duminică, 17 februarie 2013

Erată la filmul "Dacii, Noi dezvăluiri"


1:03 „Există adevăruri care nu mai pot fi manipulate, există lucruri care nu mai pot fi ascunse, aducerea lor la lumină este un demers necesar.”

Prin acest paragraf, autorii, probabil se referă la faptul că lucrurile pe care le spun în continuarea filmului, sunt adevăruri ascunse intenţionat de către istoricii profesionişti şi cu scop bine determinat, totul cu iz ocult şi conspirativ. Desigur, din cele mai vechi timpuri, până astăzi a existat manipulare politică prin falsificarea, denaturarea şi ascunderea adevărului istoric. Dar pentru a susţine astfel de acuze grave, trebuie aduse solide dovezi, altfel, totul face ca astfel de demersuri să se piardă în senzaţionalismul ocult, simbolismul ocult, etc.

1:46potrivit rezultatelor acestui studiu, populaţia actuală a României, este clar înrudită genetic cu popoarele ce au locuit pe teritoriul ţării noastre acum 3.000-5.000 de ani. Prin urmare, putem vorbi de o continuitate clară a poporului român pe aceste meleaguri. Deasemenea, raportându-ne la populaţiile actuale ale Europei, s-a constatat că ne înrudim genetic în special cu grecii şi bulgarii, populaţii care s-au dezvoltat în teritoriile locuite cândva de traci şi doar într-o mică măsură cu italienii. Dar cel mai şocant rezultat al studiilor de paleogenetică este constatarea faptului că o parte dintre italieni în special cei din nord sunt la rândul lor înrudiţi genetic cu populaţiile care au trăit în arealul carpatic acum 3.000-5.000 de ani. De unde concluzia halucinantă că nu noi suntem urmaşii Romei ci o parte dintre italieni sunt urmaşi ai tracilor.”

Menţionez că am citit acest studiu, dar momentan nu aş vrea să îl comentez, până la aflarea mai multor detalii (eşantion, istoria autorilor, etc.), aş vrea doar să atrag atenţia că în comparaţie cu datele oferite de Societatea Internaţională de Genetică Genealogică şi a bazelor de date publice de ADN mitocondrial şi Y, în afară de faptul că avem în comun sub 20% cu italienii, datele oferite de autorii filmului nu corespund. Vă las pe dumneavoastră, cei interesaţi de acest subiect, să studiaţi aceste baze de date şi să trageţi concluziile proprii. Cu menţiunea că nu desconsider studiul menţionat în film, doar insist să nu se tragă concluzii exclusiv din această sursă ci să se compare cu alte surse internaţionale disponibile gratuit în mediul digital global. O altă greşeală este faptul că datele se prezintă prea simplificat, ele trebuind oferite sub formă de procente coroborate clar cu mărturiile arheologice lăsate de civilizaţiile menţionate şi de migraţiile acestora.
Aş vrea să aduc câteva clarificări pentru cei nefamiliarizaţi cu analiza izvoarelor istorice. O înrudire genetică nu trebuie să fie neapărat suprapusă unei înrudiri culturale şi materiale. Continuitatea de locuire pe aceste meleaguri nu este contestată de nimeni dar să nu uităm că de-a lungul timpului, au fost numeroase infuzii de populaţii, culturi şi civilizaţii cu alte cuvinte, pe aceste meleaguri s-au perindat oameni din preistorie, indo-europeni, traci, daci, romani, slavi, turci, maghiari, etc., totul încontinuu. Trebuie subliniat că populaţia are o continuitate din sec.X d.Hr., până în prezent, dar mai devreme nu putem vorbi de români ci de protoromâni din simplul motiv că românii nu s-au născut nici în 165 de ani, nici în 500. Înrudirea genetică cu populaţiile anterioare românilor nu este o mare surpriză. De exemplu avem un procent (la propriu 1%), material genetic comun cu amerindienii. Ce ne spune acest lucru? Că în timpuri imemoriale, avem strămoşi comuni, sau două ramuri genetice s-au întâlnit cine ştie când, cine ştie unde. Ar trebui să ne tulbure acest fapt? Câtuşi de puţin. La fel cum nu este o surpriză şi nici o mirare că ne înrudim cu slavii sau grecii (care atenţie, vin din haplogrupuri aparţinând unei ramuri diferite de a noastră). Următoarea afirmaţie că italienii ar fi urmaşii noştri este trasă de păr deoarece trebuie menţionate haplogrupuri şi procente clare (clare nu în sensul matematic ci în sensul de sursă) care oricum nu va dovedi altceva decât că românii şi italienii au avut cândva nişte strămoşi comuni într-un anumit procent. La fel cum am spus mai sus despre amerindieni.

3:07 „dovezile care atestă descendenţa tracică a principalelor triburi din peninsula italică, vorbim aici de perioada preromană, abundă şi nu vorbim doar de surse antice, există studii recente, inclusiv al unui arheolog american, Henkel, care localizează cutura villanovană în care se încadrează civilizaţia etruscă cu loc de origine, zona Dunării. Acelaşi lucru îl aflăm de la o serie de autori antici cum ar fi Herodot, Polybius, Strabo despre veneti, un alt trib italic preroman. Despre etrusci, s-ar putea spune aproape cu certitudine clară că sunt traci pentru că sursele antice care vorbesc despre acest lucru sunt foarte numeroase. Atât autori latini cât şi autori greci de pildă Tucidide, spune că aria de răspândire a triburilor etrusce era de undeva din Zona Dunării până în peninsula Italică lângă Roma de astăzi chiar şi în Halkidiki, peninsula greciei. De la istoricul roman Iosephus, aflăm că etruscii au fost cei care le-au dat romanilor scriere, se pare că i-ar fi ajutat în organizarea statală în stadiul ei primordial, adică al regatului Romei. Le-au dat primii regi, primele instituţii, i-au influenţat religios.”

În general, afirmaţii de bun simţ cu singura precizare că faptele sunt extrem de simplificat prezentate. Istoria etruscilor fiind una extrem de complicată şi încă cu multe întrebări (începând cu originile şi terminând cu ieşirea din istorie), cărora nu li s-au găsit răspunsuri satisfăcătoare. Oferirea unui singur studiu are aer de utilizare în favoarea autorilor. Originile etruscilor, nici pe departe nu a fost tranşată, dar principial, extrem de simplificat, se pare că se trag din zona Greciei/Anatoliei. În legătură cu faptul că ar fi traci, afirmaţia este trasă de păr. Oricum, autorii amestecă absolut ameţitor, diverse informaţii aflate la milenii distanţă. Majoritatea populaţiilor europene îşi găsesc originea acum aproximativ 10.000 de ani undeva în zona Anatoliei. Din această populaţie au derivat diverse ramuri. Să compari însă aceste ramuri după mii de ani distanţă, cere multă atenţie. Desigur, într-o anumită măsură, se pot face anumite comparaţii. De exemplu, un ipotetic extraterestru, poate observa că există o afinitate genetică mai mare între un român şi un chinez, decât între un român şi un leopard. Din punct de vedere cultural, este clar pentru oricine că există o anumită afinitate între români şi englezi, şi mai puţin între români şi chinezi. Dar afinităţile culturale între un român şi un locuitor al acestor meleaguri de acum 5-10.000 de ani, vă las pe dumneavoastră să o stabiliţi. Când spunem trac, intervalul de timp de 5.000 de ani se reduce instant. Dar când spunem 5.000 de ani, să nu uităm că vorbim de 5.000 de ani şi să folosim acest interval cu responsabilitate. Aceeaşi problemă apare şi în cazul distanţei de 500 de km.

4:32 „Tracii ocupau acum 3.000 de ani un spaţiu imens din Europa şi Asia Mică. Marea Neagră era înconjurată de neamurile tracice, istoricii greci numind-o dealtfel acum 2.500 de ani, Marea Getică. Despre ei, Herodot spunea că sunt «cei mai numeroşi după inzi». Roma a fost înfiinţată în anul 753 î.Hr., adică acum 2765 de ani. Istoricul roman Titus Livius, care a trăit între anii 50 î.Hr. şi 17 d.Hr., a scris o lucrare Ab Urbe Condita Libri, în care prezintă istoria înfiinţării Romei şi a poporului roman. El povesteşte în această scriere despre Enea, ginerele regelui Priam al Troiei care imediat după căderea Troiei, a fugit pe mare împreună cu alţi troieni, a ajuns în actuala Italie şi a întemeiat o cetate. Enea şi troienii lui sunt consideraţi strămoşii romanilor. Doar că Troia, locul de unde au venit aceştia, este o cetate localizată de cercetători pe actualul teritoriu al Turciei, în Anatolia, o zonă locuită acum 3.000 de ani de traci”

Fondarea cetăţii Roma, nu poate fi prezentată atât de simplist. Originile ei se pierd în timp şi în numărul populaţiilor care au participat la crearea „Cetăţii Eterne”. Autorii filmului amestecă ameţitor noţiuni precum Roma, Troia, etrusci, traci, latini, etc. Distanţele geografice şi temporale între aceste noţiuni sunt uriaşe. Arheologia oferă răspunsuri destul de clare marilor întrebări, cu toate acestea, multe alte întrebări rămân fără răspuns. Să lăsăm aceste lucruri pe seama specialiştilor zonei şi perioadei. Să nu facem o mare mămăligă din munca lor trudnică. Aceste lucuri nu exclud o îndepărtată origine comună a majorităţii populaţiilor europene. Moştenirea troiană a Romei şi romanilor nu poate fi negată, dar la un studiu atent al izvoarelor antice, ea se relevă a fi prezentă mai mult în formă legendară decât istorică, pe de-o parte şi ritualică pe de altă parte. A afirma o descendenţă directă între Troia şi Roma este un aranjament făcut de autorii filmului pentru a le ieşi calculele istorice. Descendenţa tracică din Enea este o alegorie, poate cu un sâmbure de adevăr. Dar aşa cum mari istorici nu au reuşit să stabilească o variantă istorică acceptată unanim, nici autorii filmelor nu vor putea să facă lumină în această problemă, cu atât mai puţin să afirme lucruri care au singurul rol de a-i ajuta pe dumnealor în construcţia unui mit. Revenind la civilizaţia etruscă, trebuie să facem câteva menţiuni care previn intrarea pe un făgaş convenabil autorilor dar cu slabe legături cu realitatea. În primul rând, alfabetul utilizat de etrusci era prin excelenţă grecesc cu unele mici modificări. În al doilea rând, majoritatea teoriilor întocmite de specialiştii în domeniu, concluzionează că limba etruscilor nu semnăna cu idiomurile tracice. Cert este faptul că specialiştii etruscologi nu au ajuns la un consens în cazul limbii acestui grup social. Cu atât mai puţin autorii filmului.

6:01 „În 1926, Vasile Pârvan, publică un studiu, foarte concis, intitulat «Dacii la Troia» în care prezintă dovezi arheologice privind existenţa dacilor în diferite etape ale dezvoltării Troiei. Dar în acelaşi timp, izvoarele greceşti străvechi, vorbesc despre geţi şi despre traci, e adevărat, nu vorbesc încă despre daci, pentru că în sec. 9-10 î.Hr., nu se vorbeşte încă despre daci dar [...] grecii vorbesc despre geţi şi despre traci şi aici aş aminti un izvor pe care majoritatea culegerilor de izvoare referitoare la istoria României îl neglijează, este vorba de celebra Iliadă a lui Homer. Atunci când poetul [...] descrie parada militarilor sau forţelor armate venite să-l ajute, să-l sprijine în lupta împotriva aheilor, acei comandanţi sunt prezentaţi ca fiind trimişi de unii regi ai tracilor sau ai geţilor deci veniţi din lumea geţilor, uneori se prezintă gradul de rudenie cu dinastia troiană, alteori sunt amintite întâlniri pe care troienii le-au avut cu ei, la diferite manifestări de tip militar sau religios”

Acest studiu al lui Vasile Pârvan [POATE FI CITIT AICI] este extrem de periculos, dacă este citat singur şi în necunoştinţă de cauză. Personal consider că este o exagerare a marelui istoric român, dar nu este nici locul, nici timpul potrivit pentru a discuta argumentaţia acestui articol. Voi menţiona doar că Vasile Pârvan discută în acest articol despre Troia VII, stratul arheologic al cetăţii cuprins în intervalul temporal aproximativ 1200 – 1000 a.Chr., interval temporal în care în primul rând nu putem discuta nici despre geţi, nici despre daci. Putem discuta despre desprinderea ramurii nordice a tracilor care vor deveni geţi şi daci. Vasile Pârvan discută în acel articol, poate doar nefericit intitulat, filiaţia cimmeriană sau tracică a unor obiecte arheologice, specifice epocii bronzului. Cât despre Iliada lui Homer, să ne înţelegem clar: acolo nu se vorbeşte despre geţi. Niciunde.

7:46 „Despre împăratul Traian, istoricul roman Dio Cassius, spunea citez: «să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Războaiele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide iar tracii au fost daci», am încheiat citatul.

Acest presupus citat, este menţionat şi în filmul precedent. Aşa cum am discutat şi în articolul trecut, acest citat este inventat. El nu există. Menţionăm din nou că dorim ca autorii filmului să ne indice sursa cu localizarea exactă, pentru a ne cere scuze că îi acuzăm de o gravă lacună ştiinţifică şi anume, inducerea publicului în eroare.

8:13 „Ei bine, o informaţie de ultimă oră despre împăratul Traian, vine să bulverseze şi mai mult istoria pe care noi o cunoaştem. În testamentul său după lupta cu parţii la 117, avea să lase un testament către Licinius Quietus, cel care a intrat cu legiunea sa în Sarmisegetuza şi Licinius Quietus, în varianta lui Jesus Pardo, istoric spaniol, prezent printre noi astăzi, poate fi contactat, este cel care i-a adus capul pe tipsie lui Traian şi îl lasă revenind la idee în testamentul său propria mărturisire asupra originii sale spunând că «pe mine mă cheamă Traian de la toponimul Trahianus din Trahia şi m-am născut la anul 801 de la facerea Romei în 13 a lui octombrie întru-un sat care era locuit de tribul coloniştilor turdeni, vorbindu-se limba lor veche şi o latină aproximativă, aşa cum de altimnteri o vorbeau toţi dacii». Iată mărturia lui Traian. E proaspătă, pentru mine e ultima de acum o săptămână în urmă şi suntem în 28 a lui mai”

Fără textul în faţa ochilor (inscripţie, papirus, referinţă) nu avem ce discuta. Acest document (testamentul lui Traian) ar fi de importanţă covârşitoare pentru întreaga istorie universală iar pentru istoria poporului român, poate ar fi o adevărată revoluţie istoriografică. Mă miră faptul că nu se găseşte nici un studiu referitor la el. Cât despre cartea lui Jesus Pardo, un romancier pasionat de istorie, menţionez că am citit-o. Este un roman istoric, ce-i drept, mai bine scris decât multe cărţi cu pretenţii de documentare, dar numai un roman fără nici o trimitere la surse istorice. Iată ce scrie autorul romanului Jesus Pardo în descrierea cărţii: „Această carte este produsul unei îndelungate obsesii: figura împăratului Traian m-a însoţit în decursul întregii mele vieţi adulte; întotdeauna am dorit să scriu o biografie a lui Traian, care să aibă deopotrivă, rigoare ştiinţifică şi farmec. Înainte de toate, voiam să pătrund în psihologia omului antic, eliminând din mintea sa, din atitudinile şi actele sale, tot ceea ce nu era posibil să gândească ori să întreprindă; şi aceasta se poate face doar citindu-i cu migală pe scriitorii latini [...] şi examinând rezultatele «distilate» de arheologi. Adică mişcând personaje vii, dar neapărat în cadrul a ceea ce romanii înţelegeau prin viaţă. Este uşor să iei câţiva oameni din vremea noastră, să le pui togă şi să spui că sunt romani ... Marcus Ulpius Traianus (53-117 d.Chr.) a fost un om de o extraordinară complexitate şi, în acelaşi timp foarte direct şi natural. Contradictoriu şi, totodată, clar. S-ar zice că a existat o conspiraţie a Istoriei împotriva lui, deoarece întreaga documentaţie despre epoca traiană a dispărut, lăsându-ne un personaj întrezărit, totuşi, cu suficiente indicii pentru a ne permite să-l reconstruim. Este o situaţie ideală ca să pună în mişcare imaginaţia romancierului, dar mereu frântă de prudenţa istoricului”. Repet, cartea menţionată este un roman bine scris din punct de vedere istoric, dar totuşi numai un roman, fără nici o trimitere la izvoare. Aşadar, construirea unor teorii ştiinţifice pe baza unui roman, o las să o clasificaţi dumneavoastră.

