joi, 12 ianuarie 2017

Dacii, subiect de manipulare

        Un nou articol din Historia, vorbește despre metodele, scopul și erorile, prin care, în anumite cercuri se promovează o imagine greșită despre Antichitatea românească.
        „Nu știu cum se face ca parca oriunde mă învârt dau, vrând-nevrând, de exact lucrurile pe care încerc să le evit.
        După cum ați văzut probabil deja în ultimul număr din Historia am coordonat un dosar cu privire la Daci și la întreaga mitologie construită în jurul lor. Dincolo de titlul, ales de mai marii revistei, conținutul încearcă echilibrat și cu mijloacele oferite de descoperirile arheologice să răspunde la întrebările frecvente ce privesc populația dacică. Nu putem spune că cele prezentate de interlocutorii noștri, fiecare specialist pe “felia” pe care vorbește, sunt literă de lege, dar măcar încearcă să se distanțeze de frenezia dacomanică, ce a înfierbântat mințile multora.
        În tot acest context în care unii încercăm sa ne definim așa cum suntem azi, nu în lumina unei populații care au trăit acum 2000 de ani pe aceste teritorii, una dintre televiziunile de știință și cultură, difuzează azi 2 ianuarie o emisiune despre Colosseum în care subliniază cu lux de „amănunte” adevărata poveste a dacilor care apar reprezentați atât pe Colosseum cât și pe Arcul de Triumf a lui Constantin cel Mare, din Roma. Dacă informațiile despre gladiatori și despre Colosseum sunt la nivel mediu, multe dintre adevărurile despre statuile dacilor sunt doar niște presupuneri, care se încheie cu patriotica axiomă că daci, sunt strămoșii noștri, insinuând cu tărie o altă celebră frază trunchiată potrivit căreia dacii sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci.
[…]„