marți, 7 ianuarie 2014

Contraargument la "Podul lui Burebista"

        În mediul dacomaniac, a luat naștere și este întreținută de mulți ani, teoria conform căruia, podul peste Dunăre a lui Apollodor din Damasc ar fi fost construit, de fapt, de către Burebista. Nu voi aminti din cadrul argumentaței lor decât faptul că romanii nu ar fi avut timpul și resursele umane necesare ca într-o perioadă de 2 ani să fi construit un asemenea pod. Nu intru în detaliile problemei, referitor la acest lucru am scris mai multe într-un alt articol din cadrul acestui blog, Erată la "Podul lui Burebista".
        Recent, pe un blog pe care eu îl stimez și anume "Tipărituri vechi", a apărut un nou articol, "Luptele lui Mihai Viteazul cu turcii în gravuri". Îmi permit să preiau din acest blog doar două imagini. Acestea vor prezenta vizual celor care nu înțeleg sau care nu pot nici cum să-și imagineze cum funcționează o armată, ce sunt corpurile de cercetași, de ingineri și ce resurse umane se alocă în timpul unei campanii militare. De ce este în stare o armată pentru a-și atinge obiectivul militar. Exemplele sunt cu duiumul în istorie dar aceste două imagini se potrivesc ca o mănușă în contraargumentația teoriei pseudoștiințifice "Podul lui Burebista".
        În imaginile de mai jos se prezintă cum Sinan Pașa construiește cu ajutorul armatei (armata, în general, nu conține doar soldați în armuri strălucitoare, gândiți-vă doar la faptul că fiecare soldat trebuie să mănânce de trei ori pe zi) un pod peste Dunăre, în apropiere de Giurgiu, unde va intra în conflict cu Mihai Viteazul.
        Deși detaliile care ar trebui discutate sunt multe, detalii precum întreaga operă din care provin imaginile și porțiunea de text, contextul istoric (spațial și temporal, general și local) al evenimentului, toate dovezile istorice și eventual arheologice ce privesc construcția podului din imagini, faptul că Dunărea are o cu totul altă conformație la Giurgiu față de cea de la Drobeta, podul de față este mult mai simplu decât cel al lui Traian etc. Dar având în vedere scopul acestui blog și a articolului de față, nu voi intra în asemenea detalii, mă voi rezuma doar la a vă atrage atenția că sunt multe întrebări la care trebuie răspuns dacă se vrea o comparație între Podul lui Apollodor din Damasc și Podul lui Sinan Pașa.
        Lăsând la o parte aceste lucruri, imaginile grăiesc fără putință de tăgadă faptul că Sinan Pașa a ajuns pe malul sudic al Dunării, a construit rapid un pod, a trecut Dunărea și și-a continuat campania militară. La fel a făcut și Traian. Într-un mod puțin diferit cu detalii specifice. Situația e mult mai simplă decât încearcă să o prezinte cercul de aderenți ai teoriei pseudoștiințifice "Podul lui Burebista".
         Acestea fiind spuse, vă prezint mai jos cele două imagini care provin din lucrarea Historia Chronologica Pannoniae. Pentru mai multe detalii vă rog să accesați articolul original AICI.

Turcii construind un pod la Giurgiu.

Armata turcă, trecând Dunărea peste podul proaspăt construit.

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Negarea dovezilor

Ce se întâmplă atunci când lucrurile în care credem sunt infirmate prin dovezi clare? Atitudinea rațională ne-ar obliga să renunțăm la ceea ce credeam la un moment dat și să dăm întâietate dovezilor noi. Așa evoluează știința. Cu pseudoștiința lucrurile stau complet diferit.

Psihologul Ray Hyman, un cunoscut sceptic și investigator al fenomenelor ”paranormale”, care afirma că ”Înainte de a explica ceva trebuie să fim siguri ca acel ceva există”, ne oferă câteva exemple personale în acest sens. Vă voi oferi doar două dintre ele.

