Erată la „Romanșii din Elveția, frații noștri din Alpi”

        Administratorii paginii de internet adevaruldespredaci.ro au reluat o mai veche temă dacomană, veche atât din punct de vedere ideologic cât și faptic, republicând un articol din Formula As „Frații noștri din Alpi” și au transformat-o într-o postare intitulată „Romanșii din Elveția, frații noștri din Alpi”.
        Deși nu o formulează clar, cu subiect și predicat, articolul este tendențios, dorind să insinueze că vorbitorii de romanșă ar fi frați cu dacii, limba romanșă semănând cu limba româna, prin deducție logică și limba dacică ar trebui să semene cu româna etc. Construcția pretins logică își găsește hiba în faptul că limba romanșă este de sorginte latină, recunoscută și evidentă. Folosind mijloace tipic jurnalistice și semidocte, se dau câteva cuvinte care ar semăna strașnic cu româna și care ar veni din vocabularul de subtrat dacic. Poate, sincer nu am cercetat. S-ar putea să fie așa. Dar până departe mai este mult. Eu vin în contrapartidă și ofer o altă fațetă a problemei limbii romanșe cea atât de soră cu româna, Tatăl Nostru în limba romanșă:

„Bap nos, quel chi est in ils cels,
sanctificha vegna teis nom;
teis regiuam vegna nan pro;
tia voeglia dvainta, sco in cel, usche eir in terra;
nos pan d'imminchia di da a nus hoz,
perduna a nus nos debits,
sco eir nus perdunains a nos debitaduors;
e non ans manar in provamaint,
ma spendrans dal mal.
Perche teis reginam e la possanza
e la gloria in eterno.
Amen.”

        Acum cine vrea să fie cinstit cu el însuși, va recunoaște clar sorgintea latină și asemănarea mult mai mare cu italiana decât cu româna și nu doar în vocabular care ar putea fi etichetat drept religios și irelevant ci și în gramatică care nu mai poate fi pusă pe seama vocabularului bisericesc.
        Și nici nu ofer alte detalii, din două motive: primul că așa fac și cei din precedentul articol și mă cobor la nivelul lor doar ca exemplu, în al doilea rând, o analiză comprehensivă a subiectului limbii romanșe cere un studiu serios. Iar dacă va apărea într-un fel sau altul cineva care dorește să discute serios, problema va fi discutată mai în detaliu. Dar ca și ideea întregului blog de față, doresc doar să semnalez problemele articolului dacoman și complexitatea subiectului discutat. Pentru cine caută o alternativă.
        Voi încheia cu îndemnul să nu mă credeți pe cuvânt, dar vă rog frumos, nu luați de bună nici articolul discutat, care în rest este foarte frumos scris ci vă îndemn să începeți cu o minimă documentare referitor la limba romanșă: articolul de pe wikipedia dedicat acestui subiect.

        Oricum, îmi place atitudinea celor de la AdD, ceva de genul: „Băi fraților, fiți atenți, nu știm noi multe, dar îi salvăm pe daci, îi salvăm pe traci chiar și pe Cucutenieni și acu` plecăm să îi salvăm pe frații noștri elvețieni. Îi salvăm pe toți dacii din lume! HAI DACII!”.

Erată la „DEX-ul și furtul limbii geto-dacilor”

        O nouă emisiune AdD, „DEX-ul și furtul limbii geto-dacilor”, o nouă serie de aberații crunte. Dar această emisiune a adus ceva nou: nu am putut s-o urmăresc atât de mare e concentrarea de prostii. Am dat pe sărite în 3 locuri, 3 prostii, după care am închis fereastra și am scris aceste rânduri.
        Iată câteva exemple din înțelepciunea dacomanilor. Citez din memorie:

        AdD: „Urs vine de la urcă sus”
        VD: Nu aș putea să reproduc prostia cu urs nu vine de la ursus, dar grecii au aorsus și în nici o altă limbă nu există a urca sau sus. Așa ceva...

