duminică, 21 septembrie 2014

Erată la „Dacii de la Salzburg”

        Pe situl semidoct (în general) „Adevărul despre daci”, a apărut un nou material. Ei bine, este nou, dar nu chiar ultimul, deoarece, cercetarea argumentelor pro sau contra acestui material au fost obținute prin contactarea unor persoane care sunt destul de ocupate, dar destul de amabile încât să ne ajute în obținerea câtorva informații. Dar să începem cu începutul. Articolul pe care îl discutăm este „Statuile de daci din grădina Palatului Hellbrunn din Salzburg, Austria. De ce sunt acolo?” și pe scurt, sunt publicate câteva poze ale unui fan al blogului AdD în care se prezintă niște statui ale unor personaje presupuse dacice, statui inedite, din grădinile palatului Hellbrunn din Salzburg. Buuuun, să vedem despre ce-i vorba...
        În primul rând nu voi insista cu informații despre palat, deoarece sunt destule disponibile online la o simplă interogare în motoarele de căutare. Mai mult decât atât, în articolul de pe blogul AdD, sunt prezentate corect câteva informații succinte pe care le voi cita, pentru a demonstra că autorii blogului Velico Dacus nu sunt subiectivi ci apreciază lucrurile bine făcute chiar și cele rare de pe blogul frate (vitreg) AdD: „Construit în secolul 17, mai precis între anii 1613 – 1619, sub îndrumarea prinţului şi arhiepiscopului Markus Sittikus Von Hohenems, avându-l ca arhitect pe Santino Solari”.
        Dar desigur, pentru autorii AdD, trei rânduri de date corecte sunt prea mult de suportat și încep cu artificiile jurnalistice: „Palatul Hellbrunn ne atrage atenția prin prezența a două statui de daci, așezate la mare cinste în grădina acestuia. Cum de le-a venit o astfel de idee celor care au realizat castelul?”. Așezate la mare cinste? Discutabil. Sunt așezate într-una din nenumăratele fântâni din grădină. Această fântână este amplasată într-un colț al palatului, la intrare, nici în față, nici în spate, nici parte a complexului mai mare de bazine care erau unite printr-o singură alee, avea o masă interesantă unde oaspeții erau primiți și aveau o surpriză foarte udă. Io știu ce să zic? Nici pe departe nu sunt convins că au fost așezați la loc de cinste. Să zicem doar că nu erau punctul central al grădinilor, iar la o căutare pe internet, cele mai multe poze sunt ale altor puncte, mai mult, acest complex de statui este aproape inexistent pe internet ca și imagistică. Și după cum vedem și pentru AdD a fost o mare surpriză. Oare din cauza locului de mare cinste?
        Dar acest aspect este pe jumătate subiectiv deci să trecem mai departe, citând următorul alineat din articolul AdD: „Desigur, se vor găsi câțiva cârcotași de serviciu care vor spune că sunt frigieni sau vor găsi orice altă explicație, numai geto-daci să nu fie! Până la urmă, ce ar căuta acolo, nu?” Hoaaaa!!! Să ne oprim puțin! În primul rând: când faci o afirmație cu titlul de adevăr, ar trebui să conțină un minim de bun simț logic și anume să vină în urma argumentației. Adicătelea, dacă prezinți niște argumente necesare poți formula pe baza lor o ipoteză. Dacă prezinți argumente necesare și suficiente, prin consecință logică, poți deduce o concluzie. Dar dacă nu prezinți nici o urmă de argument dar declari un adevăr, avem ... Adevărul despre daci!
        În articolul menționat la început, autorii se lăfăie în semidoctism la toate nivelele. Au preluat niște informații, nu le-au verificat, le-au declarat adevăr conform convingerilor lor și colac peste pupăză, i-au declarat pe toți scepticii dușmani nu doar ai lor ci a întregii culturi românești! Hai sictir! Noi suntem deasupra tuturor! Acuzator, judecător și călău.