9:57 „O latină aproximativă aşa cum dealtminteri o vorbeau toţi dacii. Această afirmaţie pe care împăratul Traian o face în testamentul său, întăreşte ipoteza lansată în filmul «Dacii adevaruri tulburătoare», că limba dacilor şi limba vorbită de romani ar fi putut să fie limbi surori născute dintr-o limbă mai veche, limba vechilor traci. Ca o confirmare a acestui lucru, aşa cum s-a prezentat deja, stau mărturie izvoarele istorice care vorbesc despre o descendenţă tracică a romanilor. La venirea tracului Enea în peninsula italică, aici existau şi alte triburi cu rădăcini tracice, venetii şi etruscii, aceştia din urmă dând primii regi şi alfabetul noului regat, viitoarea Romă imperială”

Desigur că avem un filon lingvistic comun european. Este clar pentru orice necunoscător. Este clar că o moştenire tracică se găseşte în marile civilizaţii europene. Aşa cum se găseşte şi cea elenă şi cea latină. Nu este un secret, nici o surpriză, nici un adevăr tulburător. Poate doar pentru autorii filmului. Cât despre limba dacilor, asemănătoare cu latina, voi repeta câteva elemente de bază. Nu avem un text clar în limba dacică, ceea ce ne lasă doar la nivel speculativ. Istoricii de profesie, pot face spre deosebire de amatori şi semidocţi, speculaţii culte. Care sunt acestea? Rămăşiţele limbii dacice care au putut fi confirmate cu precizie ne arată o limbă cu structură diferită faţă de cea a latinei. Filiera de provenienţă lingvitică deasemenea. O inscripţie descoperită la Brigetio, „Marco Ulpio quondam Romano militi praetoriano et primoscrinio praefectorum qui vixit annos XXXV Marcus Ulpius Celerinus salariarius legionis I Adiutricis Piae Fidelis interprex Dacorum vivus sibi et filio suo supra scripto carissimo faciendum curavit” (AE 1951, 00103) menţionează un „interprex Dacorum”, adică un translator dac. Prin urmare, limba dacică şi cea romană, trebuiau să fie destul de diferite pentru a necesita un translator. Cât despre testamentul lui Traian, am discutat mai sus, este un document extrem de evaziv. Nu ştim dacă acest Marcu Ulpius Celerinus era dac. Ce ştim sigur, este că nenumăraţi daci şi-au luat nume romane după cucerire. Pot autorii vorbi orişicât de rezistenţa dacilor în faţa romanilor. Preluarea de nume romane este o dovadă de romanizare. Ex tot orbe romano.

11:06 „Totuşi există o aparentă contradicţie. Dacă noi suntem urmaşii traco-geto-dacilor iar o parte dintre italieni au la rândul lor rădăcini tracice de ce astăzi românii şi italienii se înrudesc genetic atât de puţin. Explicaţia pare să fie cât se poate de simplă: la înfiinţarea Romei în peninsula italică existau şi triburi care nu aveau rădăcini tracice de exemplu sabinii şi samniţii. Acestea s-au amestecat cu cele tracice în procesul de formare al poporului roman. Apoi Roma imperială a dus o politică agresivă de amestecare a populaţiei în interioriul imperiului. Dacă este să vorbim doar despre capitala Roma, constatăm existenţa unui număr însemnat de cartiere etnice: cartierul grecesc, cartierul evreiesc, cartierul hispanic, ş.a.m.d. Nu în ultimul rând pentru aproape 1000 de ani, între 476, anul căderii Romei şi 1861, anul unificării Italiei, Italia nu a existat ca stat naţional, aceasta perioadă fiind marcată de o serie de invazii şi de strămutări de populaţii. Iată că privind din acestă perspectivă, putem înţelege de ce astăzi, doar o parte dintre italieni, în special cei din nord se mai înrudesc genetic cu populaţiile care au trăit în arcul carpatic acum 3000-5000 de ani. În concluzie, rezultatele studiilor de paleogenetică sunt confirmate de izvoarele istorice iar mesajul e cât se poate de limpede: nu noi suntem urmaşii Romei ci o parte dintre italieni sunt urmaşii tracilor”

Există o explicaţie mai simplă: fondul etnic dacic a fost romanizat, spiritualitatea cultă românească fiind de sorginte latină, urmele dacice fiind identificate în folclor. Argumentul cu politica imperiului de amestecare a populaţiilor, prin care romanitatea se impune asupra tuturor populaţiilor, nu face decât să confirme puterea de romanizare. Dacă am lua povestea autorilor şi am şterge numele de popoare cu foarte mici adaptări, am putea foarte bine, găsi istoria formării poporului român. Aşadar, autorii folosesc nişte teorii slab conturate, foarte vagi, se amestecă mari perioade de timp şi informaţii relativ disparate. Studiul paleogenetic menţionat în filmele autorilor, sunt într-o oarecare discrepanţă cu studiile europene. Italienii sunt mai unitari genetic, este adevărat, din alt haplogrup decât românii. Cât despre sorgintea tracică a italienilor şi dacilor, aceştia au urmat drumuri mult diferite în perioade foarte lungi de timp.

13:35 „Noi suntem aici pentru a vă convinge că avem dreptate în pledoaria noastră pentru recuperarea identităţii naţionale reale. Pentru că, prin politică educaţională, această falsificare a identităţii noastre naţionale reale a fost reconfirmată în anul 2007 şi în şcolile noastre se predă în felul acesta identitatea naţională falsificată”

Aşa cum am menţionat de nenumărate ori în comentariile noastre pe marginea acestor filme, au existat în istoria noastră (şi nu numai) mai multe momente când s-au încercat diverse manevre politice prin intermediul culturii. Dar aceste fapte sunt extrem de serioase, trebuie demonstrate ştiinţific, nu de amintit în acest fel într-un documentar. Eu întreb doar atât: cum sună aceste acuzaţii dacă sunt demonstrate drept false? Noi încă mai aşteptăm din partea autorilor argumente ştiinţifice şi imbatabile pe măsura acuzelor. Căci în afară de citate inventate, ipoteze şubrede şi argumente uneori puerile, nu prea am întâlnit ceva de nivel ştiinţific. Acuzele, însă, sunt întotdeauna la nivelul cel mai înalt. Nu demersul este problema ci discrepanţa prea mare dintre acuze şi aşa-zisele dovezi.

14:01 „Dacii nu au putut fi romanizaţi, romanizarea a însemnat acceptarea unei ordini politice impuse şi nu o transformare etnică aşa cum s-a încercat să se spună prin diferite tratate de istorie şi de către anumiţi pseudoistorici, iar chestiunea care se degajă de aici este următoarea: practic, la fel ca în alte situaţii, la fel ca în alte spaţii unde un imperiu a cucerit un stat şi a supus o populaţie, dacii s-au supus da nu au putut fi asimilaţi, este demonstrat de către toponimie, onomastică şi alte semne pământeşti dar şi cereşti din care rezultă că dacii au rezistat peste veacuri şi au transmis pecetea lor ancestrală”

Cuvinte foarte frumoase pentru o axiomă. Cu demonstraţia stau autorii mai slab. Din cele menţionate mai sus, se vede clar următorul fapt extrem de important: autorii filmelor înţeleg greşit fenomenul de romanizare. Prin romanizare, autorii se pare că înţeleg o romanizare totală. Ceea ce este o aberaţie, fapt confirmat şi de către istoriografia academică românească sau universală. La fel de aberantă precum şi fenomenul de rezistenţă care nu avea cum să fie total. Dacii au fost romanizaţi dar nu total şi nu în 165 de ani de ocupaţie ci începând mai devreme şi terminând mult mai târziu în istorie. Întregul fenomen cuprinzând în total poate chiar un mileniu. Pe lângă procesul de romanizare a dacilor, mai avem şi reromanizările târzii din istoria poporului român (prin intermediul bisericii, imperiului roman de răsărit, latiniştilor târzii, etc). Dacii au fost romanizaţi la fel cum au fost romanizate şi celelalte provincii care acum sunt popoare cu limbă romanică, plus multe alte provincii romanizate mai puţin. Moştenirea substratului dacic (lingvistic cu limba vorbită şi diverse nume, precum şi folclorul, ş.a.m.d.) nu este un secret şi există atât de multe studii pe această temă, încât nu aş şti de unde să încep cu exemplele. Un aspect al romanizării (nu singurul) este culturalizarea (şi nu în sensul de educare a barbarilor) a fondului etnic, aspect pe care autorii filmului îl ignoră total se pare.
Îmi permit o mică detaliere a acestui aspect, deoarece este important. Aculturaţia nu este procesul care defineşte cel mai bine ceea ce s-a întâmplat în cadrul romanizării. El rezultă din întâlnirea a două sau mai multe culturi, de pe urma căreia fiecare dintre ele împrumută trăsături definitorii ale celorlalte. Deculturaţia este pierderea lentă a unei culturi; nu este nici acest fenomen. Enculturatia este un proces individual, nu de grup. În fine, ajungem la transculturatie, cel de al patrulea termen, un amestec al tuturor celorlalte ...culturaţii: apariţia unei noi forme care este rodul unei sinteze culturale. Este destul de greu să studiezi aşa ceva când nu ai surse directe (de exemplu, mărturii dacice în limba dacă), decât plecând de la folclor, pentru că, la fel ca şi în cazul ADN-ului, nu au fost definite în prealabil adevăratele proprietăţi ale termenilor. Muzica populară este şi ea foarte recentă şi nu ştim ce cu ce poate fi comparată. Logic ar fi să coborâm cât mai mult în timp până dăm de primele surse, şi acelea nu apar mai devreme de sec.XIII. Cuvintele sunt totuşi frumoase şi fac apel la unele sentimente de tip naţionalist, teoretic frumoase, dar am dori să atenţionăm autorii să nu rişte prin lipsa de spirit ştiinţific să cadă din extrema latinistă în cea dacistă doar din cauza sentimentelor. Acest lucru ar face nu numai intutil demersul dumnealor ci şi un pericol prin inserarea de concepte false în conştiinţa colectivă, ceea ce ar fi extrem de regretabil.

15:39 „continuitatea unui popor este o chestiune de identitate şi de legitimitate şi de ereditate asupra pământurilor pe care el s-a săvârşit, a crescut s-a civlizat, a produs civilizaţie. Este cunoscut şi nu spun o noutate că s-a încercat din răsputeri să se genereze această psihoză a lui «terra vacuum», pământul gol pe care au venit toate seminţiile, s-au aşezat, de aici e foarte simplu: dacă am găsit pe nimeni, noi suntem stăpânii. Iată ce trebuie atent disculpat.”

Această teorie este demult demonstrată drept falsă, continuitatea de locuire pe aceste meleaguri este demult acceptată de istoricii români şi străini, acum provocările istoriei acestor meleaguri sunt altele. Utilizarea acestei idei are două scopuri în funcţie de situaţie. Primul este utilizat prin sentiment: ori acceptarea dacismului prin teama lipsei în cadrul continuităţii a unei verigi, ori acceptarea dacismului dintr-un sentiment de apartenenţă a un grup geo-istoric. Al doilea este utilizat prin eroare logică: folosirea unei teorii adevărate pentru a argumenta o teorie cu care nu are legătură. Rugăm din nou autorii filmelor să nu cadă din extrema latinistă în cea dacistă din cauze sentimentale şi mai ales prin erori de procedură ştiinţifică.

16:22 „Pentru arheologii din şcoala Pârvan, care şi-acuma contestă pe strămoşii noştri reali şi-au consiliat factorul politic să facă ce-au făcut. Iată ce spune maestrul lor Vasile Pârvan: «care era situaţia Daciei, când Traian s-a hotărât în anul 106 s-o prefacă în provincie romană: mai întâi, Dacia era un mare regat cu bază etnică perfect omogenă cu tradiţii istorice seculare, cu structură socială şi economică bine definită, cu o cultură înaintată. Dacii erau o naţiune conştientă de ea însăşi, deci ca naţiune politică, dacii n-au acceptat niciodată stăpânirea romană. Cei care n-au căzut în cele două mari războaie, s-au retras în Dacia septentrională care n-a fost niciodată atinsă de cucerirea romană.»”

Mai devreme, autorii se bazau pe teoriile lui Vasile Pârvan, acum îl iau în derâdere. Tipic semidoct. Cu siguranţă, există istorici extremişti (din punct de vedere ştiinţific vorbind), dar nimeni nu neagă, nici un strămoş real (care o fi acela?). Citatul din Pârvan (unde s-o fi aflând?) este principial corect cu două menţiuni: faptele sunt mult simplificate şi chiar dacă dacii liberi nu erau sub directa stăpânire romană, se revoltau adeseori, cu siguranţă aveau contacte cu lumea romană şi mai mult decât atât există un izvor care propune ca şi ipoteză de lucru controlul politic al familiei regale costoboce de către romani. Este vorba de o inscripţie descoperită la Roma, "Dis Manibus Ziaitiati filio Dacae uxori Piepori regis Coisstobocensis Natoporus et Drilgisa aviae carissimae bene merenti fecerunt" (CIL VI,1801). Această practică era larg răspândită şi arhicunoscută în cazul Ţărilor Române şi a Imperiului Otoman. Chiar dacă în acest caz nu se pune problema de control politic, această inscripţie propune o puternică sursă de romanizare a dacilor liberi târzii.

17:18 „Pitagora trimite învăţăturile sale către crotonieni cu obligativitatea de a lua modelul geţilor «pe care îi consideră nemuritori», modelul legilor geţilor că sunt cele mai bune şi dacă e nevoie dăm şi trimiterea exactă cu citat. Au citit foarte mulţi Pitagora dar nu i-au interesat de identitatea geţilor şi a românilor. Au citit-o şi grecii şi italienii şi cei din Sorbona. L-au răsfoit pe Porphyr, cel care a păstrat regulile pitagoreice. Dar nimeni n-a spus că în Pitagora sunt 10 trimiteri la geto-daci, la valoarea lor supremă spirituală, la puterea lor de-a înţelege lumea şi unicitatea cosmică deistică dar mai ales la modelul lor deosebit de-al altora, de viaţă. Venim acuma şi spunem: Bine, bine! Ce legătură are asta cu golul dintre. Păi dacă aceste lucruri n-au fost cunoscute şi noi acum începem să punem noi adevăruri incontestabile, unde greşim? A, că se minează unele teorii anterioare şi asta-i adevărat. Dar frumuseţea unei inteligenţe ştiinţifice este aceea de a accepta eroarea de a izbândi asupră-ţi şi de a relua în numele adevărului, în numele orgoliului personal de a menţine o anumită concluzie doar de dragul că-i a ta.”

DAAA!!! VREM TRIMITERE EXACTĂ LA CITAAAT!!! ASTA ÎNSEAMNĂ ŞTIINŢĂĂĂ!!!. MULŢUMIIIM!!! VREM SĂ NE CĂIM CĂ VĂ ACUZĂM DE FALSIFICAREA CITATELOOOR!!! Pe Pitagora nu l-a citit nimeni (din text rezultă că autorii se referă la cititori contemporani nouă) deoarece nu s-a păstrat nici o operă scrisă de Pitagora. Aşadar cele 10 trimiteri se pierd în negura istoriei. Este adevărat că alţi autori vorbesc despre viaţa lui Pitagora şi prin urmare fac referiri şi la civilizaţia geţilor. Problema este că sursele antice trebuie studiate extrem de atent, niciodată scoase din context şi întotdeauna coroborate cu alte surse. Probabil este o simplă greşeală, dar o greşeală care demonstrază superficialitatea autorilor şi lipsa cunoaşterii temeinice a izvoarelor de bază şi a lipsei totale de metodologiei în realizarea unui produs care doreşte să răstoarne teorii validate de metodologia ştiinţifică: nu Homer îi crede nemuritori pe geţi ci Herodot (Istorii, IV, 93). Cât despre Pitagora, nu l-a citit nimeni, dar l-au studiat mulţi. Şi anume, specialişti care stăpânesc mult mai bine ştiinţele umane decât stimaţii autori ai acestui film. În rest, ultimul citat este plin de cuvinte alambicate care nu spun mare lucru. Rămâne o singură întrebare: în lumina cuvintelor frumoase şi adevărate pe care le-au spus autorii la sfârşit, au dumnealor curajul să recunoască public că se bazează în demersul dumnealor pe citate inventate? La nevoie vom relua şi vom face o sinteză care sunt acestea.

