miercuri, 20 iulie 2016

Erată la „Aberațiile lui George Liviu Teleoacă”

        Este vară, lumea-i în concediu, căldura îndeamnă spre lâncezeală. Nu și pe blogul AdD. Acolo-i fierbințeală mare. Nu de alta dar s-a luat de ei G. L. Teleoacă. Vezi AICI. Cine o fi, habar n-am. Cu siguranță, vreun exaltat mistic pe care nu-l ascultă nimeni acasă și atunci face larmă-n sat. Cică la nu știu ce prezentare, omu’ s-o instalat în sală și o făcut larmă mare. Din întuneric! Și i-a deranjat nevoie mare pe cei de la AdD care se desfășurau cu lustruirea istoriei pentru aducerea la lumină a adevărului pentru restul de întunecați la minte.
        Sunt sigur că personajul amintit o scos pe gură numai cretinisme. Nu de alta, dar sunt șanse mult mai mici ca cineva să scoată pe gură ceva măcar inteligibil dacă nu chiar inteligent, decât să mitralieze păreri demne de Cascadorii Râsului. Dar stând pe rândurile îndepărtate ale spectatorilor, piesa este de o savoare extraordinară. Adică un exaltat deranjează alți exaltați și exaltații din urmă care nu își asumă aberațiile pe care le publică, care nu acceptă critica, care nu or făcut o oră de istorie în școală, își bat joc de profesioniști și terfelesc orice urmă de istorie, logică și demnitate proprie și națională. Pe scurt, ei vorbesc despre alții cu siguranța porcului înfumurat care nu știe că vine Crăciunul. Și cu asta, vreau să spun că ei nu-s conștienți că vor să combată niște prostii, cu alte prostii. Și singura diferență între cele două tabere este faptul că acest Teleoacă, măcar a ieșit la o confruntare față în față. Ăștialalți aruncă cu pietre de după gard, cu lașitate. Dintre cele două tabere de idioți, eu îl aleg pe ăla care măcar are curajul să discute. Dar hei! Ceilalți scriu cărți, fac filme, emisiuni etc. Desigur, pline de idioțenii demne de azilul de nebuni. Și totuși, nu vreți să cumpărați vreo carte?
        Aștept un act de curaj demn de nivelul lor înalt de cunoștințe: să-i văd la masă cu un istoric profesionist polemizând inteligent. Acest moment nu va veni niciodată din două motive. Primul, pentru că AdD refuză constant dialogul, știu ei de ce... Și al doilea, deoarece istoricii gândesc ceva de genul: „dacă te bagi într-o discuție cu un idiot, te trezești în discuție cu un idiot”. Și din toată povestea asta, iese în pierdere numai cultura românească. Și atunci apelăm la talentul strămoșesc: facem haz de necaz...

6 comentarii:

  1. Omul e un chimist, nu am gasit insa vreo lucrare/Referat/orice de genul in domeniul chimiei. In schimb a scris o recenzie la dictionarul lui Vinereanu, in care afirma ca s-a folosit metoda lingvisticii comparative a lui Hasdeu (desi ma indoiesc ca ii este clar ce presupune lucrul despre care vorbeste).
    Totusi e o bila alba (cat o fi de mica) pentru Roxin ca se disociaza de el, de alde T^rca "Regele Agatarsilor" sau ca a putut face ochii mari la aberatiile lui Cuesdean (gen "urs vine de la "urca sus" sau "acoperis vine de la acope + "risu-risu...cum face ploaia pe acoperis, da?" "


    Recenzia lui Teleoaca:

    http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Limba%20romana%20si%20importanta%20dictionarului%20Vinereanu.htm

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă publicațiile dumnealui sunt secrete, o fi alchimist, nu chimist.
      Oricum am trăit s-o văd și pe asta: AdD să spună că cineva aberează legat de istorie. Este o dată pe care eu am însemnat-o în calendar.