        AdD: „Toate cuvintele care seamănă cu latina au fost aduse de pașoptiști”
        VD: Oare cum rămâne cu Scrisoarea lui Neacșu?

        AdD: „Nici un termen militar nu a fost păstrat precum: legiune, municipium, veteranus..., deci de unde atâta romanizare?”
        VD: Fără comentarii...

        Mie mi-a fost de-ajuns.
        Nu mă zdruncină lipsa cunoștințelor de lingvistică ci crunta lipsă de logică și indiferență față de segmentul de populație căreia i se adresează.

Erată la legăturile daci-danezi, geți-goți etc.

        Am asistat recent la o interesantă discuție, purtată în mediu virtual, de către un grup de persoane interesate de istoria antică a României. Nu are importanță unde și cine, deoarece, respectivele persoane nu sunt interesate să le fie amintite numele aici. Dar ideea din discuția dumnealor este importantă și poate fi citită și/sau combătută mai jos.
        De-a lungul istoriei, ca și perioadă generală în Evul Mediu, mai multe regiuni geografice sau administrative europene au purtat nume cu rezonanță ... dacică. Danemarca este un exemplu bun. Regatul Danemarcei ca și entitate politică, nu am cunoștință să fi purtat vreodată numele de Dacia, dar papalitatea a instituit cu siguranță, o provincie ecleziastică numită Dacia. Acest nume se pare că nu s-a perpetuat doar la nivel administrativ ci și la nivel de memorie colectivă. Numele Daciei, dus de către danezi, a ajuns în Anglia, unde, astăzi există un comitat intitulat ... Dacorum. Așadar iată că există, fără posibilitate de tăgadă, un fir roșu (extrem de fin, ce-i drept) care arată o continuitate istorică peste milenii, între daci și ... englezi de această dată. Ce înseamnă acest lucru? Există vreo legătură de rudenie între daci și englezii din comitatul Dacorum? Nu. Există vreo legătură istorică extrem de fină și mai mult la nivel filosofic între daci și englezi? Da. Mai multe chiar. Înseamnă că avem vreun drept de moștenire juridic sau moral asupra vreunei persoane, sau asupra vreunui obiect, sau asupra vreunei palme de pământ din comitatul Dacorum? Nicidecum.
        O altă comparație, poate mult mai intuitivă, se află chiar în România. Numele Daciei a dăinuit peste milenii și îl întâlnim zi de zi ... pe șosea. Automobilul Dacia. Există însă vreo legătură între daci și automobilul Dacia? Ar fi greșit să spunem că niciuna. Există o legătură de moștenire culturală. O neagă cineva? Însuși faptul că automobilul poartă numele Dacia, înseamnă sigur că nu. Dar există vreo legătură de rudenie între un dac și un automobil Dacia? Desigur că este o inepție uriașă să spui așa ceva.
        La fel sunt și inepțiile prin care se susțin diverse tipuri de moșteniri între daci și goți, danezi, englezi chiar și români dacă stăm să analizăm atent situația. Desigur că românii au cele mai multe legături cu dacii, oricare ar fi aceste legături, dar acestea în nici un caz nu sunt absolute. Legăturile istorice sunt atât de complexe, perioadele de timp sunt atât de mari încât aceste formulări nu-și au locul, decât în cazul în care toată situația ar trebui simplificată la o singură propoziție. Ceea ce este foarte periculos, însă. La fel și faptul că aceste legături sunt ocultate de către cineva. Desigur, că uneori, istoria este folosită în scopuri frauduloase, desigur că istoricii nu sunt perfecți, dar nu vă lăsați păcăliți de dictoane ale unor jurnaliști fără pregătire în materie de istorie. Nu tot ce zboară e dacic, și nici o legătură între daci și orice altceva nu este negată, dacă se cunoaște sigur.