ACTUALIZARE 08-01-2014: Contraargument la "Podul lui Burebista"
Serviciile de ştiri mi-au adus la cunoştinţă că iniţiativa „Adevărul despre daci” a scos din joben un nou material. Aşa cum am mai menţionat în acest cadru virtual, apreciez iniţiativa dumnealor, înţeleg perfect şi apreciez dorinţele lumeşti şi spirituale care le animă iniţiativa dar dezaprob total metodologia adoptată de către dumnealor. Adică o asociaţie de amatori trebuie să se ocupe de ştiinţa populară şi de activităţile dedicate acestui segment şi nu de cea academică, mai ales în varianta în care ne-o prezintă dumnealor şi anume lipsa totală a metodologiei ştiinţifice şi pe alocuri a bunului simţ logic. Şi până la urmă, nu de dumnealor îmi pare rău ci de oamenii de bună credinţă care îi cred pe cuvânt.
Articolul de la care a pornit discuţia se intitulează „Cine a construit, de fapt, “Podul lui Apolodor din Damasc” de peste Dunăre? Am putea afla în acest an!…” şi poate fi accesat AICI.
„Deși titlul acestui articol poate să apară ca o contradicție caraghioasă (păi, dacă este al lui Apolodor, cine era să-l construiască?!), în realitate lucrurile nu sunt deloc clare, în pofida opiniei oficiale. De ce? Pentru că, conform informațiilor istorice la care avem acces, aflăm că acest pod ar fi fost construit de romani în doar doi ani… Uau!… “Uau!” pentru că astăzi, cu tehnologia modernă, un pod de vreo 800 de metri lungime, peste o Dunăre care ajunge și la 30 de metri adâncime în zonă, se face cam în 4-5 ani. Și atunci, apare în mod firesc întrebarea: dacă astăzi nu putem face un astfel de pod în doi ani, cum au reușit romanii acum 1.900 de ani să îl facă în doar doi ani, cu o tehnologie net inferioară?”
Articolul, prin tema abordată, titlu şi primul paragraf este o simplă tehnică jurnalistică. Tema este o reciclare a teoriei dlui Napoleon Săvescu (aşa cum se întâmplă defapt cu multe alte teme ale autorilor acestui articol), un punct comun între cele două părţi fiind lipsa finalizării. Adică bun simţ logic. Adică argumente ştiinţifice. Adică demonstraţie. Titlul prezintă tema şi faptul că există un plan bine pus la punct de a demonstra teoria. Vom vedea mai jos temeinicia acestui plan. Primul paragraf „ia la mişto” denumirea podului, tehnică care relaxează şi atrage cititorul de partea autorului. Apoi ne întreabă dacă romanii ar fi putut construi în numai doi ani un ditamai podul peste Dunăre când pentru o firmă din ziua de azi, o astfel de iniţiativă ar fi o încercare titanică? Ca şi alte dăţi, autorii compară situaţii socio-geo-politice peste milenii fără cel mai mic discernământ logic. Să vă explic: în ziua de azi, pentru a putea construi un asemenea pod, se fac studii de prefezabilitate, de fezabilitate, caiet de sarcini, licitaţie, proiect, se caută finanţări (care de multe ori se cheltuiesc ilicit şi intervin întârzieri, procese şi nu de puţine ori abandonuri), consultanţi, firme de construcţie, subcontractanţi care au 50, 100(?), 200(?) de Dorei care muncesc cum muncesc etc. Dar să presupunem că avem norocul ca podul nostru să îl construiască o firmă serioasă cu 500 de muncitori serioşi. Cât ar dura? Hai să facem pe placul autorilor şi să spunem că 5 ani. Deci s-ar părea că autorii au dreptate, cum să fi construit înapoiaţii romani podul în doar 2 ani? Păi ar fi câteva argumente. Deşi deţinem o tehnică net superioară romanilor, nu suntem mai deştepţi ca ei, dimpotrivă, având în vedere diferenţa de tehnologie, la nivel de inteligenţă şi iventivitate, romanii ne dau clasă lejer. Stau dovadă monumentalele construcţii ridicate cu primitiva tehnică. Traian avea la dispoziţie finanţele unui imperiu întreg şi nu îl interesau tratate geo-politice, nu avea grija unor proteste ale plutaşilor de pe Dunăre sau a unei organizaţii de tipul Green Peace. Avea doar grija să câştige