În urmă cu câțiva ani Hyman a participat la o demonstrație a unor chiropracticieni. Aceștia vroiau să demonstreze că procedura lor terapeutică este eficientă. Printre altele au vrut să demonstreze cât de important este tipul de zahar pe care îl consumăm. Astfel, glucoza este ceva dăunător sănătății, în timp ce fructoza este benefică. Pentru aceasta unui subiect i se punea pe limbă o cantitate mică de glucoză, sau fructoză, dizolvată în apă. Apoi chiropracticianul încerca să ridice brațul, pe care subiectul îl ținea pe lângă corp. Atunci când era administrată glucoză, brațul subiectului era ușor de ridicat dar atunci când pe limbă i se punea puțină fructoză, ca prin minune, subiectul căpăta puteri suplimentare și nimeni nu mai putea să îi ridice brațul. Un experiment clar, veți zice. S-a demonstrat astfel că fructoza este benefică, iar glucoza malefică.

Nu vă grăbiți. Experimentul a fost repetat. De această dată soluțiile de glucoză și, respectiv, fructoză, au fost puse în fiole marcate doar cu un cod de identificare. Astfel nici experimentatorul, nici subiectul experimentului, nu mai știau ce tip de zahăr este administrat. Vreau să vă spun că această procedură experimentală se numește ”dublu orb”. La repetarea experimentului s-a întâmplat că uneori putea fi ridicat brațul subiectului iar alteori brațul rămânea blocat. A urmat evaluarea rezultatelor. Participanții la experiment au fost surprinși să constate că nu există nici cea mai mică legătură între tipul de zahăr și forța brațului. Altfel spus, brațul subiectului rămânea rigid la fel de des pentru soluția de glucoză cât și pentru soluția de fructoză.

Care a fost reacția chiropracticienilor la acest rezultat clar, care le infirma ipoteza? Unul dintre ei a exclamat: ”Din acest motiv noi nu facem teste dublu orb. Ele nu funcționează niciodată!” Vreau să subliniez, așa cum a subliniat și Ray Hyman, că răspunsul chiropracticianului nu a fost dat sub forma unei glume. Pur și simplu el credea atât de mult în metoda sa terapeutică, încât devenise incapabil să accepte dovezile care o contraziceau. Mai bine schimbăm metoda științifică de confirmare a unei ipoteze (renunțăm la experimente de tip dublu orb), decât să ne punem la îndoială convingerile.

Eureka12-Prime1b_52369b

Un alt exemplu oferit de Hyman este cel al unui radiestezist (în engleză, dowser, un om capabil să descopere apa cu ajutorul a două nuielușe de alun sau al unor sârme), care a fost invitat să își demonstreze capacitățile la un show de televiziune realizat de Alan Alda. La sugestia lui Hyman, radiestezistul a fost rugat să își demonstreze puterile printr-un experiment de tip ”dublu orb”. Plin de încredere, radiestezistul a acceptat provocarea. Pentru că citiți această rubrică, am convingerea că știți deja rezultatul: eșec total. Alan Alda l-a invitat pe radiestezist să explice ce s-a întâmplat. Acesta și-a recunoscut eșecul (nici nu avea cum să îl conteste), dar a ținut să adauge că știința nu este încă pregătită, încă nu este suficient de matură pentru a înțelege radiestezia!

Aș putea, la rândul meu, să dau exemple similare. Am avut discuții îndelungate cu un personaj care comercializa un aparat minune de vindecat. Aparatul, bazat pe unde electromagnetice de foarte joasă frecvență, vindeca aproape orice boală, mai ales diabetul. L-am întrebat despre testele clinice dublu orb, care au demonstrat eficiența dispozitivului. Mi-a spus că nu are nevoie de așa ceva (astea cică sunt costisitoare și sunt impuse de ”big pharma” pentru a își asigura supremația). El are scrisori de mulțumire de la pacienți, și asta îi este de ajuns! Nu mai conta nimic pentru el, nici măcar faptul că numărul scrisorilor de mulțumire, raportat la numărul dispozitivelor vândute, era nesemnificativ. Pentru el nu mai conta verificarea științifică riguroasă a celor afirmate în prospectul aparatului-de-videcat-orice. El nu avea îndoieli, el nu avea nevoie de dovezi.

