Rece, sistematic, fără oprire, serviciul de știri ne oferă titluri de pe pagina de internet, „Adevărul despre Daci”. Ultimul, este articolul „Frumusețea Lupului Alb… Galerie foto”.
În acest articol, ni se prezintă niște imagini, unele poze, altele desene, cu lupi albi. Incontestabil, animale maiestuoase, minunate din multe puncte de vedere, rare, ceea ce le face și mai prețioase. O încântare vizuală. Apoi ni se amintește „fascinația dacilor pentru lupi, deveniți un totem al culturii lor”. Aici aș dori să menționez o neclaritate în exprimare: au devenit totem datorită fascinației sau sunt fascinați datorită faptului că este totem. Această neclaritate este un semn că autorii nu stăpânesc foarte bine noțiunile vehiculate. Totemul este un animal considerat de către un anumit grup social, strămoș și protector al respectivului grup. Considerau dacii lupul, ca fiind strămoș al lor? Poate. Avem doar presupunerea că „dac” ar proveni din „daos” care ar însemna lup. A fost lupul protector al dacilor? Poate, avem doar certitudinea că stindardul dacic avea cap de lup (uneori de mistreț) și incertitudinea că acest cap de lup era un animal protector. Este doar o posibilitate. Din păcate însă, nimic cert, nici o dovadă directă, referitor la credințele dacilor referitor la lup. Să zicem că sub forma unei discuții este mai mult decât acceptabil, poate chiar probabil, scenariul. Să zicem că lupul ar fi putut fi totem al dacilor. Ce bine ar fi dacă ne-am opri aici!
Apoi urmează marea afirmație: „Legenda Marelui Lup Alb, ajunsă la noi până astăzi prin intermediul tradițiilor populare, este o moștenire cu o vechime de peste 2.000 de ani care ne vorbește despre lumea magică, misterioasă în care se ancorau credințele strămoșilor noștri…”. Care legende ale lupului alb domniile voastre? Care vechime de 2.000 de ani? Unde naiba există cea mai mică dovadă referitor la acest fapt? Aduceți-o și îmi cer public scuze și mă declar public dac protejat de Marele Lup Alb. Să ne înțelegem: Legenda Marelui Lup Alb nu este o legendă dacică, este o legendă românească modernă (creată după Revoluția din 1989 de către autorul de romane, Pavel Coruț), asociată civilizației dacice. Punct.
Dar ce rost au dovezile, oricât de circumstanțiale ar fi ele, dacă Marii Restauratori ai civilizației dacice au proclamat un adevăr tulburător: Legenda Lupului Dacic are „o vechime de peste 2.000 de ani”? Acest adevăr nu poate fi pus la îndoială. Are vreun rost faptul că nu se aduce nici cea mai mică dovadă în acest sens? Pentru noi, cei care mai citim, măcar Wikipedia, are. Pentru alții nu are rost. Pentru cine? Dați-mi voie să vă citez un comentariu lăsat de un cititor al acestui articol: „As vrea eu sa ma intalnesc asa, din intamplare, prin munti cu Lupul Alb. Dar simt ca nu oricine are aceasta sansa minunata. Atunci mai bine sa-l chemam in meditatiile noastre ca sa ne fie scut energetic, ghid si ajutor in vremuri de rastriste. Asa cum era acum 2000 de ani, ariergarda armatelor dacice, prieten de nadejde si ajutor in a apara tara.Il iubesc si ma rog lui acum in vremurile acestea sa vegheze cu drag, chiar daca este dezamagit de noi romanii ca ne-am uitat radacinile,fruntariile tarii ca odata.”. În primul rând că eu sunt om milos și îi urez Lenuței, să nu aibă parte de o întâlnire cu un lup, indiferent de culoare, mai ales dacă nu are pregătire marțială, noțiuni despre psihologia lupului și nu este echipată corespunzător și legal cu mijloace de protecție. Și în plus, să omori un lup, nu-i frumos, chiar și în legitimă apărare. În sensul că nu ar trebui să-i invadăm habitatul. Măcar unu' mic să-i lăsăm, să trăiască în pace. Lăsând la o parte treaba cu scuturile energetice, dna. Lenuța ne explică cum Marele Lup Alb, conducea armata dacică, aruncând cu fulgere și punând scuturi energetice și hăulind curajos, maiestuos ca un adevărat lider ... din spatele armatei. Sau „ariergarda” însemna în capu' la armată pe vremea dacilor? Nu știu, numa' zic... Din păcate, pentru astfel de oameni, sunt scrise astfel de articole...