neapărat un important război. Punct. Pentru asta folosea orice resursă. În plus, pentru acest război, la locul faptei, romanii aveau în spate o armată de 150.000 de soldaţi care în mod curent puneau umărul la construcţii mai ales militare. Iată o listă a legiunilor ce au participat la războaiele daco-romane: I Adiutrix, I Italica, I Minervia, II Adiutrix, IIII Flavia, V Macedonica, VII Claudia, X Gemina, XI Claudia Pia Fidelis, XIII Gemina, Legio XIV Gemina Martia Victrix, XV Apollinaris, XXI Rapax și XXX Ulpia Victrix; II Augusta, III Augusta, III Gallica, IV Scythica, VI Ferrata, VII Gemina, IX Hispana, Legio XII Fulminata, XX Valeria Victrix e XXII Primigeni. Cu siguranţă, nu toate acestea au participat la construcţia podului dar oferă o imagine a resurselor umane de care dispunea Traian pentru o asemenea sarcină. La care se adaugă şi auxiliari, prizonieri de război etc., personal care astăzi nu este disponibil. Şi care nu cerea drepturi, zile libere, apă dacă era prea cald, dimpotrivă care era bicuit, poate chiar executat dacă nu-şi făcea norma. Piramida lui Keops în câţi ani am construi-o azi? Ah! Am uitat! Aia a fost construită de extratereştri sosiţi cu OZN-uri şi ajutaţi de preoţi egipteni paranormali. Tehnica de construcţie exista în acea perioadă, există multe minunăţii arhitectonice romane similare. Aşadar, îmi permit să reformulez întrebarea stimaţilor domni: în cât timp ar construi un asemenea pod, cineva care ar dispune de resursele financiare ale întregii Europe, puterea l-ar face să nu îl intereseze tratate politice şi convenţii ecologice, ar deţine controlul asupra celor mai buni oameni de ştiinţă europeni şi acces liber la tehnologii de top şi vreo 50.000 de muncitori robotizaţi? 3 luni proiectare şi 3 luni execuţie vă satisfac? Şi să nu uităm un aspect important: deşi sunt sărace, izvoarele oferă unele informaţii referitoare la construcţia podului de către romani. Dio Cassius (Istoria Romei,LXVIII,13,1), Tzetzes, Chiliades și Procopius din Cezareea (De aedificis,IV,6), Constantin Porfirogenetul, Caninius. Din mărturiile acestor scriitor antici ştim că podul a fost construit prin devierea parţială a Dunării (pentru scăderea nivelului apei), că avea 1135m (valoare confirmată de măsurătorile moderne şi anume 1135,9m), că avea 20 de piloni, că pentru pilonii care urmau să fie construiţi în apă s-au ridicat cutii de lemn cu dimensiunile de 36X24m din care s-a pompat apa afară. Da! Romanii aveau pompe! Şi dacă nu ar fi avut ar fi scos-o cu ulcica. Este doar o enumerare a resurselor pe care nu o detaliez şi vă las dumneavoastră plăcerea de a găsi argumente sau contraargumente în izvoarele de mai sus la care mai adaug nişte nume pe care să le căutaţi: Suleiman Magnificul şi Francisc I în sec.XVI, Luigi Ferdinando în 1689, delegaţia austriacă din 1856, Alexandru Popovici, Edgar Duperrex în 1906 etc.
„Aceste lucruri ne fac să ne gândim și la posibilitatea să fi existat un pod peste Dunăre mult mai vechi, din vremea lui Burebista sau chiar de dinaintea lui. Într-o astfel de situație, romanilor nu le-a rămas de făcut decât să refacă suprastructura din lemn, pe pilonii deja existenți, o muncă ce ar fi putut fi terminată în doi ani, așa cum consemnează izvoarele istorice…”
De presupus, putem presupune orice. La teorii suntem buni. La demonstraţii mai puţin. Aşteptăm dovezile. Deşi îmi pregătisem o suită de contraargumente la acest paragraf şi la cel anterior pe care nici măcar nu l-am mai citat, am hotărât să le înlocuiesc cu eterna întrebare: CARE IZVOARE ISTORICE CONSEMNEAZĂ CEEA CE AŢI SPUS MAI SUS?!?!? Vă rog frumos, oferiţi cititorilor măcar unul. Eu v-am dat şase pentru contraargumentaţie. Nu vom primi nici unul, desigur, deoarece, propoziţia „așa cum consemnează izvoarele istorice…” este doar o tehnică jurnalistică.