Asta este pseudoștiința: ea se bazează strict pe convingeri personale și pe capacitatea de a convinge pe cât mai mulți creduli. Pentru pseudoștiință nevoia de dovezi este nulă.


Sursa: stiintasitehnica.com

vineri, 3 ianuarie 2014

Problema spațiului ocupat de romani în Dacia

        În a doua postare din prezentul blog, am oferit legătura la un articol scurt, la obiect și care nu lasă loc de interpretare unei prostii referitoare la antichitatea clasică românească, prostie care a fost lansată de dl.Napoleon Săvescu și care este reluată fără pic de judecată de toți adepții dumnealui. Prostia se referă la faptul că romanii ar fi cucerit doar 14% din teritoriul Daciei post-romane. Articolul care contraargumenta această aberație se afla la adresa ACEASTA. Relativ recent însă, situl dracones.ro s-a comasat cu enciclopedia-dacica.ro și ca urmare unele articole din ambele situri au fost eliminate. Acest articol a fost de asemenea eliminat. Am contactat autorul sitului dracones.ro care mi-a oferit permisiunea de a posta pe acest blogul articolul discutat mai sus, ocazie cu care aș dori să-i mulțumesc pentru permisiunea de a-l publica și pentru bunăvoința de a-mi face treaba puțin mai ușoară. Redau mai jos, articolul exact în forma în care apărea pe dracones.ro.

Problema spațiului ocupat de romani în Dacia

        Multe probleme orbitează în jurul spațiului ocupat de romani în Dacia. Aceste probleme ar fi rezolvate simplu dacă s-ar ști exact procentul spațiului în care existau romani și cel în care au rămas dacii liberi. Îmi propun să realizez un instrument necesar în primul rând mie, în al doilea rând tuturor celor care sunt preocupați de această problemă.
        Pentru aceasta, voi folosi două harți realizate de către doi mari istorici și anume: Constantin Daicoviciu1 și Ion Horațiu Crișan2. În prima, este prezentată harta cu delimitarea frontalieră a provinciei romane Dacia.



        În cea de-a doua, găsim întinderea maximă a dacilor, din punct de vedere administrativ și anume, regatul lui Burebista.


        Calculele au fost executate cu ajutorul unui program specializat. Cele două hărți, plus una fizică3, au fost suprapuse, rezultând o hartă compusă, la scara de 1:76, a spațiului carpato-danubiano-pontic cu granițele provinciei și a regatului lui Burebista. Pentru a nu încărca desenul, regatul lui Decebal nu a fost reprezentat, deoarece, el corespunde în linii mari cu granițele naturale Dunăre, Prut, Carpații nordici, Tisa. Aceste granițe au fost desenate vectorial, pentru a putea fi calculate și au fost reprezentate în diverse culori, pentru a putea fi ușor recunoscute, după cum urmează: cu roșu granița provinciei Dacia, cu albastru granița regatului lui Decebal iar cu galben granița regatului lui Burebista, ambele considerate la o extindere maxim posibilă. Argumentul logic va fi descris la final.