Lupule Alb, dacă exiști fă ceva cu așa oameni, nu-i mai da hrană la cei care profită de naivitatea și like-urile lor...
În acest articol, ni se prezintă niște imagini, unele poze, altele desene, cu lupi albi. Incontestabil, animale maiestuoase, minunate din multe puncte de vedere, rare, ceea ce le face și mai prețioase. O încântare vizuală. Apoi ni se amintește „fascinația dacilor pentru lupi, deveniți un totem al culturii lor”. Aici aș dori să menționez o neclaritate în exprimare: au devenit totem datorită fascinației sau sunt fascinați datorită faptului că este totem. Această neclaritate este un semn că autorii nu stăpânesc foarte bine noțiunile vehiculate. Totemul este un animal considerat de către un anumit grup social, strămoș și protector al respectivului grup. Considerau dacii lupul, ca fiind strămoș al lor? Poate. Avem doar presupunerea că „dac” ar proveni din „daos” care ar însemna lup. A fost lupul protector al dacilor? Poate, avem doar certitudinea că stindardul dacic avea cap de lup (uneori de mistreț) și incertitudinea că acest cap de lup era un animal protector. Este doar o posibilitate. Din păcate însă, nimic cert, nici o dovadă directă, referitor la credințele dacilor referitor la lup. Să zicem că sub forma unei discuții este mai mult decât acceptabil, poate chiar probabil, scenariul. Să zicem că lupul ar fi putut fi totem al dacilor. Ce bine ar fi dacă ne-am opri aici!
Apoi urmează marea afirmație: „Legenda Marelui Lup Alb, ajunsă la noi până astăzi prin intermediul tradițiilor populare, este o moștenire cu o vechime de peste 2.000 de ani care ne vorbește despre lumea magică, misterioasă în care se ancorau credințele strămoșilor noștri…”. Care legende ale lupului alb domniile voastre? Care vechime de 2.000 de ani? Unde naiba există cea mai mică dovadă referitor la acest fapt? Aduceți-o și îmi cer public scuze și mă declar public dac protejat de Marele Lup Alb. Să ne înțelegem: Legenda Marelui Lup Alb nu este o legendă dacică, este o legendă românească modernă (creată după Revoluția din 1989 de către autorul de romane, Pavel Coruț), asociată civilizației dacice. Punct.
Dar ce rost au dovezile, oricât de circumstanțiale ar fi ele, dacă Marii Restauratori ai civilizației dacice au proclamat un adevăr tulburător: Legenda Lupului Dacic are „o vechime de peste 2.000 de ani”? Acest adevăr nu poate fi pus la îndoială. Are vreun rost faptul că nu se aduce nici cea mai mică dovadă în acest sens? Pentru noi, cei care mai citim, măcar Wikipedia, are. Pentru alții nu are rost. Pentru cine? Dați-mi voie să vă citez un comentariu lăsat de un cititor al acestui articol: „As vrea eu sa ma intalnesc asa, din intamplare, prin munti cu Lupul Alb. Dar simt ca nu oricine are aceasta sansa minunata. Atunci mai bine sa-l chemam in meditatiile noastre ca sa ne fie scut energetic, ghid si ajutor in vremuri de rastriste. Asa cum era acum 2000 de ani, ariergarda armatelor dacice, prieten de nadejde si ajutor in a apara tara.Il iubesc si ma rog lui acum in vremurile acestea sa vegheze cu drag, chiar daca este dezamagit de noi romanii ca ne-am uitat radacinile,fruntariile tarii ca odata.”. În primul rând că eu sunt om milos și îi urez Lenuței, să nu aibă parte de o întâlnire cu un lup, indiferent de culoare, mai ales dacă nu are pregătire marțială, noțiuni despre psihologia lupului și nu este echipată corespunzător și legal cu mijloace de protecție. Și în plus, să omori un lup, nu-i frumos, chiar și în legitimă apărare. În sensul că nu ar trebui să-i invadăm habitatul. Măcar unu' mic să-i lăsăm, să trăiască în pace. Lăsând la o parte treaba cu scuturile energetice, dna. Lenuța ne explică cum Marele Lup Alb, conducea armata dacică, aruncând cu fulgere și punând scuturi energetice și hăulind curajos, maiestuos ca un adevărat lider ... din spatele armatei. Sau „ariergarda” însemna în capu' la armată pe vremea dacilor? Nu știu, numa' zic... Din păcate, pentru astfel de oameni, sunt scrise astfel de articole...
Lupule Alb, dacă exiști fă ceva cu așa oameni, nu-i mai da hrană la cei care profită de naivitatea și like-urile lor...