„Dar cum este foarte greu (sau chiar imposibil) să schimbi perspectiva istorică asupra acestei extraordinare reușite tehnologice a antichității doar prin argumente logice, trebuie făcută o cercetare care să lămurească cu argumente științifice acest lucru. Și ea se poate face!”
Autorii nu înţeleg ce înseamnă ştiinţa. Din nou! Normal că este imposibil să schimbi perspectiva istorică în lipsa dovezilor şi a argumentelor logice (chiar dacă autorii cred că le deţin, dumnealor se află într-o eroare logică).
„Iată care este planul nostru: plătim doi scafandri care să se scufunde în Dunăre la baza unuia dintre pilonii care mai există, luăm mostre din acești piloni și apoi mergem cu ele în două-trei laboratoare din străinătate pentru a verfica vechimea depunerilor organice. Dacă testele cu Carbon 14 ne spun că pilonii au o vechime de 1.900 de ani, ne vom minuna de performanțele tehnologice ale romanilor și vom pune punct tuturor speculațiilor din jurul acestui subiect…”
Chiar dacă perioada istorică de care vorbim se încadrează în afara erorii metodei, aş fi curios ce anume din piloni doresc autorii să culeagă şi ce anume vor să demonstreze (metodologic) cu acele mostre. Mă refer la mostrele de mortar şi ciment roman, poate cărămizile contruite de romani şi despre care autorii se pare că nu au habar?!? Se cunosc clar materialele cu care a fost construit podul: piatră din cariere de la Schela Cladovei şi Gura Văii, stejar din pădurile înconjurătoare, cărămizi executate de soldaţii romani, mortar şi ciment pozzolana. Iată, scutesc eu autorii de aventura subacvatică. Asta vor găsi.
„Dacă testele ne spun că pilonii sunt mai vechi cu câteva sute de ani de venirea romanilor, atunci aceast fapt va reprezenta un șoc cultural și va obliga mediul științific să-și reconsidere poziția față de spațiul traco-geto-dacic. Pentru că, nu-i așa, daca geto-dacii ar fi fost în stare să construiască un pod peste Dunăre, nu puteau să fie niște barbari!… În această situație vom realiza și un film documentar și îl vom promova în toate limbile de circulație internațională.”
Vorbe mari înainte de concluzie şi fără cea mai palidă urmă de dovadă ... sau argumentaţie logică ... sau o minimă documentare.
„Ca să putem face această cercetare avem nevoie de un SPONSOR, deoarece nu avem banii necesari acestui demers. Suma pe care o estimăm noi pentru a face cercetarea și un film documentar de 30 de minute pe această temă se ridică pe la 7-8.000 de euro.”
Normal. Şi dacă probele sunt neconcludente ce se întamplă cu banii? Îi dau dumnealor înapoi? Vor publica un documentar în care vor spune că podul a fost construit de către romani? Dacă primesc un răspuns satisfăcător, poate îmi iau un credit şi le ofer eu suma asta.
„Prin urmare, dacă printre cititorii acestui articol se găsește cineva care poate să susțină financiar acest proiect, îl rugăm să ne contacteze cât mai repede. Luna august este cea mai potrivită pentru a coborî pe fundul Dunării. Dacă din septembrie încep ploile, trebuie să amânăm pe anul viitor.”
O descoperire „monumentală” nu se face de pe o zi pe alta. Acesta se numeşte amatorism, hei-rupism etc., dar vă rog, oferiţi-le nişte bani, repede-repede până nu creşte Dunărea, să-şi facă oamenii damblaua înainte de a vedea ce are de spus măcar Wikipedia pe marginea acestui subiect.
„Să fie într-un ceas bun!”