        Eu fiind, așa, om mai răbdător, am început cu primul pas: am căutat informații pe internet. Așa cum am mai spus, sărace rău referitor la subiectul care ne doare. Următorul pas? Am contactat politicos administrația palatului, care s-au dovedit la fel politicoși și doritori să ofere informații dar se vedea de la o poștă că sunt ocupați. Am discutat cu cineva din administrația palatului, apoi am fost redirecționat cu un fel de responsabil pe cultură din primăria Salzburgului, de aici redirecționat la un profesor de istorie care și-a bătut capul cu acest palat. Am întrebat și am fost rugat să nu le ofer numele deoarece nu vor să pice în mijlocul acestei dispute. Ați putea spune că acest lucru nu miroase a bine. Poate. Dar eu voi prezenta niște informații, iar dacă cineva va avea interesul să cerceteze problema (Hm! Dați-mi voie să nu-mi fac griji că cineva vrea să facă lucrurile serios...) poate urma același traseu informațional și prezenta contraargumente.
        Așadar: La intrarea principală în grădina palatului se află un complex care conține câteva bazine micuțe, o masă de marmură „Furstentisch” la care oaspeții erau udați cu niște stropitori când se așteptau mai puțin, iar în spatele ei se afla o construcție numită „Teatrul roman” care conține 3 mari statui: în mijloc a unui împărat roman, iar pe margini a doi prizonieri de război. De unde deducem acest fapt? Deoarece pe acest complex statuar se află Roma Victrix. Adică victoria romană, cum ar veni, pe care însă autorii AdD fac pariu că nu au văzut-o. Aici facem prima observație pe care am ales să n-o aduc mai sus. Acești doi daci erau prizonieri de război, deci mai molcom cu măreția și admirația dacilor, da? Poate respect pentru niște adversari redutabili, dar să nu băgăm gânduri în capul celor vechi, zic eu. Persoanele pe care le-am contactat mi-au oferit informația conform căreia, statuia care reprezintă Roma și pe cei doi barbari prizonieri, au fost sculptate de către Hans Waldburger după modele dintr-o carte în care se găsesc reproduceri după gravurile lui Giovanni Baptista De Cavalieri, carte în care sunt adunate imagini care reproduc sculpturi și clădiri construite în Roma antică, dar atenție, așa cum le-a văzut De Cavalieri. Ediția după care se presupune că au fost realizate lucrările, a fost publicată în anul 1585. Datele complete despre carte sunt: „Cavalieri Giovanni Battista, Antiquarum statuarum urbis Romae primus et secundus liber, Roma, 1585”. Celelalte statui din complex nu se știe de cine au fost realizate și după ce modele. Împăratul roman se pare că a fost Augustus. Eu nu am găsit și nici nu am căutat foarte mult după argumente pro sau contra identității împăratului de la Hellbrunn. Deși ar putea fi un aspect important în determinarea originii celor doi barbari. În sensul că, împăratul respectiv a avut de-a face cu etnia dacă sau partă? Sau pe realizatorii complexului statuar i-a interesat acest aspect istoriografic? Dacă ne uităm în cartea lui De Cavalieri, găsim 5 statui de barbari (fără a le număra pe cele de pe monumente). Dacă analizăm atent statuile de la Hellbrunn, vom observa că seamănă dar nu sunt identice, nici cu cele din cartea lui Cavalieri, iar cele două statui nu le găsim nici în colecția statuidedaci.ro. Așadar orice urmă de siguranță dispare. Dar cartea lui Cavalieri ne oferă o informație remarcabilă:



        Dacă priviți statuile din desene, ne sunt extrem de familiare. Seamănă cu tot ce știm despre daci de pe variatele monumente din lumea antică. Dar! Priviți notele: „Partorum Rex”. Scris chiar și pe soclul statuii (în altă ediție a acestei cărți și anume 1594). Cavalieri a scris ce a crezut sau ce a văzut? Imaginea de mai jos pare să spună ce a văzut deoarece menționează chiar și locul în care se afla statuia. Fapt ce creează o mare problemă. La care mai putem adăuga (pentru unii) și arcul lui Septimius Severus. Multe statui pe care le credeam a fi despre daci s-ar putea să fie ale altor etnii. Amestecarea acestor etnii ar fi o mare greșeală din punct de vedere istoriografic și implicațiile ar fi foarte mari la nivel cultural. Să presupunem că statuile nu ar fi ale unor daci, ci ale unor parți. Ce ar însemna să ne creăm o moștenire națională bazat pe niște idei false?



        Articolul de față nu se vrea o zguduire a subiectului prezentat de AdD ci doar a metodologiei semidocte pe care o utilizează, deoarece priviți câte semne de întrebare apar. Și nici un băț în roata unor studii precum celui a lui Leonard Velcescu dar priviți câte probleme trebuie rezolvate doar în cazul acestor statui de la palatul Hellbrunn: cine le-a realizat defapt, dacă au fost realizate după modelul lui Cavalieri, cine a fost acest Cavalieri, dacă el a desenat ceea ce a văzut, dacă a desenat parți multe statui trebuie reconsiderate etc.
        În concluzie: articolul scris pe blogul AdD este de o semidocție crasă (nici nu mai contează dacă este de origine patologică sau frauduloasă), statuile acelea s-ar putea să fie ale unor personaje dacice sau nu (în articolul de față nu s-a declarat nimic), dacă sunt daci nu sunt puși acolo ca niște învingători ci ca niște învinși (lucru care nu scade cu nimic nivelul culturii și civilizației dacice), dacă nu sunt și Cavalieri are dreptate, avem o mare problemă. Fiecare statuie trebuie să aibă o fișă istoriografică care este amețitor de complexă.

marți, 2 septembrie 2014

Erată la „NEdecapitarea lui Decebal”

ACTUALIZARE 3 septembrie: Și iată cum această prostie preluată nefiltrată, fără a se specifica sursa, se propagă la nivel național: ARTICOL DESCOPERA.RO

        Un nou articol a apărut pe firmamentul dacologiei și anume: „Tiberius Claudius Maximus, omul care l-a decapitat pe Decebal…”, scris de către dl. Dan Alexe pe blogul dumnealui, a venit să ne răscolească gândurile și rețelele sociale. Foarte pe scurt, în articol, dl. Alexe discută stela lui Tiberius Maximus, soldatul roman care a adus mâna și capul lui Decebal și promovează ideea că Decebal nu s-ar fi sinucis ci ar fi fost ucis de către Tiberius Maximus. Ipoteza dumnealui este greșită deoarece stela nu spune explicit cum a murit Decebal, în plus, există izvoare literare (Dio Cassius, Istoria romană, LXVIII,14,3) care menționează expres că Decebal s-a sinucis, la fel cum sugerează și celebra Columnă a lui Traian. Dl. Alexe mai aduce ca și argumente două articole străine (le puteți găsi în notele de subsol din postarea dumnealui), și care sunt lejer demontate de către George Damian în articolul său: „Pro şi contra despre sinuciderea lui Decebal”, deci nu mai insist pe acest subiect.
        Aș vrea doar să subliniez că dl. Dan Alexe, pe care așa cum am mai menționat pe acest blog îl respect, a comis-o din nou: în primul rând prezintă niște dovezi care nu stau în picioare nici măcare în fața bunului simț logic, mai apoi adoptă atitudinea tăioasă, zeflemitoare și superioară foarte la modă astăzi, a „demitizatorului” care răscolește toate lucrurile pe care credeam că le știm. Din păcate răscolirea aceasta nu se face pe fundamente solide și singurul efect este căderea în ridicol. Și nu-mi pare rău de persoanele care pățesc asta ci de răul pe care îl fac culturii românești.
        Motivația? Inconștiența sau dorința de faimă, chiar și călcând pe cadavre. Ce contează că sunt mari personalități dacă au făcut prostia să moară și acum nu mai pot contraargumenta?