19:10-22:18 Se vorbeşte în linii mari frumos şi corect despre continuitatea populaţiei. Cu două menţiuni scurte: 1. „obiceiuri fascinante”. Fascinante prin inedit nu prin prisma existenţei lor, ele fiind cunoscute de către etnologi. 2.”Nu se vorbeşte despre etnia populaţiilor”. Chiar dacă privitorul poate înţelege continuitatea dacică, nu este vorba de aşa ceva.

22:20 „Adevărul istoric se recompune astăzi din sute de surse nou apărute care pe de-o parte completează ceea ce s-a bănuit şi infirmă atrocităţile intelectuale pe care ni le-au făcut unii”

Din nou, cuvinte grozave spuse de nişte oameni care îşi bazează spusele pe citate inventate, inexacte sau scoase din context. Dar lăsând la o parte acest aspect, întrebăm autorii: la cine se referă? Care sunt sutele de surse? Ce s-a bănuit? Ce se infirmă? De unde au apărut, ele, aşa cu sutele? Afirmaţii care în aparenţă arată cunoştinţele înalte ale autorilor, dar care în realitate nu sunt susţinute de dovezi. Poate le ţin dumnealor într-un sertar secret, dar dacă nu le prezintă, nu există. Acest tip de afirmaţii poate prinde doar la amatorii de senzaţional sau la cei fără o minimă pregătire în domeniu.

22:36 „Iată un astfel de exemplu: «cât a fost de extinsă această romanizare între anii 106 şi 271 nu se ştie exact. E cert însă, că ea a fost destul de puternică pentru ca după părăsirea Daciei de către împăratul Aurelian, nu numai să nu dea înapoi, ci dimpotrivă să se extindă şi asupra dacilor liberi din afara fostei provincii. Aşa dispar dacii din istorie.» Hadrian Daicoviciu, istoric şi arheolog, Dacii, 1965. Să reprezinte adevărul istoric această afirmaţie stranie pe care o face istoricul Hadrian Daicoviciu? Este posibil ca odată cucerită o parte din Dacia, soldaţii şi coloniştii aduşi de imperiu să fi exercitat o asemenea influenţă în doar 165 de ani?”

Bineînţeles că autorii filmului oferă, din cartea respectivă, doar citatele care le convin. Iată câteva citate aleatoare din paragrafele anterioare celui prezentat în film: „Nu toţi dacii căzuseră însă sub stăpânirea romană ...”, „Aceşti daci liberi care înconjură provincia fac cu romanii negoţ ...”, „Antoninus Pius, urmaşul lui Hadrian are de luptat cu triburile dacice din nordul şi nord-vestul provinciei ...”, „Primejdioşi pentru imperiu se dovedesc, în secolul al III-lea, carpii, probabil tot de neam dacic.”, „Şi triburile dacice libere sunt, parţial, atrase în procesul de romanizare. Aceasta nu se petrece bineînţeles, pe teritoriul lor, dar le cuprinde datorită sistemului de colonizări «barbare» în provincie ...”. Cu aceste exemple, nu doresc să demonstrez, nici măcar să argumentez romanizarea, ci să arăt că autorii trec cu vederea sau ascund intenţionat lucruri pe care marii istorici le-au luat în calcul şi studiat mai mult şi mai profesionist decât autorii filmului. Şi pe de-asupra le mai şi explică.
Am spus-o şi o repet: ştiinţa nu se face pe supoziţii şi sentimente ci pe o sumă de argumente care prelucrate conform unor reguli stricte, duc la o concluzie. Citatul din Hadrian Daicoviciu, denotă acest lucru: conform datelor istorice şi arheologice, se impune romanizarea (fenomen atestat în toată lumea romanică, care este prezentă înainte şi după ocupaţie). Vă rog să notaţi în primul rând că citatul este unul vechi de jumătate de secol, de atunci teoriile privitoare la problemă, s-au schimbat mult, pe de altă parte, citatul provine dintr-un climat politic care influenţa într-o oarecare măsură cercetarea istorică, astăzi, nemaifiind cazul, sau altfel spus doar într-o măsură neglijabilă. De la acel moment, noile dovezi şi noul climat politic au rafinat teoriile privitoare la romanizarea dacilor, dar nu au apărut unele care să o elimine de pe eşicherul istoriografic. Aş vrea să mai atrag atenţia asupra unui subterfugiu folosit de autorii filmului: prin asocierea unui citat, care astăzi nu mai este de actualitate cu cuvintele istoric şi arheolog, aruncă asupra acestor tagme o întreagă urmă de îndoială. Îi rog pe autori să facă o sumă a ultimelor teorii şi ultimelor studii în materie de romanizare şi să vedem cum stă situaţia astăzi. Sunt sigur că nu veţi vedea aşa ceva.

23:39 „Armata romană, atât în perioada regatului, a primului imperiu, a republicii şi a celui de-al doilea imperiu, era alcătuită din legiuni. Legiunea era corespondentul unei mari unităţi tactice din zilele noastre. Cam nivel de brigadă actuală, 4000-5000 de oameni, maxim 6000 de oameni. Structura acestor brigăzi era nucleul de cetăţeni romani, numai cetăţeni romani, care erau infanterie grea, bine dotată şi bine instruită la care se adăugau o serie întreagă de detaşamente auxiliare. La detaşamentele auxiliare, puteau să facă parte şi cetăţeni din provinciile imperiului roman, care printr-un serviciu conştiincios şi devoţiune, puteau să aspire la calitatea de cetăţean roman şi să ajungă în structura aceasta de bază. Gruparea de invazie pe care a constituit-o Traian în al doilea război, în vederea cuceririi Daciei şi acest lucru se ştie clar din izvoarele scrise, a avut cam 60.000 de luptători. Asta înseamnă cam 14-15 legiuni. Dintre aceste legiuni care au reuşit să cucerească Dacia, vreo 11 au stat temporar, scurt timp, pe teritoriul Daciei, doar 2 legiuni au fost cele care au rămas după instalarea administraţiei romane în Dacia, au rămas permanent pe teritoriul Daciei. Este vorba de legiunea a V-a Macedonica, care avea sediul, comandamentul, head-quarterul, la actuala Turdă, Potaissa şi Legiunea a XIII-a Gemina, care avea sediul la Alba Iulia, Apullum. Aceste 2 legiuni aveau în total 8-9 mii de luptători, care erau dispuşi în castre, construite de-a lungul lmesului N şi NE al imperiului pentru a apăra împotriva atacurilor pe care dacii liberi împreună cu carpii şi cu alte triburi le declanşau împotriva imperiului, deci aceste două legiuni au stat permanent pe teritoriul Daciei. Concluzia întrucât cei 8-9 mii de luptători erau dispuşi în aceste castre de pe limes e puţin probabil ca ei să fi putut să circule şi să inducă în populaţia care era destul de însemnată datorită condiţiilor geografice pe care le oferea acest spaţiu, populaţia geto-dacă era destul de însemnată, deci nu putea să exercite o influenţă culturală atât de mare.”

Afirmaţii în linii mari de bun simţ. Informaţii relativ corecte referitoare la armata romană. De amintit că erau cetăţeni romani (nu neapărat latini) dar în mediu puternic latinizant. Întregul liant (lingvistic, militar şi cultural) era latin. Atât pentru legiuni cât şi pentru unităţile auxiliare. Deşi se învăţau comenzile etnice, nu se foloseau. Erau mai mult pentru recunoaşterea pe câmpul de luptă. Soldaţii romani, scoşi din contextul geo-etno-temporal, probabil nu puteau să romanizeze singuri un popor întreg dar să nu uităm că romanizarea nici nu a fost completă, s-a întins pe o perioadă mult mai lungă de 165 de ani, a fost mult mai complexă decât 2 legiuni şi a fost susţinută de multe alte alemente sociale ataşate soldaţilor. Extrem de numeroase. Trebuie să subliniem aici o greşeală a autorilor. Doar legiunile numărau aproximativ 50.000 de soldaţi romani. Întreaga armată de invazie se ridica la aproximativ 150.000 de luptatori şi suport logistic. Deci elementul romanizator creşte dintr-o dată mai mult decât dublu, aproape triplu. Pe de altă parte trebuie menţionat că autorii din nou simplifică lucrurile pentru a aduce ideile pe făgaşul convenabil dumnealor. Dacă este să executăm o aceeaşi simplificare, putem face o paralelă cu ziua de azi. Dovezile romanizării îl oferă înşişi autorii, se află chiar sub nasul, în mâinile şi în faţa dumneavoastră. Autorii considerând că nu este îndeajuns „comandament” întăresc cu „head-quarter”. Unii dintre dumneavoastră nu ţineţi în mână un şoarece ci un „mouse”, unii dintre dumneavoastră nu lucraţi pe „vârf de poală” ci pe „laptop”, unii dintre dumneavoastră nu sunteţi directori ci „manageri”, etc. Şi toate aceastea în condiţiile în care nu suntem sub ocupaţie nici străină, nici armată. Este alegerea noastră liberă să ne anglicizăm. La fel au făcut-o şi dacii. Asta nu înseamnă că li s-a modificat spectrul genetic sau că au dispărut din istorie. Pur şi simplu s-au transformat în acelaşi mod în care ne transformăm şi noi.

26:26 „Descoperirile arheologice şi inscripţiile menţionează şi alte trupe care au staţionat în Dacia dar şi castre care n-au fost ocupate de trupe şi trupe care n-au avut castre. Întâlnim între militarii, între soldaţii, romanii, britoni, hispani, celţi, gali, sirieni, palmirieni deci din toate aceste naţii sau naţiuni, desigur că după satisfacerea stagiului militar, aceiaşi militari erau împroprietăriţi. Unde? În Dacia. Însă gândiţi-vă că stagiul militar însemna 20-25 de ani dacă intrau în armată la 20 şi ceva de ani, plus 25 însemna 45-50 de ani. Aşa se explică faptul că cei mai mulţi dintre veteranii lăsaţi a vatră erau burlaci, n-aveau moştenitori. E o chestiune foarte importantă care trebuie studiată şi trebuie întărită pentru că atunci când se pune problema de romanizare, aşa-zisa romanizare a dacilor, inclusiv prin militari să vedem care a fost contribuţia elementului militar la romanizarea dacilor. Aproape nulă.”

Autorii amintesc unele fapte reale, susţinute de izvoare şi cunoscute de istoriografie, precum faptul că soldaţii romani din provincii nu aveau voie să se căsătorească în timpul serviciului militar, că erau împroprietăriţi abia după satisfacerea obligaţiilor militare, că în acest moment nu mai erau în floarea vârstei, că erau din cele mai diverse colţuri ale lumii. Într-adevăr nu mai puţin importante decât: faptul că latina şi regulile romane erau catalizatorul tuturor etniilor, că în conducerea armatei se mai închideau ochii uneori, chiar se încurajau tacit legăturile cu localnicele, că în jurul castrului trăia o mare comunitate care trebuia să întreţină logistic armata (inclusiv localnici, inclusiv femei), armata era mereu împrospătată, veteranii întreţineau legături cu comunitatea romană şi dacică, cu soţiile dace. Aceste lucruri sunt mult mai complexe decât le prezintă autorii şi romanizarea datorată aparatului militar roman este departe de a fi „aproape nulă”.

27:44 „Odată cu administraţia instaurată de imperiul roman în această parte de Dacie pe care au cucerit-o, de fapt în interiorul lanţului carpatic, unde erau dispuse şi cele două legiuni, au fost aduşi şi colonişti din toate colţurile imperiului. Cu diferite funcţii probabil dar care deasemeni nu puteau să schimbe compoziţia etnică a zonei.”

Amintim din nou că întregul liant al acestui aparat administrativ erau limba latină şi regulile romane, lucruri de care practic întreaga comunitate dacică s-a lovit. Amintim aici doar recensământul întregului teritoriu, a întregii populaţii şi a întregului efectiv animal al Daciei, efectuat de Traian după cucerire (Lactantius, De mortibus persecutorum, XXIII,5), formă de recensământ ce avea să se permanentizeze, la intervale de cinci ani, apoi la 15 ani, la Sarmizegetusa şi Apullum constituindu-se două tabularium. Mai apoi, Dacia aflată sub ocupaţia sau influenţa romană nu era doar în interiorul arcului carpatic (devine obositor să tot amintim autorilor acest lucru, dar nu avem ce face) ci şi Banatul, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. Autorii se află în final pe o pistă falsă. Romanizarea nu presupune neapărat sau doar schimbarea componenţei etnice ci culturalizare. Mecanismele romanizării sunt numeroase şi diferă de la o regiune la alta.

28:09 „Să nu ne gândim că italicii au venit să facă administraţie în Dacia, ci practic funcţionarii au fost selectaţi după legile romane şi obligaţi să muncească într-o provincie la capătul imperiului. Vedem că există situaţii similare şi cu alţii dacă acei funcţionari sunt mutaţi la capătul imperiului spun că sunt mutaţi disciplinar. Să nu ne gândim că în Dacia au venit cei mai competenţi funcţionari ai Imperiului Roman pentru a administra afacerile din Dacia.”

Ba să ne gândim că Traian a adus după el cei mai buni oameni de ştiinţă: arhitectul Apollodor din Damasc, Criton, Balbus, etc. Ba să ne gândim că imediat după cucerire, s-a făcut un recensământ integral al terenurilor, populaţiei şi efectivului animal. Ba să ne gândim la oraşele construite de romani (Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Apullum, Napoca, Drobeta, etc.) care denotă importanţa acordată de imperiu provinciei Dacia. Ba să ne gândim că Dacia a fost imediat după cucerire un adevărat ElDorado. Ba să ne gândim că sutele de tone de metale preţioase şi alte bunuri nu erau lăsate pe mâna infractorilor şi incompetenţilor. Dimpotrivă, pe lângă acest aspect amintim doar tăbliţele cerate din minele din munţii Apuseni care atestă că toate etniile, inclusiv dacii care lucrau acolo, utilizau latina drept limbă comună şi erau supuse unor stricte reguli romane. Dacă stăm să analizăm elementele amintite de autorii filmului pe toate faţetele sunt chiar elemente romanizatoare de bază, ceea ce denotă că autorilor le lipseşte cercetarea ştiinţifică minuţioasă. Într-adevăr, comparativ cu Roma sau alte câteva oraşe romane, Dacia putea fi privită ca pe un exil (vezi cazul poetului Ovidiu), dar marile oraşe din provincia Dacia erau orice numai puşcărie nu.

28:45 „În alte provincii ale imperiului, construcţiile civile romane rămase până astăzi abundă, aceasta arătând o intensă viaţă culturală. Cu toate acestea, niciuna dintre provinciile pe care romanii le-au stăpânit integral şi unde au rămas mai mult timp decât în Dacia, nu s-au romanizat. Şi asta în pofida intensei vieţi sociale, culturale şi spirituale despre care ne vorbesc vestigiile rămase până astăzi. De ce nu găsim astfel de construcţii şi în Dacia romană? Din două motive. În primul rând pentru că romanii nu au venit să civilizeze şi să romanizeze Dacia ci să o jefuiască. Se ştie că înainte de cucerirea unei părţi din Dacia, Imperiul Roman era într-o accentuată criză economică iar imediat după jaful din patria dacilor, Traian a organizat cele mai mari jocuri din istoria omenirii, 123 de zile şi i-a scutit de taxe pe toţi cetăţenii romani pentru un an ceea ce vorbeşte despre imensele bogăţii pe care romanii le-au luat din Dacia. Al doilea motiv pentru care nu găsim prea multe urme romane civilizatoare ale stăpânirii romane este acela că romanii au fost într-o permanentă stare de război fiind atacaţi constant de dacii liberi din afara graniţelor imperiului.”