        În urma calculelor au rezultat următoarele suprafețe:
- provincia Dacia: 108.480.21 km2
- Dacia în timpul lui Decebal: 268.596.71 km2
- Dacia în timpul lui Burebista: 524.605,78 km2
        Din punct de vedere procentual, suprafața provinciei Dacia reprezintă:
- 40% din regatul lui Decebal
- 20% din regatul lui Burebista.
        Eroarea de calcul este de aproximativ +/- 1%.
        Ambele regate au fost considerate la o extindere maxim posibilă. Granița provinciei romane este puțin supusă modificărilor, pentru trasarea ei, având la îndemână atât un larg set de castre de frontieră și limesuri cât și un citat din Eutropius4 care ne spune că perimetrul provinciei Dacia se afla în limita a un milion de pași (1480km), valoare discutabilă din câteva puncte de vedere și cu o eroare de 20% față de valoarea obținută mai sus (1786km) dar consistentă ca și ordin de mărime. În concluzie, rezultă că procentele de mai sus sunt minimale. Orice discuție care ar duce la modificarea granițelor celor două regate dacice, nu ar avea alt efect decât creșterea celor două procente. Așadar nu putem discuta de o valoare singulară ci de un interval de valori situat între 40% și 99%. Dar se poate afirma cu tărie că orice valoare aflată sub 40%, nu are nici un fundament istoric.
        Mai trebuie neapărat subliniat că din punct de vedere istoric, nu are absolut nici o valoare comparația între provincia Dacia și regatul lui Burebista, dar este un calcul maximal interesant în anumite contexte. Din aceleași raționament, al calculului la limită, am inclus în regatul lui Decebal și unele teritorii care nu îi aparțin, așadar din punct de vedere istoric nu are fundament, dar din punct de vedere matematic, da. Subliniez din nou, în special pentru cei dintre dumneavoastră care nu sunt obișnuiți cu limbajul matematic sau ingineresc că scopul acestui articol nu este de a obține un procent exact ci acela de a ajunge la o expresie de genul "MINIM 40%". Toate discuțiile referitoare la modificarea graniței nu fac decât să ridice valoarea procentuală, mai mult sau mai puțin peste limita 40%.
        Desigur, toată această problemă are ca și variabile, evoluția în timp a suprafeței ocupată de romani, influența militară pe de-o parte și cea civilă pe de altă parte, exercitate de către romani în spațiul dacic. Calculul a fost făcut privind doar problema frontalieră a provinciei.
        Aceste rezultate, trebuie interpretate în context spațial, temporal și istoric. Pe scurt: în spațiu, granițele nu sunt ușor de definit și sunt, cu siguranță, mai mici decât cele trasate în imaginile de mai sus, iar prezența romanilor în Dacia este atestată sub diverse forme și în afara granițelor provinciei. Din punct de vedere temporal, ele au variat de-a lungul vremii, în plus, prezența romană în Dacia sub diverse forme, începe mult înainte de cucerire și continuă mult după retragerea aureliană. Din punct de vedere istoric, problemele sunt și mai complexe, discuțiile cuprinzând un mare număr de subiecte, gen formă administrativ-teritorială, evenimente, demografie, gradul de libertate și izolare al dacilor extra-provinciali, etc.
        În final, valorile de mai sus, sunt niște simple calcule inginerești care din punct de vedere topografic sunt corecte dar care din punct de vedere istoric trebuie privite drept un interval așezat în mijlocul întrebărilor "când?", "unde?" și "cu ce scop?". Discuțiile din jurul unei valori singulare, gen 20% sau 40%, sunt greșeli de logică în context istoric mai larg.

BIBLIOGRAFIE:
1.DAICOVICIU Constantin - Dacica
2.CRIȘAN Ion Horațiu - Burebista și epoca sa
3.http://www.zonu.com/images/0X0/2009-12-22-11443/Mapa-fisico-de-Europa-2006.png
4.Eutropius - Breviarum Ab Urbe Condita (VIII, 2)
"Successit ei Ulpius Crinitus Traianus, natus Italicae in Hispania, familia antiqua magis quam clara. Nam pater eius primum consul fuit. Imperator autem apud Agrippinam in Galliis factus est. Rem publicam ita administravit, ut omnibus principibus merito praeferatur, inusitatae civilitatis et fortitudinis. Romani imperii, quod post Augustum defensum magis fuerat quam nobiliter ampliatum, fines longe lateque diffudit. Urbes trans Rhenum in Germania reparavit. Daciam Decibalo victo subegit, provincia trans Danubium facta in his agris, quos nunc Taifali, Victoali et Tervingi habent. Ea provincia decies centena milia passuum in circuitu tenuit."