Sper sincer ca podul lui Apollodor să fi fost construit de Burebista. Ar fi fain rău. Din păcate, din urma acestui articol al domnilor care întreţim iniţiativa "Adevăruri despre daci", doar cu atât ne alegem: cu speranţa tulburătoare.
duminică, 11 august 2013
Erată la "Podul lui Burebista"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
in lacul de acumulare portile de fier 2 unde se afla resturile podului, apa are adancime variabila functie de nevoile hidrocentralei de la portile de fier 1 care da drumul la apa in anumite cazuri in barajul 2..deci nu are nici o legatura cu cresterea apei toamna , ce spun ei aici....ca e august , ca e septambrie, ca e februarie, vizibilitatea e 0 pe fundul lacului de acumulare iar picioarele podului in mare parte sant acoperite de aluviuni....va spune unul care a avut ocazia sa se scufunde la primul picior de pod submers aflat in apropierea malului nostru...si care era marcat de o baliza ....adancimea era cam vreo 10 metri atunci...au trecut cam 12 ani de atunci...
RăspundețiȘtergereCred că adâncimea la care se făcea referire în articol era adâncimea dinainte de construirea hidrocentralei.
ȘtergereProbabil ca adevarul este undeva la mijloc.. ! Eu n-as arunca cu pietre in cineva care, chiar daca amator,isi aduce contributia la aflarea adevarului istoric,si nici nu m-as repezi sa iau de bune informatiile si cercetarile private pana ce nu se aduc dovezi .Este pagubos sa afirmi ca un amator din orice domeniu ar fi el,daca nu este neaparat academician ,atunci este egal cu zero.Domniile voastre au auzit de AUTODIDACTI ?! Credeti ca toate descoperirile geniale ale lumii au fost facute de academicieni sau oameni instruiti exclusiv pt asta ?! Nimic mai FALS ! Acesta este si motivul pt care nimic nu iese bine in tara asta,se pare ca a ne da in cap si a ne sari la beregata cand unii dintre noi incearca mai mult,e sport national.Ce-ar fi sa conlucrati si sa va ajutati reciproc ? Ar fi chiar atat de rau si de neacceptat ? Va doresc toleranta in favoarea aflarii adevarului.< Fara ideal comun nu exista coeziune nationala.> - Valeriu Butulescu
RăspundețiȘtergere"Există o limită inferioară a naivităţii, sub care aceasta devine irevocabil prostie." - Valeriu Butulescu
ȘtergerePostasem ceva, dar cred ca am nimerit la alta pagina.
RăspundețiȘtergereDeci la ce se reduce totul:
Dacă testele cu Carbon 14 ne spun că pilonii au o vechime de 1.900 de ani, ne vom minuna de performanțele tehnologice ale romanilor și vom pune punct tuturor SPECULATIILOR din jurul acestui subiect…”
chestie pe care am specificat-o si in comentariile articulului original,dat in link (comentariu care a disparut).
Deci practic se face apel la o sponsorizare, pentru ceva ce chiar autorul spune a fi...speculatii...cam aici se termina totul.Ceea ce visam noaptea si dimineata ni se pare a fi "argument logic", trebuieste sponsorizat. Asa cum am aflat tot dintr-un articol de gen, dacii au cucerit o parte din India inainte ca Alexandru cel Mare sa fi calcat pe acolo. E o enigma cum de s-ar fi oprit acolo si nu au mers mai departe pina in China, nu are logica...si probabil tot logica ne indruma la ideea ca ei au construit marele zid. M-ar bate gandul sa iau o mostra din zid si sa compar cu una din podul lui Apolod...(pardon, al lui Burebista..ca doar e deja dovedit prin "deductie logica" ). Oi primi vreo sponsorizare?
Ma intreb oare, pe langa asta : "CARE IZVOARE ISTORICE CONSEMNEAZĂ CEEA CE AŢI SPUS MAI SUS?!?!?" ce precedent confirmat ar mai cunoaste D-l Roxin in istoria Romei Antice, sa fi luat vreun edificiu al unei tari/populatii/culturi cucerite si sa il revendice ca fiind al lor. Si daca "se mira" cu privire la cei 2 ani cat a durat constructia podului, cam ce parere ar avea, at dureaza azi sa faci 2 poduri exact ca cele facute de Caesar peste Rhin. Nu erau ele de aceeasi anvergura ca cel de peste Dunare, e clar, dar primul l-a facut in in 10 zile, iar celalalt intr-un timp similar.
Trăgând linie, adepții teoriei „Podul lui Burebista” ignoră din ignoranță sau rea-voință:
Ștergere- izvoare antice
- analogii antice sau medievale
- studii contemporane