Aici, autorii se referă, fără să ştie, la un important proces de romanizare: marile oraşe. Nu doar în castre se vorbea latina şi erau stabilite regulile romane. Întregi colonii şi întregi comunităţi în jurul lor vorbeau latina şi ascultau de legile romane. Atât în Dacia cât şi alte provincii. Romanizate sau nu. Provinciile care au fost doar foarte slab romanizate sunt doar acelea a căror civilizaţie dăinuia de milenii: Egipt, Grecia, etc. În rest cam toate au fost romanizate: toate ţările romanice la care se adaugă Britania, nordul Africii, etc. Şi în Dacia au existat mari oraşe şi construcţii romane: Apullum, Ulpia Traian Sarmizegetusa, Drobeta, lungi limesuri, etc. Autorii se pare că ori nu au cunoştinţă de ele, ori nu cunosc extinderea lor. Altă explicaţie (în afară de faptul că le ascund deliberat), nu există. Faptul că romanizarea are drept una din cauze, dorinţa de civilizare a romanilor este falsă din două motive: în primul rând deoarece deşi exista acest sentiment de superioritate a romanilor asupra barbarilor, nu aceasta era motivaţia ci resursele. În al doilea rând deoarece această civilizare a fost folosită ca şi cauză nu ca şi efect de către şcoala latinistă, lucru peste care şcoala modernă de istoriografie a trecut demult, dar peste care autorii filmului, convenabil nu. Cât despre jaf, desigur, putem să îi spunem pe bună dreptate şi aşa, dintr-un punct de vedere (obtuz-unghic). Problema fiind mult mai complexă de atât. Să nu uităm că şi dacii au avut nenumărate expediţii care deşi erau motivate strategic din punct de vedere militar, s-au lăsat cu jafuri. Pe de altă parte provocăm, în spiritul dreptăţii, autorii filmului să ceară urmaşilor Romei, sutele de tone de metale preţioase, în numele urmaşilor Daciei, să vedem cum ar fi privită de către societatea internaţională această misiune revanşardă a românilor. Mai trebuie să menţionăm în finalul acestui alineat că la atacurile dacilor liberi se adaugă atât atacurile altor seminţii cât şi revoluţiile din interiorul provinciei, fapt care a fost totuşi ţinut sub control de către conducerea provinciei şi nu a întrerupt decisiv activitatea administrativă în cei 165 de ani de ocupaţie.

30:50 „Istoria oficială nu ne oferă aproape nici o informaţie în legătură cu dacii de după anul 106. Ce s-a întâmplat în intervalul 106-aproximativ 270, adică în momentul retragerii legiunilor din Dacia şi mai ales ce s-a întâmplat după 270, prea puţin dintre noi ştim sau prea puţin aflăm din manualul de istorie. Ceea ce este cert şi aici ne confirmă chiar sursele romane latine, este că atacurile carpilor, de pildă, ale carpo-dacilor, populaţii dacice care au rămas după 106 în afara graniţelor imperiului roman au continuat, dovadă clară că organizarea politică şi militară a acestor populaţii de daci liberi a continuat să existe. O serie întreagă de împăraţi romani s-au confruntat cu un adevărat pericol din partea acestor daci. Au fost nevoiţi şi obligaţi să organizeze şi să trimită expediţii militare de anvergură pentru a stăvili incursiunile pe care ei le făceau în interiorul Daciei romane şi este demn de remarcat asta după retragerea legiunilor romane din Dacia, continuau să atace Imperiul Roman în Moesia şi celelalte regiuni vecine care au rămas sub administraţia romană.”

Deşi autorii au aflat de curând de aceste lucruri, istoria oficială cunoaşte foarte clar şi de foarte mult timp, aspectul revoluţiilor dacice şi a atacurilor dacilor liberi. Este adevărat, se poate spune că nu sunt la fel de populare precum Dacia clasică, provincia romană Dacia sau primele semne ale poporului român. Acest lucru atât din motive obiective (există foarte puţine surse), cât şi din motive subiective (vechea şcoală comunistă). Cât despre revoluţiile şi atacurile în sine, ele nu aveau un rol de rezistenţă culturală şi de civlizaţie, împotriva romanilor. Este greşit să spunem, nu, în totalitate, ci extrem de puţin. La fel ar fi greşit să spunem că avea în totalitate ca şi scop jaful. Nu ele avea în mare parte un rol strategic, într-o oarecare măsură jaful şi într-o oarecare măsură rezistenţa etnică sau mai exact spus, poate un fel de ură împotriva romanilor. Este cunoscut (şi greşit altfel) că aceşti daci liberi au avut o organizare militaro-administrativo-politică şi chiar o linie regală la conducere. Familia costobocă având copiii la Roma pentru control politic probabil, aşa cum se întâmpla mai târziu în cazul Ţărilor Române şi a Imperiului Otoman (v.CIL VI,1801).

32:05 „Cucerirea unei părţi din Dacia şi transformarea ei în provincie romană a indus în mentalitatea neamului o asemenea dorinţă de dreptate cum nu se prea vede la alte popoare. Chiar în timpul lui Traian, au început marile frământări în provincie. Cu greu le-au putut face faţă romanii dar după moartea lui Traian din timpul lui Hadrianus practic au început atacurile dacilor liberi asupra frontierelor provinciei romane Dacia. Aceste atacuri s-au produs aproape prin toate trecătorile carpaţilor. Există documente care atestă incursiuni ale dacilor din Maramureşul de astăzi , din zona Sătmarul de astăzi, prin poarta Someşului care vizau unul din punctele strategice fortificate ale provinciei: Porolissum. Alte atacuri ale costobocilor şi carpilor prin trecătorile carpaţilor şi practic la un moment dat împăraţii romani au început să dezbată şi să întrebe senatul dacă mai merită să menţină stăpânirea la nord de Dunăre şi sigur că această stăpânire trebuia menţinută pentru că în primul rând la nord de Dunăre în munţii Apuseni de astăzi erau minele de aur şi alte metale preţioase de care imperiul avea atâta nevoie pntru a ieşi dintr-o criză financiară prelungită. De fapt aceasta a fost raţiunea principală pentru care imperiul a ţinut cu dinţii să spunem aşa morţiş pentru ca să păstreze teritoriile dacice cucerite la nord de Dunăre. În primul rând a fost vorba de aur, apoi sarea, apoi lemnul şi alte bogăţii ale solului şi subsolului, cu care imperiul roman a reuşit să traverseze mari perioade de criză economico-financiară şi să se salveze.”

Exagerare care în tribunal ar fi numită influenţarea martorului. Desigur că acest sentiment exista şi nu era unic. Avem un celebru exemplu din Britania: „Auferre trucidare rapere falsis nominibus imperium, atque ubi solitudinem faciunt, pacem appellant”, în traducere, [Calgacus: Romanii] „Pustiesc, sacrifică, uzurpă sub titluri false, şi numesc acest lucru imperiu, transformă totul în deşert şi numesc acest lucru, pace” (Tacitus, Agricola, 30). Din nou, comparaţia autorilor este folosită fără studii comparative ceea ce nu o face nici falsă, nici adevărată ci doar neştiinţifică. Intensitatea atacurilor, pe lângă motivele strategice pe care nu le cunoaştem, se mai datorează şi faptului că împăraţii ce i-au urmat lui Traian, erau administratori şi militari din ce în ce mai slabi. Afirmaţia „aproape toate trecătorile” este din aceeaşi categorie neştiinţifică. Deşi există multe date despre aceste atacuri. Cât despre motivaţia cuceririi şi a menţinerii ei, care se referă la bogăţiile Daciei, desigur că resursele erau motivaţia. Desigur că resursele Daciei au cîntărit mult în administraţia imperiului, dar dacă nu era Dacia, era altă provincie care o substituia. Ea este o problemă universală, atât geografic cât şi temporal. Din totdeauna, marile puteri s-au luptat pentru resurse. Nu este o noutate şi nici un argument împotriva romanizării Daciei. Dimpotrivă. Imperiile iberice au „iberizat” America de Sud, Imperiul britanic a anglizat Africa de Sud şi India, etc. Totul pentru resurse.

34:20 „Cancelariile imperiale romane amintesc de conflicte între daci şi legiunile romane în 214, 238, 245, 247. În contextul în care, atacurile au devenit tot mai consistente şi tot mai puternice, practic asistăm la măsuri de apărare şi pentru prima dată, imperiul trece la defensivă. Romanii nu au fost obişnuiţi cu defensiva, ci numai cu ofensiva, pentru a se lăţi marginile imperiului. Iată că aceste atacuri ale dacilor liberi, obligă pentru prima dată imperiul roman să treacă la defensivă şi să-şi construiască limesuri, adică, valuri de apărare. Este o chestiune extraordinară mai puţin tratată în manualele noastre de istorie, mai mult abordată de către istoricii militari ai acelor momente pentru că este şi o lecţie de istorie militară pe care manualele noastre de istorie nu trebuie să o ignore. În acest context, practic mai ales după anul 214, atacurile carpilor se înteţesc de multe ori, ei trec Dunărea în Dobrogea apoi în Moesia, incursiunile lor ajung până în Ellada. În acest context, practic, inclusiv limesul dunărean este întărit cu trupe în căldarea aceasta a munţilor Carpaţi, pe care noi, azi, o numim Transilvania, aduc încă o legiune, legiunea V Macedonica, alături de legiunea XIII Gemina dar toate aceste măsuri până la urmă, nu au dus la un rezultat scontat iar împăraţii înţelepţi au considerat că cea mai bună soluţie pentru imperiu este retragerea armatei şi administraţiei la sud de Dunăre.”

Aceste revoluţii şi atacuri, aşa cum am mai menţionat, nu sunt noutăţi pentru istorici. Nu neg că sunt rar şi slab amintite publicului larg, inclusiv în manualele şcolare. Dar faptul că imperiul roman ar trece în timpul acestor revoluţii şi atacuri dacice la defensivă, este o gravă eroare, o eroare care denotă nu doar lipsa rigorii ştiinţifice de bază ci şi a cunoştinţelor elementare de istorie generală. Limesuri au existat mult înainte de cele dacice: Limes Germanicus, Limes Arabicus, Limes Tripolitanus, la care mai amintim, Zidul lui Hadrian, Zidul Anotnin, etc. Cât despre legiunea V Macedonica, singura perioadă când a lipsit din provincia Dacia după cucerire şi până la retragerea aureliană, a fost în timpul campaniei împotriva parţilor (~160), întorcându-se înapoi în provincie, unde romanii nu se luptau doar cu dacii ci şi cu alte seminţii precum sarmaţii, cvazii, marcomanii care cu siguranţă nu doreau restauraţia etosului dacic în provincie ci aveau motivele lor strategice. Retragerea aureliană nu a avut ca şi cauză generală atacurile dacilor şi a celorlalte seminţii asupra provinciei ci imposibilitatea susţinerii armatei dintr-un complex de cauze ce ţin, în primul rând, valoarea din ce în ce mai slabă a împăraţilor ce iau urmat lui Traian, apoi de atacurile popoarelor migratoare, apoi situaţia economică scăpată de sub control, apoi împăraţii uzurpatori. În orice caz, nu exclusiv cauze revanşarde ale dacilor, aşa cum se insinuează în film. Aşa cum am menţionat aceste sentimente revanşarde trebuie văzute precum o ură (mai mult sau mai puţin intensă) faţă de romani şi mai puţin (spre deloc) ca şi o dorinţă de restaurare a etosului dacic. Pe de altă parte, această cauză păleşte în faţa altora în studiul cauzalităţii retragerii aureliene din Dacia. Cât despre decizia împăraţilor de a se retrage din Dacia, nu ştim dacă a fost înţeleaptă. Acest lucru este doar o bănuială neargumentată. Are doar rolul de a atrage „înţelepciunea” asupra deciziei dacilor liberi de a ataca provincia şi a autorilor de a o semnala. Un simplu truc oratoric.

36:22 „Primul atac important al geţilor este la 248. Cea mai mare expediţie a geţilor însă se consumă în 253 şi anii următori când geţii din Masageţia asistând probabil la o renaştere a Masageţiei, cea care cândva a respins imperiul persan prin regina Tomiris la 529 î.Chr.. Este o expediţie pe uscat, care ajunge în Balcani până în Grecia, şi până în Anatolia, este o expediţie care ajunge pe mare în Bosforul Cimerian, regatul Bosforului Cimerian, pe care îl cucereşte, atacă şi distrug Trapezundul de unde iau numeroase prăzi, apoi se întorc în Crimeea. Este zona în care se retrag după această incursiune geţii, probabil în acestă Geţie mare care exista şi atunci, în vremea acestui atac. Este perioada în care, imperiul roman nu mai controla teritoriul Daciei. Dacia ajunsese cum spun izvoarele romane, o «via gentium», un «drum al popoarelor». Unde ei nu mai au control. Punctul culminant al acestor atacuri îl reprezintă după 257 când dacii liberi şi dacii şi costobocii şi geţii şi alţi fraţi ai lor, au atacat Dacia romană şi în acelaşi timp au atacat sudul Dunării şi au unit cu Dacia nordică, provinciile Iliria, Moesia, Dardania, provinciile din sudul Dunării şi în felul acesta s-a realizat unirea, s-a realizat hotarul Daciei lui Burebista în partea de sud a peninsulei Balcanice. E prima dată când se realizează această unire. După 257. Personalitatea care se impune în perioada aceasta este cel proclamat împărat de către legiunile din Moesia şi Pannonia, Regalianus, Publius Cornelius Regalianus, spune Istoria Augusta că era un bărbat viteaz, priceput în războaie, demn de domnie şi se spune, rudă cu însuşi regele Decebal.”

Dorim să semnalăm câteva erori în paragraful de mai sus. În primul rând în perioada aflată în discuţie, nu mai putem vorbi de geţi ci despre daci, carpi sau costoboci. Etnonimul geţi este utilizat de autorii filmului pentru a le ieşi unele calcule istorice. În al doilea rând, considerăm că autorii se află în posesia unor date eronate, ori le-au descris greşit. Credem că autorii se referă la un atac de amploare care nu a avut loc în 248 ci în anul 170. În anul 248 a avut loc un atac doar până în Dobrogea, al unei coaliţii de carpi, goţi, taifali şi bastarni, conduşi de către regii goţi Arhhaitlus şi Gunthericus, fiind respinşi de C.Messius Quintus Decius. Pe de altă parte, autorii forţează mult comparaţia între geţi şi massageţi, iar prin compararea dacilor liberi cu massageţii şi restaurarea unui etos getic, nici nu înţelegem ce au dorit să spună autorii, nici dovezi nu am văzut în sprijinul acestei ... afirmaţii (nu ştim cum altcumva s-o denumim). Evenimentele care îi duc pe carpi în alianţă cu alte seminţii până la Bosfor, trebuie privite neapărat în legătură cu situaţia critică în care se afla imperiul, inclusiv armata romană, în timpul lui Valerian, acesta văzându-se atacat atât de seminţiile nord-danubiene cât şi de către perşi, atacuri în faţa cărora nu poate rezista. Aşadar situaţia în care se afla imperiul roman era extrem de delicată iar atacurile dacilor liberi au fost doar o parte din cauzele declinului, nicidecum cauza majoritară. O restaurare sub orice formă a regatului lui Burebista în anul 257, este o formulare pe care o considerăm nefericită, care trebuie expusă cu mare grijă şi cu multe argumente. Asemenea ipoteze, în lumea ştiinţifică nu se fac aşa uşor. Referitor la Regalianus, în primul rând nu se cunoaşte numele exact al acestuia ci doar iniţialele: C.P.C. Regalianus. În al doilea rând informaţia conform căreia acesta ar fi dac, există şi se află în opera Historia Augusta, capitolul Tyranni Triginta, X. Cât despre restauraţia dacică a acestuia, nu trebuie aruncată cu uşurinţă, deoarece, situaţia este foarte complicată. În primul rând, aşa cum este denumită şi cartea (în sensul de capitol) din Historia Augusta, Regalian a fost unul din cei 30 de uzurpatori din timpul lui Gallienus. În al doilea rând, Historia Augusta este un izvor cu probleme (nu fals!), în al treilea rând, contextul din Historia Augusta în care este amintit Regalian, denotă o construcţie a genealogiei pentru a justifica dreptul divin şi genetic la tron, decât o documentare. Ce este sigur, autorii nu au studiat atent acest izvor.

