Într-o bătălie trebuie să folosești arme similare cu acelea ale inamicului. E cvasiinutilă - din acest punct de vedere - recenzia unui specialist la o carte ”tracomană” dacă e publicată într-o revistă de cultură cu o sută de cititori. Textele istoricilor și arheologilor trebuie să populeze internetul. Specialiștii trebuie să-și depășească inhibițiile față de dialogul prin new media cu un public în parte neștiutor, în parte ostil și arogant. Pagini web cu acest scop sau în care sunt demontate teoriile dacomane există. De remarcat website-ul anonimului ”Velico Dacus” (care numai amator în ale istoriei nu poate fi etichetat)107, cel al lui Sorin Olteanu (Sorin Olteanu’s Linguae Thraco-Daco-Moesium)108, revista Historia.ro, cu articolele și interviurile sale109, sau ”Enciclopedia Dacica” (”Enciclopedia Dacica nu este un loc în care reinventăm istoria, scopul ei este de a servi istoria. Echipa ENDA încearcă să plaseze informația istorică la granița dintre lumea academică și cea consumatorilor de istorie. Altfel spus, încercăm să devenim un nod informațional util întregii societăți românești”)110.
107. http://velicodacus.blogspot.ro
108. http://soldtm.ro
109. Zoe Petre, ”Niciunul dintre compatrioții noștri nu are un stră-străbunic dac de care să-și amintească” (un interviu cu Alexandru Vulpe de C.Plăiașu). http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sintagma-str-mo-ii-no-tri-daci-ar-trebui-discutat; M.-A. Aldea, ”Dacismul ca sectă sau crede și nu cerceta” (după http://www.visteria.ro/Istoria-romanilor-Articole/Articole-Antichitate/DACISMUL-CA -SECTA-SAU-CREDE-SI-NU-CERCETA.html), o critică a articolului lui D.Badilă, ”Latinizarea limbii dace - un basm de adormit lingviștii”; Irina-Maria Manea, ”Dacomania sau cum mai falsificăm istoria”, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/dacomania-cum-mai-falsific-m-istoria. 110. http://www.enciclopedia-dacica.ro/?option=com_content&view=article&id=661%26Itemid=311.
Ceea ce ați citit mai sus, este un citat din cartea dlui. Mihai Bărbulescu, Arheologia azi, în România (pag. 178), istoric profesionist cu o lungă experiență în România, în prezent director al instituției „Accademia di Romania” din Roma. O carte care prezintă arheologia românească cu bune și cu rele, îmi permit să spun obiectiv, lucru care recomandă cartea spre lectură. Cine dorește să afle problemele din istoriografia românească această carte ar trebui s-o citească, nu bloguri care vând adevăruri ce se găsesc la orice colț de stradă. Și cu asta nu spun că este o carte sau un autor perfect ci doar abilitat și unul dintre cei potriviți în a discuta și acuza părțile ce trebuiesc corectate în istoriografia românească. Dacă reușește sau nu să atingă problemele delicate și să ofere posibile soluții, vă las pe dv. să decideți.
În acest context, am avut plăcerea să descoper că am fost citat (de mai multe ori în carte, nu doar în paragraful de mai sus) și că munca mea are o nouă aprobare a unui istoric profesionist. Mai mult decât atât, dl. Bărbulescu mi-a făcut onoarea să mă așeze lângă nume precum: Sorin Olteanu, amicii de la Enciclopedia Dacica, historia.ro, Zoe Petre ș.a. Asta nu aduce, acestui blog, mai multă valoare decât informația care se află în el. Informația este disponibilă celor ce doresc s-o găsească. Dar pe lângă vizitatorii, în număr destul de mare, pentru a continua acest excurs, aceste confirmări mă fac să-mi continui munca. Și nu oricum ci cu plăcere. Și să-mi indice că mă aflu pe drumul cel bun, indiferent de comentariile care au apărut și vor mai apărea pe aici.