      Cât despre link-ul pe care l-ați oferit mai sus, văd același lucru ca la toți dacomanii: totul este penibil (ce nu-i al lor), totul este minunat (ce-i al lor), dar nici o urmă cât de mică de dovadă, de ceva, de unde să începi o cercetare (oricare ar fi scopul și extinderea ei). Nu de alta, dar a te folosi de o singură sursă este ca și cum ți-ai autoprofeți ipotezele.

      Ștergere
    2. Acum, cum mai spuneam alta data, astept sa apara vreo lucrare a lui in domeniul chimiei, la care sa-i faca recenzie Mihai Vinereanu.

      Mai gasisem un articol de-al lui la fel de hilar:

      "Ca idee plastică Lupa Capitolină întruchipează un lup/lupoaică cu pene care hrănește spiritual pe fondatorii Romei, indicii suficiente pentru a înțelege că Romulus și Remus s-au format ca întemeietori ai Romei Antice hrănindu-se cu spiritualitatea traco-dacă, a cărui simbol va rămâne pentru totdeauna Stindardul Dacic cu cap de lup și pene."

      "Așadar, dacă senatorii din Forul Roman și împreună cu ei întregul popor roman adunat în Comitium au cinstit ca factor întemeietor spiritualitatea dacică, indicată în mod explicit prin simbolul consacrat ei, înseamnă că asemănările dintre limba latină și limba română, își au originea la Dunărea de Jos. De necontestat în sine, această mărturie mai beneficiază și de remarcabile susțineri lingvistice directe."

      Omul are obsesie cu penele si pace. Lupoaica (traca-cum altfel) cu pene, stindard cu lup cu pene, el isi inchipuie o lupoaica traca care i-a hranit pe Romulus si Remus cu intelepciune traca, senatul roman cinstea spiritualitatea daca (iac'-asa, ca nu ne doare tasta). Nu are nici o dovada sau macar un indiciu cat de cat asupra vechimii simbolului lup la daci si la romani, dar el trage concluzia maiastra ca cei din romanii l-au luat de la daci. O prezenta independenta a lui intr-o cultura si cealalta (apropo de prezenta lui bunaoara si la germani) e de neconceput la d-lui. Habar nu avem ce faceau si cu ce se ocupau dacii in sec 8-9 i.e.n, cand, nu-i asa, gemenii sugeau spiritualitate dacica de la lupoaica traca, care a migrat in peninsula Italica direct din muntii Carpati, dar el are certitudini...

      Ștergere
  2. Pentru Velico Dacus Out off topic. Scriu la răspuns pentru că nu am găsit pe blog o adresă de email la care aș putea scrie direct administratorului bloggului.
    Semnalez apariția cărții „Nu venim din latină” de Carme J. Huertas, carte apărută la editura Geto-Dacii și lansată la Muzeul Țăranului Român. https://www.youtube.com/watch?v=a62k4iAPzjM
    Cartea are deja o recenzie. https://semnebune.ro/2016/nu-venim-din-latina-carme-jimenez-huertas/#axzz4JbJRzujL
    Poate se aduce și pe acest forum în discuție de vreme ce aici ar fi mai mulți interesați.

    RăspundețiȘtergere
  3. Voi cine dracu sînteţi,mă? Văd că semnaţi cu pseudonime de fricoşi ce sînteţi. Băgaţi pe toţi daciştii într-o oală că atît vă duce mintea. Mă comparaţi pe mine cu Cueşdean.Iată că o lingvistă catalană confirmă teoretic ceea ce eu am dovedit practic dar proştii nu pricep, anume că limbile romanice nu vin din latină.Ea se numeşte Carme Jimenez Huertas.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Na că de dragul dv., tocmai am rezolvat-o și pe asta!

      https://velicodacus.blogspot.ro/2016/09/recenzie-la-nu-venim-din-latina-de.html

      Ștergere