38:42 „Cele două legiuni care au rămas în Dacia să apere hotarul de nord, au avut serioase dificultăţi în a-i înfrunta pe atacatorii, de regulă carpii, aliaţi cu dacii liberi din exteriorul arcului carpatic, care după anul 200 şi mai ales în timpul lui Aurelian, chiar au dobândit victorii împotriva luptătorilor din cele două legiuni, ceea ce a determinat şi retragerea trupelor din partea de Dacie pe care o cuceriseră şi o transformaseră în provincie romană.”

Faptele prezentate sunt corecte. Dacii liberi au atacat provincia Dacia şi chiar au repurtat unele victorii în faţa romanilor. Dar desigur că informaţiile oferite de autorii filmului sunt incomplete. În primul rând dacii nu au atacat doar cele două legiuni din provincia Dacia ci şi alte provincii de la sud de Dunăre. Dacii liberi nu au atacat singuri. Atacurile de multe ori erau în alianţă cu alte seminţii nord-dunărene. De multe ori atacaurile erau doar ale altor seminţii. În plus, retragerea aureliană nu s-a datorat exclusiv atacurilor dacilor liberi. Aşa cum am mai menţionat, situaţia imperiului roman era extrem de sensibilă în aceste vremuri, fiind foarte departe de stabilitatea din timpul lui Traian. Atacurile veneau necontenit din toate direcţiile, puterea economică scăzuse foarte mult, armata nu putea fi susţinută ceea ce a dus la apariţia uzurpatorilor, etc. Ce este sigur, toată pleiada de probleme a imperiului roman, nici măcar în provincia Dacia, nu gravita în jurul dacilor sau a dacilor liberi. Şi mai sigur, este faptul că problema e departe de o restauraţie a etosului dacic, aşa cum s-ar putea desprinde din film, prin omisiunea unor informaţii.

39:20 „Cine a ocupat fosta provincie romană? N-a ocupat-o altcineva decât fraţii celor subjugaţi, adică dacii liberi şi în primul rând, carpii şi costobocii care au reuşit să rupă frontiera imperiului şi să-şi recupereze teritoriile care în urmă cu 165 de ani, intraseră sub stăpânirea imeperială romană.”

Utilizarea expresiilor „fraţi”, „subjugaţi”, „ruperea frontierei”, „recuperarea teritoriilor”, folosite toate în contextul retragerii aureliane este tendenţioasă. Noi nu dorim să negăm existenţa, într-o anumită măsură a sentimentului de apartenenţă a dacilor liberi la un etos ce include şi provincia Dacia, nici sentimentul de recuperarea a vechilor teritorii, dar acestea nu au voie să fie scoase dintr-un context mult mai larg. Să nu uităm că de la cucerire până la retragerea aureliană, au trecut 165 de ani. Adică foarte mulţi, reprezentate de multe generaţii. Situaţia s-a schimabt enorm în acest interval. Autorii vor să iasă din extrema romanizării pure dar cad în cea dacomană, unde doar aspecte pur dacice contează. În acest paragraf să nu uităm că dacii erau înconjuraţi de numeroase seminţii cu care uneori se aliau.

39:45 „Aurelian era noul împărat al imperiului, folosind o formulă foarte înţeleaptă, îşi retrage armata şi provincialii după ce recuperase Moesia şi Iliria, provinciile sud-dunărene şi de aceea el e socotit restauratorul imperiului şi cinstit ca atare de contemporani. De Senat şi de contemporanii lui. Şi cade la înţelegere cu dacii liberi pe baza unor subsidii pe care le dădea acestora pentru a asigura securitatea graniţei dunărene pentru imperiu şi fireşte şi îndepărtarea altor atacuri. Iată o formulă de apropiere între imperiu şi daci, adică să îi respecte după războaiele pe care le-au purtat dacii liberi până atunci iar ei au gândit că e bine în continuare cu imperiul de la care pot profita dar era prea târzie, de aceasta, atacurile au şi continuat când subsidiile s-au diminuat sau au fost luate de tot.”

Afirmaţii în linii mari corecte cu observaţia că din nou, sunt prezentate mult simplificat faţă de realitatea geo-politică şi etnică din acele vremuri, lucruri care în acest fel, sunt manipulate să ducă la o concluzie tendenţioasă şi anume aceea că dacii şi-au fi impus respectul cu arma. Este adevărat că erau războinici apreciaţi şi temuţi, este adevărat că ei au dus la schimbarea echipamentului roman de luptă, este adevărat că au pus mari probleme imperiului, dar trebuie menţionat că imperiul era într-o situaţie dificilă, dacii nu erau singurii atacatori, aceste „subsidii” erau o practică strategică curentă şi nu ceva deosebit în cazul dacilor liberi care la nivel politic nici nu erau „sfinţi” şi ei jefuiau, şi ei cereau subsidii ca să nu atace (iată nu vorbim de defensivă din motive justiţiare), chiar dacă din eventuale raţiuni defensive. Aşadar, aş vrea să atrag atenţia că autorii filmului doresc din nou să creeze o imagine incompletă a dacilor prin omisiune pentru a-i sustrage astfel romanizării.

40:55 „În 381, adică 110-120 de ani după retragerea aureliană, legiunilor romane din Dacia, aflăm de la Zosimus că împăratul Teodosie respinge cu greu o invazie a carpo-dacilor în interiorul graniţelor imperiului roman de răsărit.”

Această menţiune există şi cităm: „Theodosie respinse pe sciri şi carpodaci amestecaţi cu huni şi învingându-i în luptă îi sili să treacă Istrul şi să se întoarcă la locurile lor” (Zosimus, Hisotia Nova, IV,34). Aşadar, nu putem vorbi nici de atacuri cu miză etnică nici de mari probleme puse imperiului (nu fără dovezi suplimentare, clare şi imbatabile, desigur). Aceasta dacă scoatem citatul din context. Dacă studiem izvorul per ansamblu, aflăm tot felul de date care modifică radical scena: de exemplu, dacii atacau pentru a jefui (I,23), sub numele arhaizant de sciţi îi găsim pe goţi şi atunci ne întrebăm pe cine găsim sub numele arhaizant de daci? Poate daci, poate, deja, altă etnie. Problema este oricum, numai simplă nu (I, 27). În această operă se fac multe confuzii între neamuri diferite precum goţii, peucinii, herulii, sciţii, etc. În alt loc aflăm că dacii se înrolau de bună voie în armata romană (IV,7), fapt care şubrezeşte teoria luptei pentru restauraţia etosului. Prin aceste paragrafe nu vrem altceva decât să atragem atenţia asupra fatpului că autorii filmului prezintă fapte mult simplificate (intenţionat sau din neştiinţă) care duc la concluzii greşite. Realitatea istorică este de o complexitate covârşitoare, cu multe nuanţe de gri şi de multe ori altfel decât poate ne-am dori-o, situaţie reflectată foarte bine de izvoarele istorice şi arheologice, lucru care cere cercetări extrem de amănunţite şi o prezentare obiectivă a lor.

41:29 „Oare de ce nu apar aceste informaţii în cărţile de istorie? Pentru că ar face ridicolă teoria romanizării, pentru că vorbim despre o continuitate a dacilor după cucerirea romană, există oare interese externe care au dus la o asemenea schilodire a istoriei naţionale? Fără îndoială, orice român onest îşi pune astfel de întrebări.”

Nu voi nega că există lucruri care sunt diseminate publicului larg mai puţin decât ar fi nevoie. Nu există o publicistică perfectă niciunde. Dar nu pot să nu atrag atenţia că aceste informaţii sunt cunoscute istoricilor de foarte mult timp. Din nou nu voi comenta interpretarea lor deoarece şi această discuţie este extrem de complexă. Dacă luăm doar citatele, voi menţiona numai colecţia Fontes Historiae Daco-Romanae a fost publicată înainte ca mulţi dintre autorii filmului să se nască, deci dumnealor nu au descoperit nimic nou şi nimic revoluţionar. Dimpotrivă au descoperit: unele citate antice sau medievale pe care le-au interpretat fără contextul din care provin şi fără a le corobora cu alte informaţii istorice, lucru care de multe ori îi pune pe piste greşite şi uneori ridicole. Deşi menţionăm că uneori formulează şi unele întrebări cărora istoriografia are dificultăţi în a le răspunde, lucru însă care nu le permite să arunce la gunoi munca unei întregi profesii şi să-i jignească în mod repetat. Sunt nevoit să repet în mod obsesiv eroarea (inteţionată sau nu, irelevant) că istoriografia nu neagă continuitatea dacilor după cucerirea romană ci o discută mult până la sfârşitul primului mileniu. Atâta doar că discuţiile sunt dificile din cauza sărăciei argumentelor ştiinţifice. Am mai menţionat că este cunoscută imixtiunea politicului chiar şi a cercurilor oculte în cultură pe care o modifică pentru obţinerea de avantaje dar eu aş îndemna să lăsăm deoparte (oricât de incitant ar fi domeniul pentru unii) şi să permitem specialiştilor să se ocupe de aceste lucruri, vorbesc de serviciile de informaţii. Mai ales când aceste demersuri sunt publice. Este de-ajuns acest ping-pong semidoct cu informaţii istorice. Nu neg dreptul la liberă exprimare dar fac apel la obligativitatea responsabilităţii afirmaţiilor publice şi critic modul în care tagma istoricilor este jignită cu idei nesusţinute de argumente solide şi mai rău, uneori false. Cât despre expresia cu „românul onest” este un artificiu oratoric căruia orice om cerebral îi găseşte şiretlicul.

42:03 „Dovezile care vorbesc despre continuitatea dacilor pe aceste meleaguri, până în zilele noastre, sunt din ce în ce mai numeroase. Lucruri care până nu demult erau ascunse, astăzi, ies la lumină. Adevărul trebuie să triumfe.”

Descoperiri noi se fac necontenit şi teoriile istoricilor se ajustează în continuu în funcţie de acestea. Nu este un secret, este felul în care funcţionează ştiinţa. Dar teorii fără argumente nu veţi vedea niciodată în lumea ştiinţifică doctă. Deşi există şi excepţii clinice sau frauduloase care întăresc regula. „Noile dovezi” pot fi noi pentru neprofesionişti şi doar pentru ei o surpriză. Cât despre expresia bombastică „adevărul trebuie să triumfe” este o simplă figură de stil care maschează lacune informaţionale şi de doctrină ştiinţifică din partea autorilor filmului, în sensul că aşa cum am demonstrat deja, unele argumente ale autorilor sunt false, denaturate iar altele incomplete. În plus, orice om cu doctrină ştiinţifică de bază, ştie că nu există un adevăr absolut ci o neîncetată şi fără de sfârşit descoperire a realităţii şi ajustare a vechilor teorii. Aşa cum spunea Napoleon Bonaparte, „istoria este minciuna pe care nimeni nu o contestă”.

42:30 „Adevăratul factor de supravieţuire biologică, genetic, spiritual, cultural, etno-socială, a produs-o elementul dacic.”

Eh! S-o luăm pe bucăţi: elementul biologic şi genetic nu îl discut. Autorii au adus în discuţie un studiu de genetică care ar demonstra că suntem din seminţia tracă. Studii mai serioase şi mai ample spun ceva uşor diferit dar deocamdată nu voi discuta acest aspect până în momentul citirii atente a studiului şi comparării lui cu altele executate la nivel european. Spiritual, este parţial adevărat, în sensul că spiritualitatea şi civilizaţia satului românesc connţine multe elemente din substratul dacic, greu de identificat deoarece studiile etno-folclorice sunt interpretabile prin însăşi natura lor. Dar lingvistic, tot ce se cunoaşte în acest moment este faptul că începând cu anul 1521 vorbim limba română, o limbă romanică (nativă sau adoptată). Până la descoperirea unui text în limba dacă, orice presupunere (cultă sau amatoricească) este doar atât: o presupunere. O presupunere, care bazat pe faptul că a existat o provincie romană şi a existat romanizări din urma cărora au rezultat limbi romanice, că există nişte reguli lingvistice, înseamnă că vorbim o limbă de sorginte latină. În rest, spiritualitatea cultă românească este tot de sorginte romană prin romanizarea administraţiei Daciei şi a reromanizărilor târzii. În cultura şi civilizaţia satului românesc, găsim într-adevăr, majoritar urme din substratul geto-dacic.

42:49 „În sec.IV, Theodoretos din Kiros, un episcop creştin care scrie despre evoluţia vieţii bisericeşti în imperiul bizantin, scrie de o întrunire, de un sfânt sinod, convocat de Constantius, unul din fiii lui Constantin cel Mare la Serdica, despre care chiar el pomeneşte că este o metropolă locuită de neamul dacilor. Deci el spune în limba greacă, spunând „dakon etnon”, referirea este în paranteză, într-adevăr, dar nu e nici o confuzie. Nu se mai vorbeşte despre geţi, se vorbeşte efectiv despre neamul dacilor. Iar în enumerarea ierarhilor din cei 250 de ierarhi veniţi din toate părţile Imperiului Roman, din Spania, din Italia, din alte părţi, sunt pomeniţi şi ierarhi din Dacia, apoi din Dardania despre care se spune că era o Dacie subdunăreană, o nouă Dacie, o altă Dacie şi este pomenită şi Tracia ca fiind o zonă aparte. Deci Dacia, o a doua Dacie subdunăreană şi Tracia.”

O Dacie, două Dacii, o Danemarcă Dacie, o Spanie Dacie, o Anglie Dacie, o Massageţie Dacie, o Africă Dacie, o Japonie Dacie, un ev mediu Dacic, o Dacie a lui Mihai, o Dacie a lui Horea, o Dacie a lui Eminescu, o Dacie a lui 2012, o lume Dacică, un Univers Dacic. „Totul trebuie OARECUM dacizat”, spune citatul corect al marelui poet român. Aş înlocui oarecum cu oricum, numai daci să fie! Am fost rău şi total neprofesionist prin acest comentariu dar îmi arog acelaşi drept pe care îl au şi autorii filmului: dreptul la liberă exprimare (a ideilor nesusţinute de argumente). Sau cu argumente scoase din context, aşa cum se întâmplă în paragraful de mai sus. În primul rând istoriografia modernă consideră că în sec.IV mai existau daci. Mai greu este de explicat sub ce formă şi care era gradul de romanizare. Nu din cauze oculte ci din cauza sărăciei de izvoare. Pe de altă parte, referitor la izvoare, de multe ori, se face confuzie între daci şi alte etnii (danezi-daci, goţi-geţi) şi de asemenea între Dacia şi alte regiuni geografice (Danemarca-Dacia). Trebuie înţeles că unele exemple nu fac referire la etosul dacic şi slalomul prin acest hăţiş plin de confuzii este extrem de dificil. Exemplele sunt prea numeroase şi prea complexe pentru a le aborda aici. În altă ordine de idei, de multe ori găsim în izvoare numele Dacia ca nume arhaizant pentru Ţările Româneşti, lucru pe care se întâmplă şi pentru alte ţări, ceea ce nu le face implicit continuatoare ale vechilor civilizaţii. Dar să punem puţin sub lupă, citatul menţionat de autori. Aşa cum ne-am obişnuit, în primul rând nu ne oferă sursa exactă. Aceasta este: Theodoretos, Istoria ecleziastică, II, 4,6, iar citatul este: „Constantius porunci ca episcopii, atât cei din Răsărit cât şi cei din Apus să se adune în Sardica (oraş ILLIRIC, metropolă a dacilor)”. Păi este illiric sau dacic? După cum vedem, confuziile sunt extinse în aceste izvoare şi scoaterea lor din context absolut ameţitoare pentru noi teorii. În acest caz concret, trebuie redat tot citatul, apoi luat notă de illiri, apoi verificat arheologic, dacă Serdica putea fi „oraşul dacilor”, apoi studiat autorul şi contextul geo-politic al vremii, apoi făcut public. Eu nu spun dacă autorii au greşit sau nu, doar vă întreb: câte din aceste lucruri au făcut autorii? Nici măcar unul. Vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile de rigoare.