Au existat, există și vor exista întotdeauna câteva categorii de oameni: profesioniștii care știu exact cum decurg lucrurile cu această ramură științifică, istoria, există profesioniști care ar putea face mai mult în profesia lor, există pasionați care studiază, există oameni dezinteresați de fenomen dar care pot menține o linie decentă într-o discuție referitoare la subiect și există un segment, care nu va dispărea niciodată, de credincioși, orbi la orice argument logic, în unele teorii fantasmagorice care nu au nici o tangență cu istoria și bunul simț logic. Unora le recomand cartea dlui. Bărbulescu, altora blogul de față, pentru liderii curentului dacoman am, încă, speranța că într-o zi, un istoric profesionist va avea curajul să stea cu ei la masă și să dea cu ei de pământ direct proporțional cu deserviciul pe care l-au adus culturii române, iar oilor lor care îi urmează orbește și care nu au nici cea mai mică speranță de vindecare nu le urez nimic, deoarece, cei care „știu”, nu întreabă niciodată și le explică crescătorilor de castraveți cum se cresc, cum se gătesc și cum se consumă castraveții, vor exista întotdeauna.
107. http://velicodacus.blogspot.ro
108. http://soldtm.ro
109. Zoe Petre, ”Niciunul dintre compatrioții noștri nu are un stră-străbunic dac de care să-și amintească” (un interviu cu Alexandru Vulpe de C.Plăiașu). http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sintagma-str-mo-ii-no-tri-daci-ar-trebui-discutat; M.-A. Aldea, ”Dacismul ca sectă sau crede și nu cerceta” (după http://www.visteria.ro/Istoria-romanilor-Articole/Articole-Antichitate/DACISMUL-CA -SECTA-SAU-CREDE-SI-NU-CERCETA.html), o critică a articolului lui D.Badilă, ”Latinizarea limbii dace - un basm de adormit lingviștii”; Irina-Maria Manea, ”Dacomania sau cum mai falsificăm istoria”, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/dacomania-cum-mai-falsific-m-istoria. 110. http://www.enciclopedia-dacica.ro/?option=com_content&view=article&id=661%26Itemid=311.
Ceea ce ați citit mai sus, este un citat din cartea dlui. Mihai Bărbulescu, Arheologia azi, în România (pag. 178), istoric profesionist cu o lungă experiență în România, în prezent director al instituției „Accademia di Romania” din Roma. O carte care prezintă arheologia românească cu bune și cu rele, îmi permit să spun obiectiv, lucru care recomandă cartea spre lectură. Cine dorește să afle problemele din istoriografia românească această carte ar trebui s-o citească, nu bloguri care vând adevăruri ce se găsesc la orice colț de stradă. Și cu asta nu spun că este o carte sau un autor perfect ci doar abilitat și unul dintre cei potriviți în a discuta și acuza părțile ce trebuiesc corectate în istoriografia românească. Dacă reușește sau nu să atingă problemele delicate și să ofere posibile soluții, vă las pe dv. să decideți.
În acest context, am avut plăcerea să descoper că am fost citat (de mai multe ori în carte, nu doar în paragraful de mai sus) și că munca mea are o nouă aprobare a unui istoric profesionist. Mai mult decât atât, dl. Bărbulescu mi-a făcut onoarea să mă așeze lângă nume precum: Sorin Olteanu, amicii de la Enciclopedia Dacica, historia.ro, Zoe Petre ș.a. Asta nu aduce, acestui blog, mai multă valoare decât informația care se află în el. Informația este disponibilă celor ce doresc s-o găsească. Dar pe lângă vizitatorii, în număr destul de mare, pentru a continua acest excurs, aceste confirmări mă fac să-mi continui munca. Și nu oricum ci cu plăcere. Și să-mi indice că mă aflu pe drumul cel bun, indiferent de comentariile care au apărut și vor mai apărea pe aici.
Au existat, există și vor exista întotdeauna câteva categorii de oameni: profesioniștii care știu exact cum decurg lucrurile cu această ramură științifică, istoria, există profesioniști care ar putea face mai mult în profesia lor, există pasionați care studiază, există oameni dezinteresați de fenomen dar care pot menține o linie decentă într-o discuție referitoare la subiect și există un segment, care nu va dispărea niciodată, de credincioși, orbi la orice argument logic, în unele teorii fantasmagorice care nu au nici o tangență cu istoria și bunul simț logic. Unora le recomand cartea dlui. Bărbulescu, altora blogul de față, pentru liderii curentului dacoman am, încă, speranța că într-o zi, un istoric profesionist va avea curajul să stea cu ei la masă și să dea cu ei de pământ direct proporțional cu deserviciul pe care l-au adus culturii române, iar oilor lor care îi urmează orbește și care nu au nici cea mai mică speranță de vindecare nu le urez nimic, deoarece, cei care „știu”, nu întreabă niciodată și le explică crescătorilor de castraveți cum se cresc, cum se gătesc și cum se consumă castraveții, vor exista întotdeauna.