Paris, Éditions Tallandier, 2004 (Premiul Thiers al Academiei Franceze); Gilles de Rais, Paris, 2005; România la 1900, Bucureşti, 2007; Un État en quête de nation. La République de Moldavie, Paris, 2010 (în colaborare); Frankenstein, Paris, 2011 (în colaborare).

Articol complet