44:17 „Informaţii despre activităţi militare ale dacilor, nu avem doar de la sfârşitul antichităţii şi începutul evului mediu timpuriu. Ele merg chiar până în plin ev mediu. De pildă istoricul bizantin Laonicus vorbeşte în 1396 despre dacii care erau un neam viteaz în ale războiului şi care l-au însoţit pe Sigismund de Luxemburg în această nefericită cruciadă, referindu-se evident la acea campanie militară creştină despre care ştim cu toţii că s-a soldat cu un eşec.”

La auzul acestor afirmaţii mi-a scăpat o expresie total neştiinţifică dar pe care o voi reproduce exact: „Haules! Baules!”. Autorii filmului se referă din nou la un izvor de ev mediu care într-adevăr vorbeşte despre daci. Nu voi detalia aici modul în care dumnealor scot din context citatul din opera autorului mai sus menţionat (citate pe care nici nu le oferă şi la care nici nu fac trimitere) şi nici informaţiile pe care le ignoră. Voi da doar două citate din acelaşi izvor care vor lămuri orice om cu bun simţ logic cum stau lucrurile: „Cum şi neamul care locuieşte din Dacia până în Pont şi care se extinde în Tesalia vlahi se numesc şi unii şi ceilalţi şi n-aş putea să explic care din aceştia la care au venit.” (Laonic Chalcocondil, Expuneri istorice, 31D (I), 35B) „Şi se pregătea [Baiazid I] din plin din această pricină să năvălească în Peloponez, dar i-a venit vestea că peonii şi celţii şi nu puţini dintre germani s-au adunat sub conducerea lui Sigismund regele şi autocratul romanilor, ca să pornească împotriva lui şi că se pregătesc să treacă Istrul şi că ar avea cu ei şi pe daci, un neam nu lipsit de vitejie, drept călăuze la drum şi să deschidă calea oştirii.” (L.C., E.I., 63/64 D(I), 69B) Din primul citat se desprinde faptul că în acea perioadă avem vlahi nu daci, iar din al doilea faptul că popoarele contemporane autorului sunt descrise cu denumirile arhaizante: daci=vlahi, peoni=unguri, celţi=francezi, tribali=sârbi, etc. Nu mai adaug alte comentarii, deoarece îmi este penibil mie, să repet felul în care autorii filmului interpretează izvoarele.

44:52 „Este foarte curios la Deva în biserica reformată, să găsim o placă funerară care este încastrată acum în acest moment în zidul interior al bisericii, o placă funerară închinată de Dominic Dobo, voievod al Transilvaniei pe la 1540 când îşi îngroapă soţia, pe Ecaterina Dobo şi scrie pe această placă faptul că el rămâne în veci neconsolat stăpân peste dacii şi geţii din munţi. Ce poate să însemne acest lucru? A fost o placă descoperită de Nicolae Iorga. La începutul sec.XX. A fost menţionată, a fost cercetată. Sigur, după dispariţia lui Iorga, a dispărut şi interesul faţă de această placă. Am descoperit-o întâmplător, cititind lucrările lui Iorga şi m-am dus s-o văd acolo, era astupată de un dulap şi evident am făcut demersurile necesare pentru ca ea să fie inclusă în patrimoniul cultural mobil al României. Aceasta este o dovadă foarte clară că pe la 1500, deci sec.XVI, vorbim despre daci şi geţi. Nu-i uităm, nu este acel secol negru al interdicţiei cuvântului dac şi get, ba mai mult, avem de-a face cu o etnie care trăieşte în munţi, daci şi geţi. La fel cum pe la 1598, maghiarii îl numesc pe Mihai Viteazul, «Malus Dacus», «Dacul cel Rău» care pregăteşte un mare război împotriva lor şi unifică defapt ce, teritoriile care vorbeau aceeaşi limbă, fostele teritorii ale Daciei, respectiv de aceea el este numit Malus Dacus, lucru de altfel contestat de unii istorici, fiecare cu motive mai mult sau mai puţin puerile. La dovezi ale continuităţii, putem să-i amintim pe Horea pe care noi toţi l-am învăţat, un ţăran cu codiţe şi cu opinci, cu nojiţe, cu suman, dar curios, un ţăran din Transilvania, primit de trei ori de împăratul de la Viena. Iar în Cronica Pictată de la Viena, el apare ca Horea Rex Daciae. Horea, Regele Daciei. De ce? Şi acest lucru este lăsat la o parte şi foarte mulţi istorici invocă sau se ascund după deget spunând că aceste denumiri de daci, de Dacia erau rodul unei reminiscenţe ale Renaşterii în care toată lumea vroia să se ancoreze din punct de vedere cultural şi spiritual în trecutul glorios al naţiunii noastre.”

Lăudăm scoaterea la lumină a monumentelor şi informaţiilor despre daci, Dacia dar dorim să atragem atenţia asupra erorilor de interpretare a lor, lucru care ar trebui lăsat pe seama celor cu pregătire de specialitate. Sunt menţionate fapte perfect adevărate şi incontestabile din punct de vedere istoric. Autorii greşesc într-un amănunt: continuitatea nu înseamnă neschimbare. Dumnealor folosesc cuvântul continuitate în sensul de continuitate etnică a dacilor, nu doar neîntreruptă ci şi neschimbată, ceea ce este fals. Perspectiva corectă este că în spaţiul carpato-danubiano-pontic, avem locuire continuă din preistorie până în 2012 dar foarte important: maimuţa nu este tot una cu omul, omul preistoric nu este tot una cu tracul, tracul nu este tot una cu dacul, dacul nu este tot una cu vlahul, vlahul nu e totuna cu românul din 2012. Şi totuşi etnonimele daci şi get apar până în Evul Mediu. Explicaţia o dau înşişi autorii: romantismul european al vremii a adus moda denumirilor arhaizante: daci, peoni, tribali, sciţi, iliri, celţi. Nu este doar cazul dacilor şi al Ţărilor Române ci acest curent, este valabil peste tot în Europa (mai ales în mediile culte ale vremii). Aşa cum am mai demonstrat clar în paragraful anterior, credeţi că sârbii credeau într-o continuitate etnică triballică? Dacă am scoate această informaţie a lui Laonic Chalcocondil din context ar ieşi o gogomănie cât casa. Din acest motiv, istoricii nu amintesc excesiv aceste informaţii. Nu din cauze oculte. Autorii filmului, însă, se ascund în spatele unor dorinţe de ancorare în trecutul dacic şi interpretează eronat informaţiile care sunt în faţa dumnealor.

48:02 „Cu ani în urmă, am găsit la Biblioteca Academiei, colecţia de manuscrise franţuzeşti, «Un Cântec al Dacului», «Le Chant du Dace». Poemul a fost scris de un poet francez la vremea respectivă, profesor la un pension privat şi apoi, ceva mai târziu profesor la Colegiul Sf.Sava din Bucureşti. Şi poemul a fost citit la curtea domnitorului Alexandru Grigore Ghica, care sărbătorea întemeierea oraşului Alexandria. Făcându-se o paralelă între Alexandru cel Mare într-un fel şi Alexandru din sec.XIX. Şi amintindu-se că el va fi un purtător al virtuţilor dacice.”

În ultima vreme, au apărut ca ciupercile după ploaie festivalurile antice, cele dacice în speţă (fapt lăudabil din multe puncte de vedere). Peste secole credeţi că ele vor fi privite drept o mărturie a continuităţii etosului dacic până în 2012 sau o comemorare a strămoşilor daci (printre alţii) ai poporului român? Nu aş vrea să intru în discuţia că unii cetăţeni se consideră daci şi nu români. Şi în Cehia la recensământul din 2011, 15.070 de cetăţeni la secţiunea religie s-au declarat «cavaler jedi». Asta nu înseamnă că sunt sănătoşi la cap.

48:55 „Un alt element foarte izolat dealtfel, o reprezintă acea cruce din vis pe care orice locuitor al Văii Grădiştei poate să îţi povestească atunci când te întâlneşti cu el şi poţi să-i câştigi bunăvoinţa. Este vorba de o cruce de piatră din calcar, calcar de Măgura Călanului, de acolo de unde dacii exploatau calcarul pentru construcţiile lor atât cele culturale cât şi cele militare, o cruce care conţine mai multe elemente. Sus în partea superioară, avem de-a face cu inscripţia tradiţională ortodoxă după care urmează floarea vieţii, o floare de certă sorginte păgână pe care o găsim pe aproape toate costumele populare aşa cum o găsim în ceramica descoperită la Sarmizegetusa şi în celelalte cetăţi dacice. Dedesubt urmează două cruci romane, tipic romane, iar la baza ei scrie «Anno Domini 1834», dar acel 1 din faţă, nu este un 1 ci o Λ. Este o chestie foarte curioasă atâta timp cât avem o lămurire foarte clară, au fost foarte mulţi oameni acolo, nimeni n-a mai văzut aşa ceva, inclusiv din rândul preoţilor ortodocşi spun că aşa ceva n-a existat, nu s-au mai confruntat cu astfel de situaţii şi este ceva curios. Nimeni nu dă explicaţii şi nimeni nu merge mai departe să cerceteze chestia cu acestă aglomerare spirituală pe o singură cruce. O cruce defapt creştină până la urmă.”

Nu e nimica de mirare. E ceva extrem de banal. E un 1, pur şi simplu, a se vedea direcţia înclinată în care a scris primele două rânduri. Nu ar fi exclus să fi început cu hasta verticală a lui 1, după care, fugindu-i dalta spre stânga, s-a decis să o transforme în cea oblică. Genul ăsta de întâmplare nu poate fi verificată nicicum, pentru că nu a fost nimeni lângă el în 1850, să vadă dacă şi-a zdrelit degetul au ba. Ca detaliu, e bine de ştiut că lambda poate însemna 7 în perioada Renaşterii (e de fapt un 7 arab, dar redat mai elegant). Numai că aici e o trăsnaie pură. A zice că lambda pentru 1 e dacic e ca şi cum ai spune că musca cu o singură aripă e specifică zonei Bărăganului. Arăţi două poze cu două muşte fără o aripă şi zici că ai identificat o nouă specie. Dar una dintre muşte riscă să fie handicapată din naştere, iar aripa celeilalte se prea poate să o fi rupt chiar tu. După cum vedeţi o astfel de teorie presupune o documentare serioasă cu adevărat complexă şi pluridisciplinară. Mai util ar fi dacă autorii ar repertoria de exemplu crucile astea, care sunt absolut superbe. Dacă ar face asta, ar face un real serviciu comunităţii academice. Şi s-ar alege cu un onest sentiment de plăcere şi recunoastere. Dar, să revenim. Mulţumim autorilor filmului că ne oferă exemplul perfect că romanizarea a existat şi poporul român este o sinteză multiculturală, desigur cu un puternic substrat dacic. Floarea vieţii este universal prezentă, inclusiv în India şi China, asta nu înseamnă că suntem chinezi sau indieni din punct de vedere genetic sau spiritual. Dacă urmaşii dacilor au preluat până la urmă creştinismul, de ce nu ar fi preluat şi latina sau alte obiceiuri romane? Paragraful de mai sus pe lângă aceste incongruenţe logice mai prezintă şi unele artificii de limbaj precum: crucea din vis, toţi locuitorii, (în context toate) celelalte cetăţi dacice, etc. Informaţii clar exagerate care subliminal denotă o vastă cercetare a autorilor filmului, care este sublimă dar lipseşte cu desăvârşire. Cât despre litera lambda nu este altceva decât cifra 1.

50:52 „Potrivit celor spuse până acum, continuitatea dacilor pe aceste meleaguri este confirmată de prea multe surse istorice şi de prea multe probe materiale pentru ca ea să mai poată fi ignorată.”

Aici (intenţionat sau nu, din nou irelevant) este folosit un procedeu utilizat în marketing, un simplu şiretlic (sau scăpare?) logic. Gândiţi-vă la o reclamă la pastă de dinţi în care se afirmă: «dinţi cu până la 45% mai albi». Este o expresie corectă care înglobează un interval de la 0 la 45%. Pasta de dinţi din reclamă poate într-adevăr să vă albească dinţii cu 45% dar deasemenea şi cu 0%, mai exact gradul de albire garantat se află în intervalul 0-45%. În acelaşi mod, autorii afirmă că această continuitate a dacilor nu poate fi ignorată. Este o afirmaţie tendenţioasă. Din două motive. În primul rând că nimeni (după demontarea vidului demografic) nu a negat continuitatea elementelor dacice, nici măcar istoricii profesionişti (atât de jigniţi de autorii filmului), elementele dacice fiind obiect de studiu din numeroase discipline: lingvistică (cuvinte de substrat pe care le folosim şi astăzi), folclor (numeroase tradiţii practicate până astăzi, de exemplu Căluşarii), moştenire identitară (de exemplu Automobile Dacia), lucru care nu înseamnă că suntem daci. În al doilea rând, continuitatea nu înseamnă doar daci. Înseamnă daci la care s-au alipit în continuu elemente de genetică, cultură şi civilizaţie romane, slave, etc. Suma acestor influenţe ne fac români.

51:08 „Contest mistificările şi bazaconiile care fac privire la «terra vacuum» în Transilvania prin infuzia de populaţie suprasaturată din munţi şi că o lume de oieri şi de ciobani i-au ... cum se cheamă, i-au depăşit numericeşte, i-au surclasat numericeşte în spaţiile acestea. Aceste teorii idioate trebuiesc respinse, trebuiesc nu numai respinse ci pur şi simplu spulberate prin ştiinţă şi prin aducerea în discursul public la zi în memoria şi conştiinţa celor care trăim astăzi a adevăratelor surse care ne demonstrează perenitatea, continuitatea şi dacă vreţi, ancestralitatea pe aceste locuri.”

Acelaşi truc descris mai sus. Perfect adevărat cu menţiunea că aceste teorii au fost combătute prin argumente aduse de Şcoala Ardeleană, A.D.Xenopol şi mai apoi rafinate de istoricii moderni. Nimeni nu contestă continuitatea locuirii pe aceste meleaguri. În ce mod, însă, are loc această continuitate, este o altă discuţie. Considerăm că autorii greşesc însă când exclud romanizarea (atenţie, care nu a fost totală ci parţială) şi că etosul dacic ar fi fost menţinut neschimbat din antichitate până astăzi. Această variantă a continuităţii este total greşită.

52:14 „Cu siguranţă, dorinţa unora de a conserva actuala variantă a istoriei noastre este justificată de interese mai mari decât protejarea unei cariere construită şi pe teoria romanizării. Şi asta pentru că dovedirea continuităţii dacilor poate lăsa fără obiectul muncii iredentismul maghiar şi poate pune problema reîntregirii spaţiului etnic şi spiritual al vechii Dacii.”

Aşa cum am mai menţionat, voi fi nevoit să repet că autorii din nou privesc greşit continuitatea dacilor. Restul discuţiei şi subiectelor nu ar avea ce căuta într-un pretins documentar istoric. Un adevărat documentar istoric nu face istorie pro sau contra, face doar istorie şi nu politică. Nu cred să existe istoric specializat pe perioada antică care să nu viseze la descoperirea unui text în limba dacică şi să intre în cărţile de istorie. Până atunci rămânem la teoriile care în acest moment sunt susţinute de dovezi. Toeriile separaţioniste alimentate de filmul aflat în discuţie nu ia pâinea de la gura nici unui istoric dar ar putea oferi o pâine autorilor filmului.

52:59 „Primii paşi care trebuie să-i facem în acest proces de recuperare a adevărului istoric ar trebui să ne îndrepte către protejarea şi cercetarea vestigiilor dacice.”

Afirmaţie perfect adevărată. Cu siguranţă că istoricii, nu sunt în deplinătatea lor oameni fără cusur. Cu siguranţă s-au comis şi greşeli de tot felul dar să nu uităm că istoricii au urmat ani şi ani de studii de specialitate pe care un amator nu îi poate batjocori după nişte simţăminte, să nu uităm că depun o muncă deosebită pe salarii extrem de mici, să nu uităm că România nu este una dintre ţările bogate, aşadar cultura este deseori lăsată la urmă în bugetul de stat. Deci, bunăvoinţa nu este de ajuns pentru a demara proiecte de mare anvergură, sau, invităm autorii acestor filme să demareze măcar un proiect de mare anvergură şi apoi au dreptul de a ridica pretenţii de a critica istoricii. Chiar şi în această variantă, tot nu ar avea dreptul să-i jignească. În ultimul timp însă, accesul la fonduri europene a deschis drumul proiectelor mari de cercetare şi introducere în circuitul turistic şi în cultura publică a acestor monumente. Să acuzi este extrem de uşor. Însă să pui în aplicare un plan de cercetare, necesită bani, oameni, aparatură sofisticată, timp, cunoştinţe de tot soiul, etc. Este oricum, numai uşor nu! Sau mă rog, de vorbit e simplu, desigur!

53:15 „Sarmizegetusa este locul în care se întâmplă exact ceea ce nu trebuie să se întâmple. Şi folosim termenul de Sarmizegetusa un pic generic pentru că acolo avem de-a face cu un întreg sistem defensiv fortificat al cetăţilor dacice din munţii Şureanu. Avem saşe cetăţi înglobate în patrimoniul Unesco, cetăţi care din păcate până în acest moment sunt într-o paragină cumplită. Lipseşte cu desăvârşire protecţia lor, cercetarea arheologică deşi din punct de vedere calitativ este una în acest moment una ireproşabilă, din punct de vedere cantitativ este infimă. Mai puţin de 5% din acest areal este cercetat din punct de vedere sistematic. Sigur, arheologii de astăzi cu mijloace moderne, un inventar mai performant, caută să astupe sau să îndrepte greşelile pe care înaintaşii lor le-au făcut în aceste săpături. Dar tot nu este suficient. A sta trei săptămâni pe an la săpături la Sarmizegetusa sau în oricare altă cetate dacică în nişte condiţii demne de comparat cu Auschwitz-ul nu pot să-ţi aducă acele rezultate pe care le aştepţi. Lipsa banilor lipsa infrastructurii, fac ca cercetările să fie foarte îngreunate şi rezultatele pe măsură. Este clar că în orice ţară dezvoltată, din punct de vedere cultural şi spiritual, arheologia se face cu totul şi cu totul altfel. Arheologia nu poate trăi singură. Arheologia trebuie înglobată într-o cercetare pluridisciplinară. Istoria adevărată nu o poate face un arheolog. El trebuie să coopereze cu mai mulţi oameni din domenii diferite. Respectiv în munţii Orăştiei este obligatorie matematica, este obligatorie etnologia, este obligatorie fizica, este obligatorie astronomia ca să poţi ajunge să afli odată şi odată ce au însemnat acele aliniamente de piatră la care noi acuma le spunem sanctuare. Da, sigur, sunt păreri, sunt foarte multe păreri care unele se bat cap în cap, care atribuie acestor aliniamente de piatră funcţii diverse. Unii spun că sunt altare închinate unor zeităţi, alţii spun că sunt calendare. Ei, până vom ajunge să pricepem defapt sensul acestor aliniamente de piatră, va trebui să creăm acele echipe pluridisciplinare fără de care istoria nu poate fi scrisă. Nu poţi să scrii istoria cu aceşti 3% pe care îi avem acum, aşa cum nu poţi face o analiză literară a poemului Luceafărul cunoscând doar primele două strofe.”

În sfârşit un citat cu care nu doar suntem de acord ci unul cu adevărat frumos. Vom începe prin a felicita autorii pentru acest paragraf. Au scos în evidenţă problemele, nu au acuzat tagma istoricilor, au arătat că s-au făcut multe dar sunt mult mai multe de făcut. Lucrurile care urmează necesită uriaşe resurse ce nu depind de istorici dar sunt lucruri care depind de ei. Cercetarea pluridisciplinară este foarte importantă, etc. Încheiem cu unele observaţii mai mici sau mai mari, care trebuie făcute având în vedere atât ansamblul filmului cât şi citatul de mai sus. Autorii nu au făcut nimic în această direcţie. Au intuit problemele şi au pus degetul pe rană dar nici rezultate nu au care să le dea dreptul să dea lecţii arheologilor şi istoricilor în general. Socoteala de acasă nu prea îi tot una cu cea din târg. În plus: condiţiile de cort pot fi considerate de unii plăcere şi relaxare iar de alţii, iată, Auschwitz, dacă se construiau barăci permanente (cum defapt au şi existat), poate că autorii filmului cereau dărâmarea lor şi utilizarea corturile mai puţin invazive. Dacă adevărata cercetare istorică trebuie făcută pluridiscipinar, aşa cum pe bună dreptate subliniază autorii, întreb şi credul: câţi arheologi, istorici, bibliotecari, matematicieni, astronomi, etc. se află printre autorii filmului? Eu cunosc răspunsul, dar nu îmi voi permite să-l ofer aici. Vă las pe dumneavoastră să-l descoperiţi, dacă aveţi interesul pentru adevărul adevărat. Dar reasigurăm autorii că noi credem şi susţinem cu tărie dreptul la liberă exprimare. Responsabilă.

56:40 „Trăim vremuri de cumpănă pentru neamul nostru. Şi în orice vremuri ca acestea, orice neam care se simte agresat simte nevoia să se întoarcă la simboluri. La rădăcini, la istoria lui ancestrală. Aşa cum alte neamuri au o istorie cu care se mândresc şi noi românii avem o istorie care merge până la capul şi începătura moşilor. Cu care trebuie să ne mândrim şi mai ales pe care trebuie să o transmitem urmaşilor noştri aşa cum a fost pentru ca să ştie cine am fost, ce suntem şi ce s-ar putea să devenim.”
57:33 „Cred că în conştiinţa fiecărui român ar trebui să fie scris foarte clar: la început a fost Sarmizegetusa.”

Cuvinte frumoase, uşor exagerate, aşa cum am mai menţionat în cadrul acestui blog. Oamenii de ştiinţă trebuie să cerceteze fără implicare emoţională iar rezultatul lor să hrănească sentimentele oamenilor simpli. Dar noi, autorii blogului, vorbim aici de o muncă încadrată în stricte rigori ştiinţifice şi de sentimente sănătoase. Fie că vorbim de naţionalism, de cultul eroilor, de orice formă de artă care evocă strămoşii, etc. Şi acuzăm orice derapaj pe care bunul simţ, bunele intenţii şi minima educaţie le-ar putea preveni.

57:50 „Noi credem că responsabilitatea recuperării adevărului istoric este a tuturor şi sperăm ca tot mai muţi istorici şi arheologi să-şi asume această responsabilitate în mod public. Fiecare are rolul său în acest proces şi poate fi de ajutor acestor demersuri chiar dacă nu este un specialist. Prin urmare, dacă vrei să fii alături de noi şi să contribui la munca pe care o facem, intră pe situl adevărul despre daci, înscrie-te la newsletter şi distribuie mai departe informaţia pe care noi ţi-o trimitem. Ar putea fi un ajutor preţios care să conteze enorm. Gândeşte-te că lucrurile pe care noi le aducem la lumină ar putea şi cu ajutorul tău să ajungă în câteva zile la sute de mii sau de ce nu la milioane de români. Pentru o Românie a adevărului, a binelui, a dreptăţii, a armoniei este necesar să facem împreună ceva. Depinde de fiecare dintre noi.”

Aplaudăm sincer un nou paragraf plin de cuvinte frumoase. Din păcate face parte dintr-un context plin de erori de logică de interpretări greşite şi de lipsă de informaţii. Aici autorii filmului nu au nici o scuză. Le urăm succes în demersul lor, în speranţa că greşelile sunt involuntare, că le vor corecta şi că nu generate de dorinţa unui câştig material. Acesta din urmă să fie doar o simplă urmare a primului.
Am menţionat încă din primul articol al blogului că noi considerăm foarte important rolul amatorilor şi al ştiinţei populare. Considerăm fundamental dreptul la liberă exprimare şi cel de a pune la îndoială, de dragul ştiinţei, orice informaţie ştiinţifică. Dar considerăm, tot fundamentală, obligaţia de a afirma ceva argumentat şi de bun simţ logic. Aşa cum istoricii ar trebui să-şi asume public erorile, aşa ar trebui s-o facă şi autorii filmului. Aşteptăm orice replică întemeiată şi o vom publica. Vom ignora orice comentariu penibil care ne atacă şi jigneşte neargumentat. Noi nu ne vom coborî la un nivel sub demnitatea umană. Menţionăm din nou şi vrem să subliniem foarte clar că nu avem nimic cu autorii filmului şi nici cu demersul dumnealor. Criticăm doar erorile fundamentale pe care le răspândesc. Îndemnăm pe oricine să se alăture demersurilor dumnealor, dar vă îndemnăm deasemenea să verificaţi totul cu spirit critic sănătos. Le urăm „sute de mii şi milioane” de simpatizanţi dar pentru aceaşi Românie a adevărului, a binelui, eliminarea citatelor false şi scoase din context, a interpretărilor greşite, a informaţiilor neştiinţifice, a artificiilor psihologice şi logice, nu vom sta cu mâinile în sân ci le vom semnala ori de câte ori le vom observa. Aşa cum dumnealor consideră că istoria oficială are nevoie de o alternativă şi noi considerăm că alternativa dumnealor are nevoie de o alternativă.

24 de comentarii:

  1. Excelent articol! Felicitari! Demn de un film replica!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca o precizare:o erata nu poate fi facuta decat de autor.....In alta ordine de idei, asteptam si un material cu opinia dvs in legatura cu lipsa oricaror informatii despre civilizatia geto-dacilor si cea straveche din manualele de istorie de liceu.Asta pentru a va demonstra impartialitatea.Cu stima

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1.Ca o precizare: cuvântul "erată" este folosit pe post de metaforă.
      2.Din câte cunosc, sunteţi coautor al celor două filme (variantă în care sunt onorat de comentariul de mai sus). Ce vă opreşte să publicaţi eratele? Vă rog frumos să nu vă obosiţi să publicaţi în spaţiul acestui blog că erorile semnalate mai sus nu ar fi adevărate.
      3.Nu mă interesează problema manualelor. Apreciez drept deosebit de important dreptul la replică, deci vă voi răspunde la orice sesizare legat de informaţiile prezente pe acest blog.

      Ștergere
    2. Ai dreptate, Valentin Roman.Ori e ştiinţă ori poezie. La istorie nu merge cu...metafore sau nişte chestii "pe post de metafore".
      Velico Dacus e unul care caută pete în Soare. Nu îi place că nu e totul perfect.
      Ceea ce face VD nu se poate numi erată ; cel mult replică sau răspuns.

      Ștergere
  3. Foarte tare raza de realitate peste mizeria protochronista a lui N.Savescu si catzelul lui nou, D.Roxin.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vad ca accentuezi erorile istorice si legate de surse din filmul asta pseudo-stiintific. Eu am un debunk al lui accentuat la structura genetica: https://slopastefan.wordpress.com/2012/03/13/dacologie/

    RăspundețiȘtergere
  5. Velico Dacus, afirmatia ta : "Nu mă interesează problema manualelor" In primul rand problema manualelor ar trebuii sa te intereseze si pe tine si pe altii, daca tot ne legam de informatii stiintifice prezentate pertinent si ar trebuii sa va intereseze cum sa salvati vestigiile multimilenare, pe care Ministerul Culturii si Patrimoniului National le distrug cu buna stiinta ! Si inca o chestie, nu te mai ascunde dupa pseudonime, personal stiu cine esti ! Manualele de istorie si predarea ei in scoli ar trebuii sa fie unul din lucrurile prioritare in dezbaterile de pe net, precum si salvarea, restaurarea, protejarea si conservarea vestigiilor, daca intr-adevar aveti interes fata de istorie, daca nu , atunci va place numai sa dati din gura pe net si atat, in timp ce altii fac ceva in aceasta directie !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. are dreptate acest anonim legat de manuale si de care ar trebui sa fie interesul celor care discuta despre istorie si se bat cu pumnul in piept ca sunt foarte stiintifici si de buna credinta (mie VD nu mi se pare de buna credinta, doar ca este foarte inteligent, are si el interesul lui, probabil a fost platit sa scrie ce a scris)... Autorii filmului au tras spre partea lor, este adevarat. Si, ce-i cu asta? Aia de zic ca prima scriere din lume a fost cea sumeriana, nu trag spre partea lor? Aia de publica in toate atlasele istoriei ”universale” doar istoria lor occidentala, vazuta doar din perspectiva lor, nu trag spre partea lor cu MULT MAI MULT tupeu si lipsa de obiectivitate stiintifica?... Este evident ca cei care au facut filmul au exagerat, dar CHIAR SI ASA, au adus SUFICIENTE dovezi ca istoria europeana si a populatilor din sud-estul Europei sa fie rescrisa din temelii!

      Ștergere
    2. (continuare)...Rescrisă si publicata in manualele dupa care sa invete si romanii si englezii si italienii si ungurii si turcii si asa mai departe...

      Ștergere
    3. 1.În primul rând, dacă ar fi fost niște lucruri oficiale și personale, pentru faptul că ați menționat că iau bani de la cineva fără să aduceți dovezi, aș putea să vă dau în judecată și să câștig. O fi, n-o fi, n-aveți nici o dovadă în sensul ăsta, prin urmare, lăsați-o mai moale cu prostii de-astea. Iar lucru ăsta cu importanța dovezilor, nu-l înțeleg nici autorii filmelor discutate și nici dumneavoastră, se pare.

      2.Dar oricum vorbeam teoretic, deoarece, practic, nu contează în locul de față, nu mă interesează oricum prostii de-astea, așa cum nu mă interesează problema manualelor. Nu mă interesează în sensul că nu este bătălia mea. Este un aspect deosebit de important în cultura română, dar un om nu se poate ocupa de toate bătăliile care pot fi duse. Își alege doar câteva pe care le poate duce. Restul, nu se pot duce, în principiu, din lipsă de timp. Timp pe care „comentatorii” îl risipesc în prostie. Cei care fac totuși ceva, sunt extrem de limitați din acest punct de vedere. Ce ați spus mai sus, demonstrează clar că sunteți un comentator de serviciu și ... cam atât. Mai bine ați pune mâna să faceți ceva, de exemplu ... să schimbați manualele. Ce spuneți? Veți reveni aici cu un proiect (cu șanse de realizare zic) al dumneavoastră de schimbare al manualelor?

      3.Așa. Și dacă toți mănâncă rahat, trebuie să mâncăm și noi? Dacă toți își trag spuza de istorie convenabilă în farfuria lor, trebuie s-o facem și noi? Acesta este un nou aspect pe care nu îl înțelegeți. Știința adevărată se face cu dovezi. Și am adus destule dovezi că autorii filemlor nu au demonstrat nimic. Doar au înșiruit prostii fără număr. Din nou sunteți comentator de serviciu în loc să respectați adevărata valoare a științei și spiritul ei.

      Ștergere
    4. De ce nu va publicati parerile sub numele personal, asa cum face Dl. Roxin, de exemplu? Oricum, în ciuda tonului politicos si a unor argumente partial pertinente, nu pot sa nu remarc ciudatenia pseudonimului.
      Velico? Asta e pre limba unor "prijateli" de-ai românilor. Si inclusiv a tot ce tine de istoria noastra straveche.

      Ștergere
    5. 1.Dl.„Anonim” îmi cere să public sub nume adevărat. Cum să cataloghez acest fapt? Aș putea să îl cataloghez drept o glumă extrem de bună. Aș putea să-l cataloghez drept ipocrizie. Una cereți, alta faceți. Aș putea să-l cataloghez drept cult al personalității. De dl.Roxin zic. Dl.Roxin debitează la prostii pe minut (vorbesc de celebrele documentare) și de paginile web pe care postează încât în locul dumnealui mi-ar fi rușine să-mi asociez numele cu așa prostii. Dar nu contează rectificarea prostiilor ci celebritatea numelui! Nu știu dacă așa gândește dl.Roxin dar din comentariile dlui.Anonim, asta se desprinde...

      2.Nu contează discutarea „unor argumente partial pertinente” ci balcaniada numelor. Să fie! Unii își zic Roxin, alții Anonim, eu îmi zic Velico Dacus. Știți de ce? Deoarece nu contează persoana din spatele „argumentelor parțial pertinente” (și vă asigur că mai am multe), ci faptul că acest blog a fost citit de către dl.Anonim, că dl.Anonim a simțit nevoia să răspundă și mai ales faptul că dl.Anonim a luat la cunoștință de existența acestor „argumente parțial pertinente”.

      3.Velico? Băgați nasul într-un dicționar de latină să vedeți ce înseamnă această „pritajeala”. Faptul că nu ați făcut-o zice multe. Și da, aș prefera să dau acestui blog nume pur dacic. Faptul că nu se poate, zice multe. Traduceți numele blogului de față în limba dacă (cu dovezi, nu cu rahaturi) și mă înclin adânc. Altfel, băgați la cap acest ultim argument.

      Ștergere
  6. Sardica este numele vechi al Sofiei, capitala de azi a Bulgariei, deci în antichitate a fost oraş dacic. Pe acel teritoriu din Sudul Dunării a fiinţat una din cele trei Dacii Suddunărene.
    Romanii nu au numit daci doar pe cei din ţara lui Diurpan (Decebal) ci şi pe cei din Sudul Dunării pt că vorbeau aceeaşi limbă cu cei din Nordul fluviului.

    RăspundețiȘtergere
  7. Dacopatii nu au raspuns la argumente logice. De aceea ei nu prezinta documente. E rusinos ce fac.

    RăspundețiȘtergere
  8. Domnilor, va multumesc!
    De ani buni studiez metopele Columnei Lui Traian. Rafinamentul hainelor si pieptanaturii femeilor dace, corectitudinea hainelor luptatorilor daci care nu sunt figurati pa jumatate goi sau cu capete de dusmani in dinti ca cei din armata romana, scenele de ingrijire ale ranitilor - chiar celebra metopa prezentata ca: femei dace torturand prizonieri romani trebuie reconsiderata!, grija barbatilor pentru copii lor mici pe care ii poarta pe umeri sau de manuta, grija si jalea manifestata pentru cei aflati in dificultate - vezi metopele trecerii Dunarii premergatoare campaniei din Dobrogea, acceptarea cu demnitate a sinuciderii etc nu sunt aspecte care sa presupuna ca acesti oameni simteau nevoia sociala sau sufleteasca a unor valente civice, militare, sociale aduse si impusa de o civilizatie de tip latin pe care sa o accepte ca fiind superioara lor. Asa ca ideea de latinizare, latinitate, urmasi ai Romei, ne poate framanta si asmuti pe unii impotriva altora ca si un concurs intelectual, o olimpiada, un exercitiu retoric, dar nu si ca realitate sufleteasca, civica, educational-istorica etc.

    RăspundețiȘtergere
  9. Columna insa ne explica si sintetizeaza si comportamentul nostru actual. Nu am facut o statistica dar la trei, patru scene de lupta vei gasi si o scena reprezentand daci de diverse categorii sociale "inchinandu-se" lui Traian. Unii au hainele impodobite cu ciucuri si traditionala caciulita pe cap aratand gradul ierarhic inalt al purtatorului - nici Decebal prezentat in scena sinuciderii nu poarta asemenea haine. Daci vorbind, daci fugind spre munte, daci ducand in fata lui Traian daci legati cu mainile la spate, un Decebal asistand din plan secund la lupte - de frica tradarilor atat de dese? Fragiliatea politica a unui stat, nu culturala nu civica. Politica si sociala! Un studiu despre Columna ar trebui sa dezvaluie aspectele centrifuge ale statului dac. Si atunci? Multumesc Apolodor, tu prin relatarea ta sugerezi in
    Columna mugurele latinitatii noastra care ne strange sub acelasi oboroc: o insula de latinitate intr-o mare de slavi; ceea ce ne uneste este latinitatea noastra, dar vad ca ne si dezabina!

    RăspundețiȘtergere
  10. referitor la "articolul " despre podul lui Apolodor, citez din el

    " Dacă testele cu Carbon 14 ne spun că pilonii au o vechime de 1.900 de ani, ne vom minuna de performanțele tehnologice ale romanilor și vom pune punct tuturor SPECULATIILOR din jurul acestui subiect…”

    Pai aici se incheie totul, autorul specificand clar despre ce este vorba, adicatelea despre cuvantul cu majuscule.

    RăspundețiȘtergere
  11. "Cât despre motivaţia cuceririi şi a menţinerii ei, care se referă la bogăţiile Daciei, desigur că resursele erau motivaţia. Desigur că resursele Daciei au cîntărit mult în administraţia imperiului, dar dacă nu era Dacia, era altă provincie care o substituia"

    Aspectul care cred ca in general este Putin ignorat este pacea din 102.Traian vine cu legiunile sale (conform unor pareri, pus pe jaf si cotropire, ahtiat dupa aurul dacilor etc.), ii invinge pe daci, iar in momentul in care incheierea razboiului mai era doar o formalitate, Decebal cere pace, iar Traian i-o acorda.E o problema pe care am mai ridicat-o pe ici, pe colo.Presupunand ca daca Traian refuza cererea de pace, iar dacii, intr-o ultima rezistenta mai provocau ceva pierderi armatei romane, asta tot nu ar spune mare lucru.Unui lider ahtiat dupa aur, jaf, cucerire, nu-i pasa de asa ceva si oricum a pierdut mai multi oameni in campania a doua. Pacea s-a lasat cu o intelegere, care impunea dacilor anumite conditii.Traian retragea suportul tehnic si militar (inginerii si instructorii militari), iar dacii trebuiau sa darame unele fortificatii.Nu s-a luat niciun tezaur, nici sclavi, nu s-au deschis mine de exploatare.Probabil Traian si-a platit legiunile din cufarul prorpiu, ca nu am gasit consemnate anumite despagubiri cerute dacilor (sa zicem in contul banilor cu care Domitian a cumparat neutralitatea lui Decebal).Deci cred ca scopul campaniei lui Traian a fost stergerea rusinii aduse de pacea lui Domitian.Atat e tot ce rezulta pina in 102.A doua campanie incepe in urma incalcarii termenilor de pace de catre Decebal.Daca Decebal respecta acei termeni, sunt toate motivele sa credem ca Traian nu-l deranja, nu se mai intampla nimic.Ce ar fi facut succesorii sai si ce ar fi reusit, asta e alta discutie.Cu toate astea, de acord, am fi naivi sa presupunem ca Traian era cu totul Idealist si ca resursele Daciei nu au contat.Totusi de aici pina la punerea "tulburatorilor" a jafului si cotropirii ca unul din scopurile principale a campaniei, e cale lunga.

    Referitor la analogii dintre Dacia si Britania sau Germania, evident, sunt lucruri diferite.Pe langa un alt liant al convietuirii, crestinismul, plus numarul mare de colonisti adusi, multi si de pe teritoriu italic, dorinta de buna convietuire cu localnicii era si de ordin pragmatic.Cand cuceresti o tara ca Germania sau Britania, acolo e un fel de capat de luma, nu prea ai a te teme de ce ar fi dincolo de acea granita a imperiului.Dincolo de Dacia erau intinsele stepe ale estului, de unde au venit navalirile migratorilor.Dacia era gandita si ca un fel de cetate in calea lor.Or nu poti apara o cetate de asediatori dinafara, daca si cei dinauntru vor sa-ti dea in cap.

    RăspundețiȘtergere
  12. Prietene parca esti procuror al zilelor noastre. Documentarul are mult mai mult sens decat tampeniile care au populat si populeaza cartile de istorie.Nu suntem romani. Suntem daci. Nu este clar cine este vinovatul pentru toata prosteala cu originile latine ale poporului, dar este posibil sa fi fost o lozinca practicata pentru a obtine sprijin impotriva turcilor.

    RăspundețiȘtergere
  13. suntem daci, geti cei care tot timpul si-au aparat pamantul impotriva tuturor si au luptat neincetat pentru eliberare atat de roma cat si de viena. doua imperii. ceea ce arata curajul stramosilor nostri daci, geti a conducatorilor lor decebal, horea, closca, crisan si ceilalti lideri care au condus miscarile de eliberare de roma in 139, 146, 157, 180, 183-184. cele impotriva austriecilor in 1721, 1727, 1730, 1737-1739, 1756, 1763 cea din 1784-1785 condusa de horea, closca, crisan fiind ultima si care a impus vienei recunoasterea mai multor drepturi pentru romanii ardeleni intre 1785-1791 si pe urma avram iancu care s-a impus definitiv in fata austriecilor si austriecii au trebuit sa ofere romanilor ardeleni independenta intre 1860-1867 cand in 1867 se vor hotara sa se uneasca cu ungurii impotriva romanilor ardeleni

    RăspundețiȘtergere
  14. suntem daci, geti cei care tot timpul si-au aparat pamantul impotriva tuturor si au luptat neincetat pentru eliberare atat de roma cat si de viena. doua imperii. ceea ce arata curajul stramosilor nostri daci, geti a conducatorilor lor decebal, horea, closca, crisan si ceilalti lideri care au condus miscarile de eliberare de roma in 139, 146, 157, 180, 183-184. cele impotriva austriecilor in 1721, 1727, 1730, 1737-1739, 1756, 1763 cea din 1784-1785 condusa de horea, closca, crisan fiind ultima si care a impus vienei recunoasterea mai multor drepturi pentru romanii ardeleni intre 1785-1791 si pe urma avram iancu care s-a impus definitiv in fata austriecilor si austriecii au trebuit sa ofere romanilor ardeleni independenta intre 1860-1867 cand in 1867 se vor hotara sa se uneasca cu ungurii impotriva romanilor ardeleni

    RăspundețiȘtergere
  15. suntem daci, geti cei care tot timpul si-au aparat pamantul impotriva tuturor si au luptat neincetat pentru eliberare atat de roma cat si de viena. doua imperii. ceea ce arata curajul stramosilor nostri daci, geti a conducatorilor lor decebal, horea, closca, crisan si ceilalti lideri care au condus miscarile de eliberare de roma in 139, 146, 157, 180, 183-184. cele impotriva austriecilor in 1721, 1727, 1730, 1737-1739, 1756, 1763 cea din 1784-1785 condusa de horea, closca, crisan fiind ultima si care a impus vienei recunoasterea mai multor drepturi pentru romanii ardeleni intre 1785-1791 si pe urma avram iancu care s-a impus definitiv in fata austriecilor si austriecii au trebuit sa ofere romanilor ardeleni independenta intre 1860-1867 cand in 1867 se vor hotara sa se uneasca cu ungurii impotriva romanilor ardeleni

    RăspundețiȘtergere
  16. Draga Velico Dacus - sau, ca mare iubitor al latinitatii ce te gasesti, ti-ai fi spus mai degraba Magnus Dacus (suna mai latineste, ce Dumnezeu...!?) - chestiunea cu etruscii care dupa unii "n-ar da bine in cadru" daca ar fi considerati de sorginte tracica dar care dupa aceiasi "unii"(si altii) ar fi ajuns prin partile italice fie de undeva din Asia Mica fie din sau deprimprejurul Greciei, este un fel de "ghici ciuperca ce-i...?" Pai oare de ce, in lumea antica, Marea Egee era cunoscuta fie ca Marea Pelasgica fie ca Marea Tracica...?!? Daca nici acum nu te-ai prins de cheia ghicitorii,hai sa mergem oleaca mai "babeste"... Marea Egee era numita in antichitate Marea Pelasgica sau Marea Tracica pentru ca de jur imprejurul ei (si in mod evident si inlauntrul ei, adica toata puzderia de insule si insulite de pe tot cuprinsul ei) era locuita de Pelasgi (asa dupa cum i-au numit grecii la venirea lor in acea parte a Europei pe cei care erau oamenii locului)care mai tirziu ("s-au prins" grecii pin' la urma...) au fost numiti Traci. Precum si Grecia si Asia Mica se afla in jurul Marii Tracice ,ai carei imprejurimi si cuprins erau locuite de triburi tracice indiferent de ce nume purtau, atunci rezulta ca etruscii migrati din acea arie in zona italica erau de origine tracica (pelasgica). Acu' te-ai dumirit...??? Asa, ca fapt divers : prin toata puzderia aia de insule si insulite de prin Egee este una "mai cu osebire" care se numeste nici mai mult nici mai putin decit Karpathos si - ce sa vezi, mirare mare...! - si bucatica aia de mare deprimprejurul insulei cu pricina se numeste Marea Carpatica...!!! Urmatoarea zona geografica al carei nume suna cam la fel se afla oleaca "mai la deal" vreo citeva mii de kilometri adica Muntii Carpati(culmea coincidentei,nu-i asa ?) De ce Carpati ? Poate pentru ca pe-acolo locuiau triburile dacice (tracice) ale carpilor. Sau poate pentru ca,dupa unii lingvisti, in limba dacilor cuvintul "carp" inseamna piatra, roca. Care de la care a luat numele este inca un subiect in dezbatere. Cert este ca zona Carpatilor se subarondeaza zonei de locuire a marii familii a tracilor. Putin mai la Est de Carpati este Marea Neagra care in lumea antica era stiuta drept Marea Getica - numita asa pentru ca de jur imprejurul ei era locuita de triburi getice (adica tot tracice).Si, uite asa, cum o dai si cum o intorci, tot de traci de lovesti cam printr-o bucata buna din Europa si Asia daca nu si mai departe... Cred ca nu-ti vine ideea nastrusnica sa-i acuzi si pe cei din lumea antica de "tracomanie", "dacopatie" si alte "...patii" si "protocronisme"...sau Dumnezeu mai stie ce alte scalimbe verbale ati inventat...doar pentru ca "au gresit" numind marile si insulele asa cum le-au numit. Dar daca totusi insisti...atunci...mult success !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și cine neagă sorgintea tracică a geto-dacilor? Nu prea aveți habar ce criticați. Eu contest doar ideea promovată de către protocroniști că tracii (inclusiv etruscii, despre care nu prea știe nimeni cât erau traci și cât altceva, nici măcar academicienii deci dați-mi voie să cred că atât mai puțin amatorii) s-ar trage din geto-daci (situație inversă pe care ați expus-o chiar dv. prezentând problema Mării Egee). Ce mai contest eu este faptul că etruscii și dacii sunt mult prea depărtați temporal și geografic, la fel și dacii și românii, doar temporal pentru a discuta de influențe și înrudiri directe. Pricepeți? Perioadele sunt prea mari pentru a le comprima într-o înfrățire directă. Sau dv. considerați că academicienii contestă o origine comună a majorității europenilor? Problema este de unde vine ea și cum demonstrăm asta. Iar aici ajungem la alt lucru pe care îl contest eu la protocroniști: partea cu demonstrația, ei consideră că Carpați=Karpathos este dovada necesară și suficientă. Ei, vă anunț eu că nu este!

      Aşa, ca fapt divers, eu ştiu de insula Karpathos, dv. nu prea ştiţi de istorie. Amestecaţi vremuri şi locuri oricum numa să vă iasă dv. bine iluziile. Dar să lăsăm asta, cine ştie, poate chiar aveţi dreptate. Problema este că trebuie s-o demonstraţi. Prin urmare: ce dovezi istorice (arheologice, lingvistice sau de orice altă natură) aveți pentru a vă susține teoria? Și trebuie să răspundeți la 3 întrebări (răspuns plus argument necesar și suficient):
      1.Ce distanță temporală separă civilizația din insula Karpathos și carpii (de la separație până când? până la sec.II e.n. să spunem?)?
      2.În ce direcție a avut loc migrarea populației între cele două locuri?
      3.De unde ați dedus legătura dintre carpi și Carpați (poate o fi așa, poate nu, eu întreb de unde ați dedus-o)
      Și dacă răspundeți la întrebări fără argumente sunteți doar un trâmbițaș care habar nu are de istorie.

      În altă ordine de idei: vă rog să-mi indicați pe surse (autor, operă, carte, capitol etc) cea mai veche mențiune a Mării Getice.

      Să vedem cum stăm cu „-patiile” și „-maniile” dacă veți reuși să răspundeți la întrebări cu niște informații mai substanțiale. Iar dacă răspunsul dv. va fi de genul: „Păi... Carpați seamănă cu Karpathos! Tu nu vezi?!?” Am să vă întreb în contrapartidă cum se numește moneda botswaneză, o anumită localitate din Croația și care este asemănarea și subordonarea dintre numele lor și corespondentul românesc. Vă rog să nu vă puneți în situația respectivă...

      În încheiere, vă anunț frumos, că dacă nu răspundeți concret la întrebări și o luați pe arătură vă șterg mesajele. Clar?

      Ștergere